Interviu Traian Șușman


Interviul a fost realizat de Florin Cioșan în 24 martie 2000 în Iași și se află în Arhiva Institutului de Istorie Orală din Cluj-Napoca, având cotele 736, 737, 738 și a fost publicat în Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă (editori), Rezistenţa armată anticomunistă din România. Grupul „Teodor Şuşman” (1948-1958). Mărturii, editura Argonaut. Cluj-Napoca, 2004, pp. 203-222.

Traian Șușman

Domnule Traian Șușman, familia dumneavoastră a fost implicată în rezistența anticomunistă din zona Huedinului. Spuneți-mi pentru început câteva lucruri despre membrii familiei dumneavoastră!

Tatăl meu s-a născut în 1894. Era un om foarte cult, citise mult și din ce-o citit, o reținut ce-o fo’ bun. Să ocupa cu lemnele… adeca cumpăra lemne fasonate, scânduri pentru construcții și făcea un fel de comerț, că acolo nu era nimeni care să se ocupe de treaba asta. Și el, cunoscând situația sătenilor de-acolo… s-o gândit să-nceapă el ca să le dea un îndemn, să-i ajute, că vedea că n-aveau unde să-și ducă lemnu’ pe care-l lucrau. Și-așa o-nceput… și-o-ntreprins un mic comerț cu lemne…

Prin 1924-25, tata a fost implicat și într-o mișcare a moților… că în timpu’ acela răchițenii nu aveau unde să-și pășuneze vitele, fiindcă grofii unguri aveau toate terenurile…. Atunci, în partea locului era Amos Frâncu, un bun român, și Emil Iancu, care s-au sfătuit cu tata să facă ceva să îi scape pe țărani de greutăți… Tata o fost de-acord imediat. O fixat o zi, o anunțat oamenii ca să să ducă la Huedin și, într-adevăr, oamenii s-o dus cu mic cu mare… tot satu’ Răchițele și unii din Călata, că și acolo avea el foarte mulți preteni… și o mărs tăți în centru la Huedin. Acolo tata o vorbit că avea daru’ vorbirii extraordinar! Adeca vorbea omului… pe limba lui… După ce și-o terminat discursu’, o venit și l-o arestat pe tata și l-o dus la Cluj. Amos Frâncu și Emil Iancu le-o spus la țărani înainte să plece spre case: Mâine să veniți înapoi că mergem la Cluj să-l eliberăm pă Șușman! A doua zi, țăranii din satele de pe-aici, vreo opt sute de oameni, s-or adunat la Huedin și împreună cu Amos Frâncu s-o dus la șefu’ gării și i-o spus: Domnule, uitați lumea asta… trebe să mergem la Cluj că l-o arestat pe Șușman și noi vrem să-l eliberăm. Imediat șefu’ gării o făcut o garnitură și-o trimis-o la Cluj. Și s-o’ dus toți la prefectură și o strâgat: Vrem pă Șușman! Vrem pă Șușman! Să-l eliberați că-i un om cinstit! Și l-o eliberat… El o ieșit în fața lor și le-o mulțumit și s-o dus în piață la Matei Corvin ș-acolo le-o vorbit țăranilor și la lumea care s-o mai adunat… și le-o spus: Mergeți acasă liniștiți, fără gălăgie, dați dovadă că sunteți oameni adevărați, că eu și cu Amos Frâncu ne ducem la rege… să ne căpătăm drepturile noastre care sunt și-a voastre. Așa o și făcut. Oamenii or venit acasă și tata cu Amos Frâncu, și nu știu dacă și Iancu, s-o dus în audiență la rege… O fost primiți și o spus toate doleanțele lor și care-i situația… Regele o vorbit cu subalternii lui, o venit iar la ei și le-o spus: Domnilor, cunoaștem situația din cele ce ne-ați spus, și mai cunoaștem și noi, așa, fără ca să ne fi spus… Da’ mergeți acasă liniștiți că în trei zâle va veni o comisie la fața locului să vă facă dreptate. Ș-așa o și fost. S-o’ întors acasă și le-o’ spus oamenilor ce-o promis regele… Și de-atunci era ca un sfânt pentru oameni. Vă spun sincer că îl apreciau din cale-afară de mult. Și astăzi, care îs împotriva lui, îs copiii celor pă care taică-miu i-o ajutat și le-o dat de mâncare ca să trăiască în anii aceia grei… Cam asta o fost chestia cu regele Ferdinand și situația munților. O venit și le-o-mpărțit munții, o repartizat terenurile la comuna Răchițele, la Călata… că erau acolo munții cât vedeai cu ochii… numai pășune a grofilor, pline de căprioare și cerbi… că grofii ăștia distruseseră lupii și vulpile… ș-atunci căprioarele și cerbii trăiau în liniște acolo… Și așa, datorită lui taică-miu, or primit moții din zonă pășunile…

Între războaie, el o mai fost și primar… De mai multe ori lumea l-o vrut de primar… că era un om care-i sfătuia și-i ajuta… N-a existat un om în sat ca să nu fi fost ajutat de el…

Ce simpatii politice a avut tatăl dumneavoastră?

Tata n-o făcut parte din nici un partid politic și o candidat ca independent… Așa, ca simpatii politice cu legionarii n-o avut, da’ cred că o avut cu Brătianu… sau era manist… Nu cunosc bine lucru’ ăsta și n-aș putea să vă spun… El o fost de mai multe ori primar, ani de zâle între războaie… cam vreo 7-8 ani…

Și când o fost legionarii, o început să aibă probleme că o fost acuzat de un ticălos, de… Pașcu Bontii, care era cel mai mare dușman al lui… chiar dacă-l ajutase foarte mult… Și ăsta s-o dus să-l reclame pe tata la partidu’ legionar… că-i împotriva lor… Da’ ăia la care s-o dus el îl cunoșteau pă tata și l-or dat afară din sediu: Pleacă de-aicea, omule, că noi îl cunoaștem pă Șușman… Și nu o pățit nimic… Și dup-aia… s-o luat Ardealul…

Povestiți-mi câte ceva despre acei ani!

Păi, eram copil și după ce s-a cedat Ardealu’ n-am mai putut continua studiile… că s-o pus granița pe lângă Sâncrai, lângă Huedin și-ncoace înspre munții Apuseni… și noi am rămas în România și ne-am atașat la județu’ Turda. Ș-atuncea țân minte că s-o făcut o mare concentrare… de ne-o luat aproape toți oamenii din sat… că am mai rămas numa’ câțiva. Și știu că domnu’ învățător care o fost și el concentrat o venit la taică-meu și i-o zâs: Domnu’ Șușman, io trebuie să plec, da’ te rog lasă-l pă Trăian să vie la copii la școală să le mai spuie câte ceva din cărți… să nu rămâie copiii singuri. Tata mi-o spus mie, io am fost foarte bucuros, lumea și țăranii tot la fel… și m-am dus în fiecare zi pă program de școală… Și m-am ținut acolo vreo trei sau patru ani, până când s-o făcut amnistia… După ce o venit învățătoru’ de la misiunea lui m-am retras acasă la gospodărie…

Și atuncea când o fost cedat Ardealu’, vreo 40 de cetățeni care era concentrați s-o dus la prefectură la Turda și-o cerut audiență la prefectu’. Și o ieșit prefectu’ și i-o-ntrebat ce vor, ce dorințe au. Păi, noi n-avem nici o dorință decât să-l puneți pă Șușman primar, fiindcă numa’ dânsul se va putea ocupa să nu ne moară familiile de foame… Atunci era primar cineva din sat, da’ nu știu cum îl chema… Și atunci prefectu’ o zis: Promit că-n două zâle Șușman va fi primar. Ș-așa o fost. O venit o delegație de la Turda la noi acasă și o întrebat-o la maică-mea unde-i… La mama-i era frică de orice om străin care întreba de tata, că erau problemele astea cu ungurii, cu tot felu’ de oameni răi care căutau să distrugă pe unu’ sau pe altu’. Și mama zâce: Îi acasă. Am vrea să stăm de vorbă cu dumnealui! O venit și i-o spus: Domnule, suntem trimiși de prefectura de la Turda ca să vă instalăm de primar. Atunci tata o spus: Domnilor, io aș primi cu plăcere, da’ sunt în etate și știu că va trebui să duc o muncă grea… da’ după ce s-o mai gândit, o zâs: Accept pentru săteni, ca să-i pot ajuta. Șidomnii aceia s-o dus la primărie și i-o zis la primaru’: Domnule, de azi înainte primar e domnul Șușman. Tata cunoștea treburile și imediat s-o angajat să rezolve aprovizionarea cu cereale pentru sat… da’ la un preț la care să poată cumpăra țăranii. Atunci era foarte greu pentru oameni, fiindcă trebuia să treacă peste munții Bihorului ca să poată duce lemnu’ să-l valorifice mai bine… sau în partea astalaltă la Câmpeni… Era ceva groaznic să treci munții iarna, prin zăpezi până la brâu… Și tata, dacă o mai dus scânduri pân Banat cunoștea pe-acolo și aducea grâu și-l dădea cu doi lei mai ieftin decât îl dădeau alții care aduceau la Călata și Călățele… Și în timpu’ ăsta, când o făcut aprovizionarea, o apelat la toți sătenii și toți oamenii o dat bani, fiecare cât o avut: Domnu’ Șușman, io atâta dau… Și tata o făcut un tabel cu care cum o dat… Și o putut să aducă grâu și porumb. Și erau vreo șapte, opt sau zece săteni care aveau boi de transport și tata îi anunța să pună boii și să meargă să ducă scândura la Beiuș și să încarce vagoanele. Destinația erau comunele Jebel și Liebling din Banat că erau mai bogate și cumpărau sau dădeau grâu pe scânduri. Și încărcau acolo vagonu’ și-l aduceau la Beiuș de unde, tot cu boii, grâu’ era cărat peste munții Bihorului până-n Răchițele.

No, cam astea ar fi de spus, pe scurt, despre tata…

Despre mama dumneavoastră ce puteți să-mi spuneți?

Maică-mea s-a căsătorit la 21 de ani…O fost o femeie gospodină și o mamă bună. Când noi eram la școală și tata nu era încă angajat în… chestia asta cu aprovizionarea, ea să ocupa de stupi, de albinărit… și mai avea o fată care o ajuta la treburi. După ce tata s-o apucat să aducă grâu, am mai angajat și un tânăr care se ocupa de animale, că erau multe de făcut…

Câți frați ați fost dumneavoastră?

Noi am fost patru frați și-o soră. Fratele cel mare, Teodor, era născut în ’23 , era cu doi ani mai mare ca mine. El o fost la școala militară de la Târgu-Mureș… că vroia să se facă militar. Era un băiat înalt, voinic, frumos.

Fratele celălalt, Avisalon, era cu doi ani mai mic ca mine… Făcuse și el trei clase la Cluj… Sora mea, Romulica, era mai mică, fusese și ea doi ani la gimnaziu la Huedin… Cel mai mic, Emil, parcă-o fost și el într-un an la Huedin la gimnaziu…

Când o fost cu cedarea Ardealului, eram toți la școală iar pă urmă n-am mai putut să continuăm… după ce or venit comuniștii am fugit… Teodor și Avisalon or murit, io am fost arestat… pe Emil și pe Romulica i-o dus în Bărăgan…, așa că am rămas cu câtă școală am avut…

Aveați gospodărie mare la Răchițele?

Aveam o gospodărie frumoasă, excepțională. Aveam 290 de familii de albine de care mă ocupam io, că-mi plăcea… Aveam o livadă mare cu câteva sute de pomi și fiecare pom avea o buturugă unde era o familie de albine… Tata o vrut să-și facă o grădină unde să trăiască liniștit la bătrânețe… și o adus puieți de pomi fructiferi de pe la Alba Iulia… (vocea este gâtuită de emoție – n.n.) Aveam două vaci mari, doi boi, o vacă tânără, junincă, cum se spune pe-acolo… și vreo 30 de oi. Da’ oile le țineam numa’ din plăcere, pentru noi, copiii, ca s-avem și noi oi… Am avut și un cal pe care îl folosea tata pentru călărie, când mergea la Huedin sau când avea nevoie… Am avut și șapte hectare și opt sute de pământ, da’ așa cum îi la munte, mai mult fânaț. Îl foloseam să punem cartofi și, uneori, ovăs pentru cal și pentru vite, că paiele de ovăs îs foarte hrănitoare în timpu’ iernii… Mai aveam și o prăvălie de manufactură, cu de toate, că tata aducea tot ce avea’ nevoie oamenii acolo…

Tata o muncit tot timpu’… și maică-mea alături de el și după ce noi nu ne-am mai putut duce la școală am rămas și-i ajutam în gospodărie. Și tare rău m-o durut ce s-o-ntâmplat, că mie mi-o fost dragă viața de la țară, cu gospodărie… da’ n-am avut noroc. Dac-așa o fost să fie… Cam asta era situația gospodăriei noastre… Aveam o gospodărie frumoasă… Păi, cine trecea p-acolo zicea: Ăsta-i raiu’ lu’ Șușman.

Ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră după venirea comuniștilor la putere?

Când o venit comuniștii… ne-o confiscat tot ce-am avut și pe Suciu Pașcu l-o pus primar… Ticălosu’ ăsta de Suciu Pașcu o fost toată nenorocirea familiei noastre… Când ne-o luat cheresteaua și tot ce am avut la joagăr, Suciu Pașcu ăsta, care era primar, în loc să ducă scândurile la depozit în Călățele, le-o vândut pân’ alte părți și foarte puțin o trimis la depozit… Treaba asta s-o sesizat imediat și o venit repede la fața locului Miliția, o mers unde aveam noi depozitu’, o cercetat și l-o arestat imediat și pe Suciu și pe un ajutor al lui… Și ca să scape, el s-o angajat să-și dea concursu’ ca să fie arestat Șușman.

Taică-meu nu-i putea suferi pe comuniști, fiindcă el citise o carte Pustiu’ Roșu unde scria toată situația Rusiei, cum l-o’ arestat pe Alexandru, cum i-o’ omorât copiii, cum i-o’ distrus familia… Și el zicea că asta îl așteaptă și pe el. I-o’ cerut să să-nscrie în Partidu’ Comunist, da’ el n-o vrut… Și o mai fost oameni în sat care nu o vrut să intre că zâceau: Noi nu ne înscriem în partid, dacă Șușman nu să înscrie. Șicred că mai și vorbea împotriva comuniștilor cu prietenii lui… Și din cauza asta vroiau să-l aresteze, că era ca un fel de… lider în sat. De două ori l-o chemat la Securitate (sic!) să-i propuie ca să fie primar și o refuzat, motivând că-i în etate și nu să mai poate ocupa de treburile satului… Și i-o spus că-ți facem, îți dregem… ai copii mulți, le dăm servicii, le facem tot ce trebe. Și: Domnu’ Șușman, gândește-te, și poți să vii să ne spui ceea ce hotărăști! O trecut o lună de zâle și tata nu s-o mai dus. Ne-a vorbit în casă de situația care ne poate aștepta… Noi suntem cu tine, tată! Ce-o fi cu tine… (plânge – n.n.) Și atuncea el s-o hotărât: Io trebe să mă retrag dintre oameni, să-mi găsesc un loc în munți… Cum tot îmi place vânatu’, să stau cât mai mult retras…

Ați spus că tot necazul vi s-a tras de la Suciu Pașcu… Spuneți-mi când și pentru ce a început acest conflict?

O-nceput în anu’ 1923-24… imediat după ce-o fost cu audiența la regele… El de-atuncea îl cam ura pă tata… Plus familia lui… Maică-sa era dintr-un sat vecin, din Frăsinet, da’ era o femeie foarte rea și invidioasă… Și odată, urcând spre casă el cu maică-sa și cu taică-su, o trecut pe lângă grădina noastră, că era în drumu’ spre casa lor. Și trecând pe-acolo, mamă-sa i-o zis: Măi, Pașcule – așa vorbea ea, tărăgănat – tu pă ăsta trebe să-l distrugi, să nu mai fie altu’-n sat ca tine… Da’ în urma lor mergea un cetățean din sat și fiind întuneric nu să vedea, da’ el o auzit tot ce-o discutat. Pă urmă, omu’ ăsta o vinit la tata la prăvălie – că tata, în timpu’ liber, stătea acolo să nu să mai ducă maică-mea – și i-o zâs ce-o auzât… și în timpu’ ăsta ne-o fost spartă prăvălia…. Într-o dimineață, noi ca și copiii, ne sculasem și am auzât la marginea grădinii o femeie că striga: Domnu’ Șușman! Domnu’ Șușman! Am ieșit afară și m-am uitat… Era cumnata lui Suciu Pașcu. M-am dus prin grădină și ea mi-o zâs: Aseară domnu’ Șușman a lăsat prăvălia deschisă. Nu se poate… Ba da, uite aici… îi deschisă… Viu repede la tata și-i spun: Uite ce spune… c-ai lăsat aseară prăvălia deschisă. Nu să poate, dragu’ tatii. Asta-i treaba lu’ Pașcu… El și-o dat seama pe loc. Să-mbracă, coborâm la prăvălie și în spate era spart un geam și luat tot-tot-tot ce-o fost mai bun… Și el, cum fusese brumă noaptea, cum o trecut cu caii, se vedea urme de la căruța cu care s-o luat marfa… și direcția în care o apucat-o după ce-o trecut podu’ nost’. În fine, ce-o făcut, ce n-o făcut, s-o trecut treaba asta… Da’ Suciu avea în fața casei o pădurice de fag și un copac cu o scorbură mare… și marfa, cum erau stofele în baloturi, o băgat-o cât o putut în scorbura aceea… O trecut timpu’ și vara pe-acolo copiii umblau după bureți, și scorburile astea mari fac niște bureți foarte buni… Umblând pe-acolo, două fete ale cetățeanului cu care-o fost Pașcu când o spart prăvălia o văzut ceva și cu un băț o agățat să vadă ce-i și când-colo o căzut câteva baloturi de stofă… Ele, speriate, s-o dus acasă la taică-su și i-o spus… Tată-su le-o liniștit și s-o dus repede la Pașcu să-i spună… El o venit și-o luat câteva legături din materiale și le-o împrăștiat pă la diferiți prieteni… Într-o zi, după treaba asta, maică-mea, Dumnezeu s-o ierte, era la prăvălie și vine mama la fetele acelea… Ea văzuse la fete materialu’ ăla și știa că nu avea nimeni în sat așa ceva… că era cam scump. Și maică-mea îi zice: Te rog să-mi spui adevărat ce te-oi întreba. De unde au fetele dumitale gloatu’ ăla negru? Femeia atunci odată s-o crispat… Îți spun că știu de unde-l au… Uite așa, uite așa… povestea cu scorbura. D-acolo o apucat pă urmă răutatea și invidia. Și pă urmă, în timpu’ când aducea cereale de pân’ Arad, Suciu Pașcu avea o moară acasă… n-avea gospodărie mare, avea numa’ moara, câteva oi, câteva vaci, n-avea vite de tracțiune, n-avea în rest nimic… Și-o zis tata cătră el: Mă, ca să ai și tu un beneficiu din treaba asta, să iei și tu uium de la cine vine să-și macine… și Suciu Pașcu avea un frate, Ion, care o venit la noi într-o seară și i-o zis lu’ tata: Domnu’ Șușman, n-am crezut niciodată că veți putea să-l iertați pe frate-miu de ceea ce vă face. Măi, Ioane, ’ce să nu-l iert? Dacă-așa știe el să facă…

Să revenim la perioada în care tatăl dumneavoastră a fugit în pădure!

No, și atunci or vrut să-l aresteze pe tata, da’ el o fost la pădure… și văzând că nu-l pot aresta, idiotu’ ăsta de Pașcu s-o dus cu ideea ca să ne aresteze pe noi, că altfel nu-l pot prinde… Și o vinit la noi niște cetățeni de la Securitate (sic!) și-o întrebat de tata, da’ maică-mea nu știa să mintă și le-o zâs că îi plecat la pădure… că noi mai aveam la Valea Firii locu’ unde fusese joagăru’ de tăiat scânduri… Da’ copiii unde-s? Unu-i plecat în Banat… Și unu-i plecat pe-aici… Eu eram plecat într-un sat vecin… Și unu îi aci, lucrează la o poiată pentru vite cu Todor, băiatu’ care ne ajută în gospodărie. Hai să-l vedem! Maică-mea, Dumnezeu s-o ierte, s-o dus cu cetățenii aceia în dosu’ grajdului mare unde lucra frate-meu Avisalon și imediat i-or luat. Maică-mea era să leșine când o văzut că-i arestează și-i duce… Atunci maică-mea o trimis-o pă fata care-o avea în casă, Florica o chema… să vină în calea mea să mă anunțe să nu vin acasă. Io eram cu caru’ cu boii să iau niște paie de ovăs dintr-un sat… Când o ajuns fata, plângând: Măi, Trăiene, hai, măi, că pe Avisalon l-o arestat și îl vor și pă Todor… Lasă aicea caru’, lasă boii și fă ce poți… numa’ nu te duce acasă! Eu ce să fac? Unde să mă duc? Am lăsat caru’ acolo și fata o luat boii și i-o dus acasă. Când m-am dus și io acasă, mai târziu, maică-mea era disperată, plânsă… ce-o fost în sufletu’ ei… să fie numa’ la dușmani. Mi-o spus ce s-o-ntâmplat, o pus repede pâine într-o raniță și zice: Du-te la taică-tu, că el îi la fân, și spune-i ce-i aici!

Pe Avisalon și pe Suciu Todor a Volcii i-o dus la Mărgău la postu’ de Poliție, și șefu’ de post le-o zâs: Mă, videți voi geamu’ cela? Ăla… nu să poate deschide. Io mă duc la Călățele că am treabă pe-acolo, da’ să nu vă puie păcatele să ieșiți cumva pe-acolo… (râde – n.n.) Și ei cum s-o dus șefu’ de post… repede o deschis geamu’, o ieșit, și cum să făcea seară… o’ venit la Răchițele peste deal… Și pe urmă, Volcea Todor o mers acasă și Avisalon s-o dus la Valea Firii. Ș-atuncea taică-miu, îngrozit și el de situație, ce să facă? O rămas acolo… Casa era urmărită și în plus, Securitatea împușcase câinii, că nu putea intra nimeni la noi în curte… Și după ce i-o împușcat intrau în voie unde vroiau și controlau pă unde credeau că poa’ să fie cineva ascuns.

În timpu’ ăsta o venit frate-meu, Todor, de la Banat… În Huedin îl cunoștea foarte multă lume și cum l-o’ întâlnit, doi tineri i-or zâs: Măi, Todere, du-te acasă, da’ vezi cum te duci că pe frate-tu ăla mai mic l-o arestat și l-o dus… Și vezi pă unde mergi că vor să vă aresteze pă toți copiii. El le-o mulțumit și o venit pe drumuri lăturalnice, prin Mărgău, unde aveam foarte multe rudenii și oameni buni, cumsăcade… Și-o trecut pă partea munților la Valea Firii unde era taică-miu…

Io m-am dus la Valea Firii la tata și i-am spus ce s-o întâmplat și când se însera mai mergeam și mai duceam alimente… Și până la urmă m-am dus la tata de tot. Situația asta n-a durat mult timp… câteva săptămâni. Era de-acuma începutu’ lu’ noiembrie, în 1947… Și noi stăteam într-o baracă la joagăr, că aveam acolo ca o cameră… Și să arătase o iarnă foarti grea…

În timpu’ ăsta și Purcel Petre s-angrenase în prinderea lui tata…

Cine era Purcel Petre?

Purcel Petre a lui Indrei, c-așa îl chema… era un preten bun al lui tata, cu care mergea la vânat… Că nu v-am spus… tata avea o pasiune pentru vânătoare… Băiatu’ lui Purcel Petre este Teofil din Răchițele… care e poet. Și Purcel avea o gospodărie de unde se vedea pe vale-n jos, spre intrarea în sat… Și, la început, cât a fost tata fugit, cum vedea pă cineva străin, cum ne anunța: Vezi că vine cineva! Da’ de-acuma s-o dat cu ticăloșii, cu Suciu Pașcu și cu încă vreo doi-trei de-acolo care erau angrenați cu el… în prinderea lui tata…

În timpu’ ăsta, Purcel Petru urmărea toate mișcările noastre… că el putea să intre la noi în curte la orice oră din cauză că-l cunoștea câinele de vânat a lui tata… Dacă câinele de vânat nu lătra ăilalți se retrăgeau și erau pretini cu cine venea… Și el o văzut că nici unu’ nu-i acasă, că toți suntem plecați… Și cum el cunoștea Padișu’, toate drumurile pe-acolo prin munți și locurile pe unde-ar putea să fie tata adăpostit, tata o venit să-l caute să-l predea…

În toamna lui ’47 cine mai era la joagărul de pe Valea Firii?

Păi… tata, eu, frații mei Teodor și Avisalon. Mai era Nuțu Bortoș, care era prieten cu tata… ca un frate… Era de o omenie rară… Și el tot din cauza lu’ Pașcu o plecat, că atunci când tata o fugit, ăsta l-o pus în urmărire și pe Bortoș că știa că-i prieten bun cu tata… și de-asta era și el urmărit și cercetat… Și el o mers la tata și-o zis: Domnu’ Șușman, cât vei trăi tu, atâta să trăiesc și io! O fost un prieten adevărat… O mai fost un tânăr din Călata pe care l-or împușcat dup-aia la o încercuire… care tot așa era persecutat că avea o gospodărie bună în Călata… Tata lui avea o cârciumioară și veneau țărani din sate și vorbeau și vrute și nevrute și s-o vorbit și de Șușman că-i plecat în munți… Și când o auzit băiatu’ de treaba asta i-o spus lu’ taică-său: Tată, mă duc și io la Șușman! Mai era Mihuț Gheorghe, un băiat din sat care, tot așa, prin felu’ lui de-a fi… era în contra comuniștilor… nu era un terchea-berchea… Cam ăștia erau în momentu’ acela.

Suciu Teodor nu a fost cu dumneavoastră acolo?

Nu, el nu s-o dus… După ce-o scăpat de la Miliție s-o dus acasă la el… numai fratele meu o ajuns la tata. Suciu Teodor era ca un frate-al nostru… Înainte el mai mergea și mai lucra la joagăru’ ’cela al nost’, da’ după ce o scăpat nu s-o dus…

Și ce făceați toți acolo pe Valea Firii?

Stăteam și mai discutam, ce să facem… Tata zâcea că el rămâne în munți… Stă acolo și-și vede de treabă… și nu se predă la comuniști numai mort. Mort mă predau, altfel nu! Și asta o fost declarația și lu’ sora-mea la Cluj la Securitate, că or arestat-o și or trimis-o să-l convingă pe tata să se predea, și ea o zâs: Domnule ofițer, nu să predă numai mort. Cum să nu să predeie, că nu-i face nimeni nimic… Da’ el o fost hotărât să steie cât o putea… Credea că se va schimba situația și că nu vor mai fi comuniștii. Era hotărât să nu se predea numai mort. Ș-așa o și făcut…

Și taică-miu, Dumnezeu să-l ierte, ținea tare mult la noi… și nu știa ce să facă să ne ocrotească… Și-i zice odată lui Nuțu Bortoș: Măi, Nuțule, m-am gândit că pă Trăian să-l ducem la păduraru’ Magda la Padiș, c-acolo numai păsările intră iarna. Padișu’ este în mijlocu’ muntelui… Și-acolo era o poiană foarte frumoasă unde avea păduraru’ Magda o casă. Bortoș o văzut că, într-adevăr, io eram mai slab între ei, mai pirpiriu, și o zâs: Te-ai gândit bine la treaba asta, hai să-l ducem acolo! Frații o fost de acord ca ei să rămână acolo la joagăr și pă mine să mă ducă la Padiș.

Io am plecat cu tata și cu Bortoș la Padiș. Păduraru’ Magda era acasă, îl cunoștea pă tata de ani de zâle, și ne-o primit bine. Tata i-o spus care-i situația și el o zâs: Da’ domnu’ Șușman, la mine aicea nu mai vine nimeni… Pân’ la primăvară poa’ să stea fără nici o grijă… Și tata i-o spus: Traian îi foarte gospodăros, o să te-ajute prin curte, pe la animale… Nu-i nevoie să m-ajute, doar de plăcere să facă, dacă-i plac animalele. Și-am stat aproape două ore cu el de vorbă și odată latră câinii… Să uită Magda pe un geam care bătea pân’ toată poiana… și zice: Vine cineva! Să uită și tata: Da, îs trei străini… Să putea să fie și niște turiști, da’ după ce s-au apropiat mai mult Magda zice: Îmi pare că nu-s turiști. Ș-atuncea tata îi zice lu’ Bortoș: Hai să să ieșim de-aci, să plecăm, cine ști cine-o fi! În timpu’ ăsta, de pe partea laterală, prin pădure, venea alții trei, însoțiți de domnu’ Purcel… Și dacă nu să grăbeau să plece, să-ntâlneau acoalea-n marginea pădurii… Și când o plecat, s-o aplecat, da’ i-o văzut cumva și-o strâgat: Stați! Și-o-nceput să tragă… Tata și Bortoș n-o stat și-o fugit și s-o pierdut în pădure. Eu de-acasă am auzât pușcături și m-am gândit că s-o-ntâmplat ceva acolo. Și deodată intră în casă, caută pe-acolo da’ nu o găsit nimic… Ș-atuncea o venit la grajd și zice: Măi, tu cine ești? Ce cauți aici? Sunt nepotu’ lui domnu’ Magda. Da’ unu’ dintre ei: Dumneata nepotu’ lu’ Magda? Spune adevăru’, că noi știm cine ești… Da’ sunt nepotu’ lu’ domnu’ Magda! Când o intrat ei în grajd io țesălam o vacă… Hai, lasă treaba asta și vino în casă! Io mi-am dat seama că nu-i treaba cum trebuie. Pă mine m-o ținut într-o cameră și pe Magda în altă cameră, da’ cum nu era’ pereții groși s-auzea cum îl întrebau și îl chestionau. Prima dată o venit și m-o luat pă mine: Cine ești? A cui ești? Cu cine-ai fost… Păi, am fost așa… a fost tata și cutare și când o văzut că veniți o plecat. Am venit ca să luăm alimente… Cum să luați? Să luăm… Noi luam ce-avea în plus el, ca să trăim în munți. Așa am zâs, că am mers ca să-l jefuim… și domnu’ Magda o auzit și când l-or întrebat o zis: Da, îi băiatu’ lu’ Șușman, da’ o venit să-și ia alimente. Să le dai alimente? Nu, să ia! Păi io de unde să le dau? Din ce aveam lua. Io am auzit totu’.

E, în seara aceea m-o’ țânut acolo și m-o’ mai întrebat anumite chestii și a doua zi dimineața m-o’ dus la Securitate la Beiuș și m-o pus într-o celulă și mi-o zis: Poți să te plimbi oleacă, dacă vrei, pe-o sală pe-aici. Mulțumesc. În timpu’ ăsta Purcel Petru venea din partea opusă a sălii spre mine. Cum l-am văzut, cum mi-am dat seama care-o fost situația… Ajungând lângă mine zice: Ce faci, Trăiene? Nu vezi? Nu știi? Ș-am plecat și nu i-am mai răspuns la întrebare… Deci el o fost acela care-o dus Securitatea la Padiș când m-au arestat pă mine.

De la Beiuș și pe mine și pe Magda ne-o dus la Cluj la Securitate, da’ nu ne-o dus împreună… Io am dedus că el este la Securitate cu mine că i-am auzit pe gardienii de-acolo că mai vorbeau… că este un pădurar care-i cu băiatu’ lu’ Șușman… Că toți știau… Și era mare zarvă pe-acolo că l-or arestat pe băiatu’ lu’ Șușman.

Ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră după ce ați fost arestat?

După ce m-o arestat pe mine și m-o dus la Cluj la anchetă… o arestat-o și pe soră-mea… să meargă să îl convingă pe tata să se predeie, așa cum v-am spus… În ’52 o murit maică-mea

… Și i-o dat drumu’ și lu’ soră-mea…

Dar, cât au fost fugiți tatăl și frații dumneavoastră, cum s-au comportat cei din sat cu mama?

Foarte bine… Mai o fost vreo doi-trei… da’ nu se-arăta la dânsa ca să-i facă șicane… Era unu’ Petre Tuiului, un prostalău… Nu, oamenii s-o’ purtat frumos, însă Securitatea o mai lua și o ducea prin pădurea de lângă casa noastră, ca să-l strige pe tata să vie să se predeie… Da’ ea chiar dacă-i vedea tot nu le-ar fi zâs să vie să se predeie…

Și când o murit maică-mea, Dumnezău s-o ierte… noi aveam o șură mare acolo și soră-mea și vecinele or zâs că s-o ducă în șură c-acolo-i loc mai mult și poate să vie lumea… Și-o mers lume din tot satu’… În preziua respectivă, Securitatea se urcase în podu’ șurii ca să vadă toate mișcările, dacă vine cineva, că de-acolo se poate vedea tot. Și soră-mea o țânut-o pe mama ca să mai vie un preot de la Mărgău, da’ o chemat-o la Primărie și i-o zâs șefu’ de post să o înmormânteze… Și s-o dus înapoi acasă și or înmormântat-o, că aveau groapa făcută acolo între patru peri la noi în livadă… Și o condus-o la mormânt jumate de sat… care-o putut veni…

Și după două sau trei zâle… s-o convocat o comisie de… Cum dracu-i zice? De… confiscarea averii

… Și Romulica și Emil erau încă acolo și că o trebuit să semneze procesu’ de confiscare… de parcă ei or știut ce semnează, că erau mici… Și ne-o’ confiscat tot ce-am avut… doi boi frumoși, o vaca bătrână, 5 coarne de cerb, o frumusețe, 34 de capuri de căpriori pe suporți de lemn… Și toate astea fără să le mai treacă în inventar… O trecut numa’ o vacă și un vițel, și doar 125 de familii de albine… și-o bătut joc… Linjerie ce-avea maică-mea, valuri întregi de pânză țesută de casă… că ei îi plăcea să ne-mbrace numa’-n alb și-avea valuri de pânză țesute-n casă… de-i zâcea „bumbac” și „misir”… că maică-mea, Dumnezău s-o ierte, numa’ așa vroia să ne-mbrace, s-avem îmbrăcăminte făcută de ea… (emoție puternică – n.n.)

Și dup-aia, pe Romulica și pe Emil i-o dus cu domiciliu în Satu Nou-Fetești.

[…]

După ce v-ați eliberat, ați aflat despre ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră, cu Teodor și Avisalon?

Am aflat că tata o stat ascuns în munte, da’ și pe la anumiți oameni care era’ mai ieșiți din sat, mai depărtați… că avea pe-acolo prieteni cu care s-o-ntâlnit și or acceptat să-l găzduiască… În munte aveau bordeie și iarna se retrăgeau în locurile unde stăteau ciobanii vara… aveau acolo lemne la-ndemână, aveau de mâncare, le mai venea din sat, s-o mai dus și ei… Și la stâna aceea unde duceam noi vitele vara, acolo mergea Anuța, fata la care tata stătuse-n seara când s-o împușcat… Și de-acolo de la stână ei își mai luau alimente, că pe fata asta n-o bănuia nimeni de treab-asta… Mai vinea acasă, mai trecea pe la noi și lua pâine, ce putea să ducă… și mai ducea acolo… Și așa de pân sat mai făceau rost de pe la Nuțu Bortoș… că și el mai mergea, că avea casa mai într-o parte…

Până la urmă tata s-o împușcat… Într-o seara dormise la Anuța, de care v-am spus că le ducea mâncare… și s-o dus de la ea și s-o sinucis într-o șură… că avea armă la el… Și băiatu’ de la gospodăria respectivă o mers la Primărie și-o spus ce s-o-ntâmplat, că Șușman îi mort. Alții, prin sat, care erau niște ticăloși, niște murdari, ’ce: Bine că s-o omorât că nu mai năcăjește oamenii pe-aicea… I-adevărat că mergea Miliția și-aduna oamenii să meargă pân noapte cu ei să-l aresteze pe Șușman… și nu toată lumea putea suporta lucrul ăsta… Și nici el nu mai putea să vadă oamenii că-i duc să-i poarte pân păduri, pân munți, pe-acolo, să-l aresteze pă el.

Despre frați, cât am stat la sora… am aflat că îs tot în munți… Adică ea auzise că nu sunt prinși… da’ nu știa ce s-o-ntâmplat cu ei. […]

Ați mai fost prin Răchițele după ce ați fost arestat?

După ce s-o făcut Revoluția… am mers în Răchițele după 40 de ani… I-am zâs lui Emil: Măi, hai să mergem și noi la Răchițele… s-acolo părinții noștri morți, să vedem care este situația… Băi, prostule – m-o făcut de două parale – tu știi ce-i acolo? Știu, mă, de-asta vreau să mă duc, că știu ce-i acolo… Acuma el auzise că Purcel ar fi fost împușcat de tata… Du-te, dacă vrei, da’ io nu mă duc… A doua zi i-am spus soției… Zice: Treaba ta. Dacă vrei să te duci, io nu te opresc. știu c-ai prieteni, știu că acolo ți-s părinții… Am urcat în tren și hai la Huedin. Prima dată nu m-am dus la Răchițele, m-am dus la Mărgău, c-acolo aveam cunoștințe, prieteni buni și chiar rudenii de-a maică-mi – Dumnezău s-o ierte! – că ea era din Mărgău… Acolo am întrebat o cetățeancă unde stă familia lui Ianc Onuț și familia Toderașului Murgului. I-am spus cine sunt… O, o… Trăiești? O-nceput să plângă femeia că știa că suntem morți toți… că am murit la Securitate… și mi-o zâs: Toderaș îi mai departe, da’ uite-aci-i Onuț, du-te la ei, că ei îs neamuri mai aproape de voi! Am mers la el și am stat de vorbă și a doua zi dimineața m-am dus și la Toderașu’ lu’ Murgu. Eram buni prieteni, om dintr-o bucată… El o auzât de la săteni și-o vinit repede: Măi, Trăiene, păi tu nu ști vini la mine? Am să viu… Și mergând spre el, aproape de casa lui, era doi cetățeni pe o bancă și le zâce Toderaș: Măi, uite, ăsta-i Traian a’ lu’ Șușman! Ăia o rămas așa… O strigat femeile din casă că veniseră-n concediu: Măi, haida’ și-l vedeți pe Traianu’ lu’ Șușman! O’ venit, m-o sărutat, m-o-mbrățișat…

Pe urmă am mers și la Răchițele și am stat și pe-acolo câteva zâle, am văzut ce-i pe-acolo, mi-am întâlnit prietenii… În special pe Volcea voiam să-l văd… Am fost și la un văr, Trăienaș, care știa tot ce s-o-ntâmplat pe-acolo după ce m-o’ arestat pe mine… Am stat cu Volcea o zi și-o noapte și-am vorbit, și mi-o spus ce o auzât el despre ai noștri… El se căsătorise cu o fată din Răchițele… și mama ei fusese servitoare la noi 13 ani de zâle, stătuse la noi în casă și o ajuta mama cu tot ce-i trebuia… Și bunica fetei cu care s-o căsătorit Volcea era săracă… și mama îi trimitea miere de albine că bătrâna avea dureri grozave de la ulcer și după ce lua două linguri de miere îi trecea. Și mi-o povestit Volcea că bătrâna spunea când erau ai noștri fujiți: Numa’ să trăiesc să văd familia lu’ Șușman… că vine-acasă… (plânge – n.n.) Da’ n-o mai avut timp c-o murit săraca…

Mi-am pierdut firu’ povestirii… Cât am fost în Răchițele Volcea m-o dus la mormântu’ lu’ maică-mea… Taică-meu – Dumnezău să-l ierte! – fusese îngropat într-o râpă… unde cursese apa pă timpuri și se făcuse ca o albie…

După Revoluție ați primit înapoi pământurile și bunurile confiscate?

Am reușit să primim înapoi o parte din pământ și l-am vândut că nu mai aveam cum să merg acolo, să fac drumu’ acela lung… Pă zi ce trece mă simt mai slăbit, mai fără putere… Acuma acolo nu mai îi nimic… și când mă gândesc la ce-am lăsat… Când am plecat de-acasă, în ’48, aveam un nuc cât mine de mare… și-acuma era până-n cer… Da’ casele le-o distrus… O fost o casă mare și o făcut dispensar, casă de nașteri… A fost și Miliție și Securitate acolo… Staționa acolo ca să urmărească toate mișcările ce se făceau acolo… S-o distrus tot ce-am avut…

În Răchițele unii spun că Purcel Petru și Suciu Pașcu ar fi fost executați de partizani… știți ceva despre asta?

Am auzit și io… chiar am vorbit cu Teofil când am fost în Răchițele: Domnu’ Teofil, io cunosc viața părinților noștri… tata era cel mai bun prieten cu tatăl dumitale. Eu mergeam și-l chemam pe-a doua zi să meargă la vânat cu tata. Când se întorceau tatăl dumitale trecea pe la noi ca să meargă acasă și maică-mea totdeauna îi dădea câte-o pâine, că totdeauna aveam, că făcea câte 4-5 pâini de-alea mari, țărănești… Îi dădea bucăți de slănină, că tăiam câte 4-5 porci într-un an… Nu exista o dată să treacă pân casa noastră și să nu ducă la copii ceva de mâncare. ȘiTeofil o zâs: știu, că maică-mea mi-o povestit… Io cred că tata nu-i vinovat de ceea ce se-aude… nu pot crede că el l-o împușcat pe tatăl dumitale… Acuma m-am mai gândit și nu știu ce să mai zic… O fi fost așa… da’ cred că da… pe bună dreptate… Acuma, în sufletu’ meu… și după ce l-am găsit la Securitate la Beiuș… atuncea mi-am dat seama că-i un trădător și-un om de nimic… Acuma… cred că l-o-mpușcat… da’ că l-o-mpușcat tata sau că l-o-mpușcat altcineva… nu pot să știu.

Spuneți-mi, vă rog, ați avut vreo legătură cu grupul de partizani al lui Leon Șușman?

Ei erau fugiți înaintea noastră… Leon era prieten bun cu tata… El o fost la Garda Financiară și o venit odată cu serviciu’ la Răchițele și-o auzit de Șușman… S-o prezentat la tata și o zâs, în glumă: Înseamnă că suntem neamuri… Era un om foarte devotat… însă era – Dumnezău să-l ierte! – (coboară vocea – n.n.) împotriva jidanilor. Ne-am avut bine cu el, și eu chiar am stat la el trei ani de zâle cât am fost la școală la Cluj…

Și o venit odată la noi și i-o spus lu’ tata că o găsât la Oradea un jidan care avea fabrică de bani, și l-o întrebat pe tata ce să facă… Ce să fac? Să-l predau? Să m-asociez cu el? Tata zâce: Măi, Leone, io te-nvăț… Nu-l preda… lasă-l în pace! Vezi-ți de treabă! Ei au toate cheile-n mâna lor, așa că lasă-l cu banii lui cu tot. Dacă-ți dă ție ce-ți dă, fii mulțumit și lasă-i în pace… Da’ nu, n-o primit… S-o dus, l-o reclamat… și n-o mai venit la noi pe urmă… un an sau doi. Când o venit… era deja urmărit. Și i-o zâs lu’ tata: Măi, Șușmane, am venit ca să-ți spun că nu te-am ascultat și i-am dat arest… și cu asta o rămas cei mai buni prieteni… Tata-l stima pe el, el îl stima pe tata… După ce o fugit, o mai venit și o mai stat o săptămână sau două la noi… Și chiar cu vreo două-trei zâle înainte să plec io știu că fusese împreună cu încă un om, deștept, cult, bănuiam io că-i profesor… Și atunci o venit soția lui la noi, tot așa sfătuită de Securitate, să-l convingă să să predeie. „Că nu-i face nimeni nimic…” Și mi-o spus: Am venit să văd dacă nu-i Leon aicea la dumneavoastră… Nu-i. O fost? O fost acum două-trei luni de zâle, da’ acuma în ultimu’ timp n-o mai fost… Și era și-nsărcinată, săraca… Dup-aia io m-am dus în șură și i-am spus: Măi, unchiule, – c-așa-i ziceam – o venit Mia să te sfătuiască să te duci să te predai. Măi, Trăiene… nu cumva să-i spui că sunt aicea… Păntru nimic în lume să nu-i spui… că noi plecăm de-aci de cum se face seară… Când s-o făcut seară, io m-am dus cu ei că știam terenu’ pe unde voiau ei să meargă și i-am dus până la Păltiniș și de-acolo le-am arătat drumu’… de fapt o cărare de munte mai bună… ș-am zis: Unchiule, aicea-i drumu’ spre Vlădeasa… Coborâți pe-aice așa… ajungeți la Valea Seacă, de-acolo o luați tot înainte pe cursu’ văii și o s-ajungeți la un luminiș mai mare, unde se vede Vlădeasa și îi Piatra Grăitoare… că acolo era o piatră mare și dacă vorbeai ceva lângă ea se-auzea un răsunet, ca un ecou. Și am dedus că urma să se ducă în partea Albacului, că acolo mai avea el cunoscuți…

V-ați gândit că decizia tatălui dumneavoastră de a pleca în munte v-a schimbat viața?

Dac-așa o fost să fie… în zădar încerci să faci altfel… C-așa o fost să fie și de-asta nu-l condamnăm… Dumnezău să-l ierte!… că nu s-a dus… nu s-a prezentat la hoarda asta comunistă ca să-și bată joc de el. Dacă îl prindeau, murea cu ei de gât acolo… în Securitate. Era un om foarte dârz, capabil de multe lucruri… O și făcut multe cât o trăit și toată lumea-l stima…

Vă mulțumesc.

CAPITOLUL URMĂTOR: Despre demnitatea lui Teodor Șușman

ÎNAPOI LA Cuprins

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în demnitate, despre demnitate, dignity, history și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s