De ce e important să aflăm toate astea?


Să zicem că ești părinte și ai un copil la o școală primară, aflată la nici 3 minute de casă, astfel încât nu trebuie neapărat să-l duci sau să-l aduci acasă.

Într-o zi, imediat după ore, copilul sare gardul care desparte curtea școlii de cea a unei firme sau instituții în care crește și un cireș ale cărui fructe ar face orice trecător să poftească până la leșin. În timp ce, cățărat în copac, acel copil, cu o plăcere maximă își îndeasă în gură cireșele nespălate (ce conteaza, sunt atât de bune!), deodată, din incinta clădirii, apare un individ mai în vârstă, corpolent, care se repede vociferând spre „locul infracțiunii”. Copilul sare din copac râzând, dar se împiedică și cade. Bătrânul, care i-ar putea fi bunic, ajunge la el și îi trage un șut năprasnic în coaste. Apoi îl bate, cu metodă, până când trupul micuț e frânt, va sta cel puțin 3 săptămâni în spital.

Bătrânul e arestat și din cercetări rezultă că accesul lui de violență irațională se datorează unui episod din trecut, în care timp de câțiva ani a fost anchetator, în niște vremuri complicate, în niște cazuri complicate, în niște păduri complicate, până când complicat devine totul în toată biografia lui… Viața n-a fost simplă pentru el, iar acest final de carieră și-l trăiește ca șef de magazie al acelui nenorocit trust de construcții.

Câte regrete ai avea? Câtă revoltă ai simți? Față de cine?

Să ne oprim aici. Voi reveni asupra acestei povestiri.

Cred că foarte multă lume a auzit de Elisabeta Rizea. O căutare pe Google a acestui nume întoarce 113.000 de rezultate. Dacă n-ați auzit, căutați-i cartea. Dacă nu vă place să citiți, atunci continuați să căutați mondenități pe Internet și nu mai vizitați acest blog. (Notă: Căutarile Google din acest text au fost efectuate pe data de 12 iulie 2012.)

Deși e aproape inutil să reamintesc, Elisabeta este imaginea iconică a rezistenței demne a celui slab în fața totalitarismului, iar recunoașterea ei ca simbol ne face pe toți să ne [re]descoperim umanitatea. Amintirile Tuței Rizea sunt mai puțin o poveste, cât un vaier și-un bocet. Un anume căpitan Ion Cârnu apare mereu în memoria ei. E un tip care i-a smuls părul din cap cu tot cu scalp și a bătut-o atât de tare, încât săptămâni de zile biata femeie nu putea sta decât în genunchi și sprijinită în frunte. Nu va putea să-l ierte niciodată pentru acele violențe. Ei bine, oricât ați căuta pe Internet, în web și-n blog, în forum și-n știri, n-o să găsiți nici o fotografie de-a acestui ofițer. De asemenea, nu veți găsi nici o biografie. Doar aminitiri îngrozitoare.

O parte dintre cei care au facut parte din „Serviciul Bande”, care s-a ocupat de lichidarea grupurilor de haiduci din munții României, au fost excluși din Securitate odată ce și-au terminat misiunea, urmând traiectorii eșuate în funcții regresiv tot mai obscure, despărțindu-se de vila de protocol și devenind vecinii noștri la bloc și colegii noștri de muncă. Mai mult, au ajuns să se considere și ei victime ale sistemului totalitar.

Revenind la povestea de la început, iată, un asemnea caz a fost și acest Cârnu. Finalul carierei lui a fost de șef serviciu administrativ la Trustul de Construcții Bacău, al cărui sediu, întâmplător, era vecin cu Școala Generală Nr. 5 din același oraș. Pe vremuri exista chiar un chioșc alimentar în incinta acelei întreprinderi, în care se înghesuiau copii de toate vârstele cu funcționari, la coadă la un corn sau un baton. Într-adevăr, un copil de clasa I putea sta lipit de tristul anchetator. Nu știu dacă în curtea acelei întreprinderi era vreun cireș sau dacă acel bătrân o fi bătut vreun copil, sunt lucruri pe care mi le-am imaginat. Important cu adevărat este că posibilitatea ca inocența să privească în ochi Iadul există și acum în România.

Într-o altă perspectivă, oare cât de acceptabil ar fi fost dacă lumea ar fi știut numai biografia lui Heinrich Himmler dar nu ar fi știut nimic despre Josef Mengele sau Rudolf Hess, la 21 de ani după război? O statistică: cuvântul „Mengele” căutat pe Google întoarce 3.750.000 de link-uri și 1.080.000 de fotografii. Cuvântul „Cârnu”  întoarce 66.800 de rezultate, cu referire la orice altceva, dar nu la persoana incriminată mai sus. De asemnea, cuvântul „Cârnu” căutat pe Google întoarce 4.070 de fotografii, nici una nefiind a celui care i-a bântuit coșmarurile Elisabetei Rizea. Insist să comparați 3.750.000 cu zero și 1.080.000 cu zero.

Din păcate, atât de mare este distanța dintre cum ar trebui să fie receptată condamnarea totalitarismului din România și cât este ea receptată în realitate de către public.

Ideile se asociază întotdeauna cu oamenii. Nu putem vorbi de Teoria Relativității fără să-l avem în minte pe Einstein (205.000.000 de linkuri, 79.000.000 de imagini). Nu putem vorbi de marxism fără Marx (148.000.000/48.700.000) de leninism fără Lenin (56.500.000/14.300.000), de desene animate fără Disney (738.000.000/934.000.000). Atunci cum putem vorbi de condamnarea comunismului dacă asocierea cu numele de  Cârnu sau de Alimănescu sau de Feller și de alte multe creaturi care populează somnul rațiunii ne dau ZERO link-uri utile cu ZERO imagini ???

Cum poți dormi liniștit în România dacă știi acest trist adevăr? Cum poți mânca? Cum poți iubi? Ce-i spui copilului când îl confundă pe Ștefan cel Mare cu Mircea cel Bătrân?  Cum poți să respiri același aer cu criminali în serie care pot fi vecini cu tine? Cum poți ieși la picnic? Cum poți trăi? CUM??

Răspunsul e simplu: Poți, dacă nu știi.

CAPITOLUL URMĂTOR: Teodor

ÎNPOI LA Cuprins

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în demnitate, Manifest și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la De ce e important să aflăm toate astea?

  1. Zeus zice:

    Am fost la Muzeul Taranului cu fata mea (e avida de muzee). I-am explicat de Stalin and stuff (i l-am prezentat ca fiind „seful Romaniei, ca un echivalent pentru Presedinte, pentru ca el defapt controla Romania prin „interpusi”). I-am spus niste lucruri destul de franc, chiar daca are varsta pe care o are. A parut ca intelege ceva.
    Culmea e ca a fost foarte impresionata si a povestit si la gradinita ce i-am spus eu….desi acum am probleme cu niste parinti ca sunt deranjati. Asta ma distreaza la culme! „Cum sa stie copilul meu ca ala a omorat atatia oameni…and stuff..”.

  2. Mă bucur din tot sufletul că m-ai găsit. Ai un blog minunat ! Tratezi extraordinar de interesant și deosebit subiectele.

  3. flori zice:

    intradevar imi place acest blog si am ramas uimita ce probleme importante se discuta aic inca de la prima vedere…sunt multumita ca am dat de voi
    🙂

  4. Doina zice:

    Raspunsul meu la „cum poti trai?”:in tristete -ca nu cunoastem si nu deosebim binele de rau,adevarul de minciuna,valoarea de non-valoare.Ca ne lasam dusi de val-iar valul ii mocirla si acolo in mocirla ne simtim bine………..pacat ,mare pacat….si-mi vine sa strig:treziti-va odata!

  5. Jose zice:

    Nu e de ajuns sa stii ceva pentru a te afecta. Trebuie sa constientizezi acel ceva. Pana-n ultima fibra a fiintei tale. Dupa 90 nu se mai constientizeaza nimic, in schimb se stie totul.

  6. Cristi zice:

    ‎”Tovarasul capitan” Ion Carnu, schingiuitorul sotiilor si copiilor de partizani s-a sinucis prin spanzurare dupa ce „faptele lui de vitejie” au fost dezvaluite in „Memorialul Durerii” in anul 1991.

  7. Ionut zice:

    Vorba „fericitului” : „Ferice de cel ce nu stie!”

  8. ics ulescu zice:

    @cristi a fost prea blanda soarta cu el…
    Cum putem trai cu toate acestea printre noi?! e foarte simplu…suntem ,in primul rand ignoranti;
    2 – suntem dezinformati si in ultimul rand sunt lasi( nu stiu daca e tocmai potrivit conceptul de „las”, dar fricosi suntem cu siguranta!).
    Asta e doctrina pe care am asimilat-o vrand-nevrand… teama si teroare din partea autoritatilor , inainte de 90 si dezinformare dupa…

  9. Octav Negrea zice:

    la intrebarile tale iti pot raspunde doar in felul urmator: priveste in jurul tau si raspuns vei afla. crezi ca intre Susman, Rizea, Vasile Paraschiv, etc. si guta, becali, ponta, crin, basescu si toata pleiada (plus vedetele de prost gust), romanii se vor uita la primii? nope. romanii nu au nevoie de eroi, au nevoi de paine si circ, au nevoie de acel drog care sa le dea senzatia ca o duc bine, ca sunt cineva in universul lor oricat de mic ar fi acesta. ce nevoie am de constiinta, atat timp cat manac un mic, ragai dupa un gat de bere rece si rasuflata pe ritmuri saltarete de manele proaste, asezonate cu aparitii tv ale mincinosilor din politichia romaneasca si siliconatelor locale. ce nevoie am de CONSTIINTA??? cati dintre romani isi pun intrebarea asta?

    • Expunerea media a celor di a doua categorie e mult mai mare. Asta nu înseamnă că primii sunt ignorabili. Nu e neapărat nevoie de impus modele publicului. E nevoie, mai degrabă, ca lumea să știe că se poate și altfel. Toți avem și conștiință și demnitate, nu întotdeauna ne dăm seama de asta.

  10. ics ulescu zice:

    e adevarat ca toti avem demnitate si constiinta, dar suntem pusi in imposibilitatea de a le exersa…
    un exemplu concret a fost greva profesorilor de acum 1 an… li s-a spus ca au de ales intre greva si locul de munca! ce ati alege cand aveti 1 sau mai multi copii de crescut si mai mult ca sigur 1 sau mai multe credite la banci…? sigur demnitatea si constiinta si spiritul civic ne indeamna la protest, dar foamea si teama ne taie tot elanul.Din aceasta cauza eu cred ca nu s-a schimbat mai nimic din ce a fost inainte de 89…e la fel ca in proverbul cu parul de pe lup.Pana romanii n-or sa aive o siguranta cat de mica in ceea ce priveste supravietuirea lor si a familiei lor, sau pana cand le ajung cutitul la jumatatea osului, pana atunci nu vor ridica ochii din pamant.Aste ne este firea, asa a fost inca de la 1300, de cand au inceput tatarii si turcii sa ne cotropeasca; nu am reusit sa fim uniti decat in grupuri mici si izolate.

  11. Cristi M. zice:

    Dacă nu știi pentru că nu ai învățat la școală? Sau pentru că ai ales conștient să nu știi? Sau pentru că, la vîrsta adultă, nu te-ai ”lovit” nicăieri de aceste informații?

    • Aveți perfectă dreptate. Nu e vina celui care nu știa. Nici nu știu dacă e vina cuiva anume, mai degrabă nu e vina nimănui concret. Un lucru e clar: suntem încă prea departe de a cunoaște suficient.

  12. Din pacate aproape zilnic dam nas in nas cu fostii nostri tortionari – L-am vazut nu de mult pe unul din militienii care stergea cu mine praful de sub birourile unde ma anchetau cand am fost prins la frontiera cu sarbii in 1980… statea in spatele meu la coada unei case de marcat dintr-u supermarket. Cochet, bine hranit, bine intretinut din pensia de rezervist pe care toti i-o platim acum. Avea cosul plin cu alimente, cred ca sfidator de plin. Am incercat sa-l privesc in ochi si inima a inceput sa-mi bata cu putere cand am vrut sa-i spun ca este mentionat in cartea mea, „Memoriile unui Frontierist” (Grinta, 2011), in care i-am descris odioasele forme de tortura la care m-a supus atunci. Nu si-a ridicat ochii de parca ar fi stiut ca o sa-i intalneasca pe ai mei. dar nu cred ca are remuscari. Se bucura de foloasele acestui regim democratic obtinut cu jertfele celor care au crezut ca vor putea fi liberi intr-o zi si in tara asta…

  13. Pingback: "MEMORIALUL DURERII": ELISABETA RIZEA, "viteaza din Nucsoara" (video): "Asa mi-au smuls paru`, da` tot nu i-am vandut...". EROII UNEI LUMI DISPARUTE - Razboi întru Cuvânt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s