Dacă este să asociem o dată din calendar cu terorismul, 11 septembrie 2001 ne vine imediat în minte. Dar poate că în Balcani ar trebui să reținem și data de 16 aprilie 1925, când la Sofia, capitala Bulgariei, aflată la nici 400 de kilometri de București, a avut loc unul dintre cele mai mari atentate din secolul XX. Azi se împlinesc 90 de ani de la acest eveniment tragic.
Puțină istorie bulgară
Partidul Comunist Bulgar are o istorie ceva mai lungă decât omologul său din România, fiind înființat în anul 1903.
După eliberarea Bulgariei de Imperiul Otoman, la sfârșitul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, în țara vecină a început să se manifeste naționalismul tipic al sfârșitului de secol XIX. Înainte de turci, Bulgaria avusese o istorie glorioasă și războinică. După căpătarea independenței, tratatele de pace de la San Stefano și Berlin au stabilit niște granițe pentru noul stat bulgar care nu au satisfăcut doleanțele vecinilor noștri. Așa au început o serie de conflicte zonale, în urma cărora, printr-un joc al alianțelor, România a atacat Bulgaria și a ocupat Cadrilaterul, în 1913. Nici Primul Război Mondial nu a stabilit niște granițe mai satisfăcătoare, dar Bulgaria, aliată a Germaniei, a fost în tabăra învinsă, astfel încât problemele teritoriale ale acestei țări au rămas nerezolvate și o sursă de frustrare pentru o parte a armatei.
Această istorie plină de conflicte a format un corp de ofițeri cu ambiții, care, la 9 iunie 1923, a produs o lovitură de stat în Bulgaria, răsturnând prin forță guvernul condus de Partidul Agrarian. Situația tensionată din Bulgaria este considerată drept o oportunitate pentru Comintern și URSS. Astfel, la presiunea și cu ajutorul sovieticilor, Partidul Comunist Bulgar încearcă o insurecție în luna septembrie 1923. Comuniștii sunt învinși, iar partidul este scos în afara legii (2 aprilie 1924).
Atentatul
Comuniștii bulgari au imaginat un scenariu al represaliilor împotriva statului, pentru scoaterea din legalitate a partidului. Planul era simplu și odios în același timp: asasinarea unei figuri publice, iar la funeraliile acesteia, la care se presupunea că va participa o parte semnificativă a clasei politice, să se producă un atentat, cu cât mai multe victime din rândul politicienilor.
În ziua de 14 aprilie 1925, generalul Constantin Georgiev, veteran al Primului Război Mondial, se îndrepta, însoțit de nepoțica lui, spre catedrala Sveta Nedelya din Sofia, pentru slujba de seară. Sveta Nedelya înseamnă, în limba română, Sfânta Duminică. În fața catedralei se află o piață destul de mare. Generalul Georgiev este împușcat de către un comunist pe nume Atanas Todovicin și moare pe loc, în brațele nepoatei sale. În aceeași zi, însuși regele Boris III al Bulgariei fusese atacat de către un grup anarhist, în timp ce trecea prin trecătoarea Arabakonak din Munții Balcani, în apropiere de capitală. Regele a scăpat nevătămat, dar doi dintre apropiații săi au fost uciși.
Funeraliile generalului au avut loc pe 16 aprilie 1925, în Joia Mare din acel an. Sute de membri ai elitei politice și militare bulgare s-au adunat la catedrala Sfânta Duminică pentru a-l conduce pe ultimul drum. Regele, la rândul său, participa la funeraliile celor din suita sa care fuseseră uciși, la Stara Planina. Planul comuniștilor a fost ținut secret destul de bine, întrucât nimeni nu a știut că în podul catedralei fuseseră plasate 25 de kilograme de explozibil, deasupra unei coloane unde ar fi urmat să fie așezat sicriul generalului. Întâmplarea a făcut ca Episcopul Ștefan, viitorul Exarh al Bulgariei, să decidă scoaterea sicriului în pridvorul catedralei, pentru că mulțimea care venise la funeralii era imensă și nu încăpea înăuntru. În momentul exploziei, catedrala nu mai era plină, dar numărul victimelor a ajuns la 150, alături de încă 500 de răniți. În mod miraculos, toți membrii guvernului au scăpat cu viață. Printre morți au fost trei deputați, primarul Sofiei (Paskal Paskalev), șeful poliției (Kisov), fostul ministru de război din Primul Război Mondial (Stefan Nerezov), doi generali (Ivan Popov și Grigor Kiurciev), dar și 25 de femei și copii.
Imediat a fost declarată legea marțială. Represaliile care au urmat au condus la moartea a 450 de persoane. O parte dintre complotiști au fost arestați și condamnați la moarte de un tribunal care i-a judecat chiar în piața din fața catedralei.
Acest atentat sângeros dovedește natura teroristă a comunismului, în faza lui internaționalistă. La 8 decembrie 1920, un grup de extremă stângă detonase o bombă în Senatul României, ucigând doi senatori și pe ministrul de justiție. În 1938, Leon Troțki, fostul comandant al Armatei Roșii, exilat în Mexic, este ucis de un agent stalinist. Terorismul comunist a continuat și după cel de-Al Doilea Război Mondial. E suficient să ne aducem aminte de atentatele asupra jurnaliștilor, dar și asupra redacției postului de radio Europa Liberă, sau de răpirea unor persoane indezirabile din Occident și condamnarea lor în România (Aurel Decei).
Sfânta Nedelya – azi
Despre demnitate 