La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Nicolae Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate. Flancat de două tancuri, Ceaușescu ordonă personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoțeau tacurile. 9 țărani sunt uciși de gloanțe (Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) și alți 48 sunt răniți.
Fragment din Varujan Vosganian – Cartea șoaptelor, Editura Polirom, Iași, 2009
Tancurile se opriră și odată cu ele și camioanele, care făcură un viraj și se proptiră cu spatele la baricadă, ridicând prelatele și scoțând la iveală, într-adevăr, țevile lungi și perforate ale mitralierelor. Din camioane coborâră câțiva ofițeri în uniformele Securității, iar în fruntea lor același bărbat scund, cu căciula militară și scurtă bleumarin. Ei se opriră în dreptul tancurilor. Atunci unii dintre oameni ieșiră în fața baricadei. Bărbatul mărunțel ridică mâna dreaptă și ei crezură că vrea să le vorbească. Clopotele amuțiră. Oamenii făcură un pas înapoi. Lângă Nițu Stan, Costică Arbănaș căzu în genunchi și-și desfăcu la piept, rupând-o, cămașa. Lângă el, Aurică Dimofte, Stroie Crăciun, și, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Apoi ceilalți veniră unul câte unul. Cocoțată pe cabina mașinii răsturnate, Dana lui Radu rămase încremenită, strângându-și basmaua la piept. Atunci se întâmplară câteva lucruri dintr-odată. Bărbatul acela, Ceaușescu, își lăsă brațul în jos cu o mișcare iute. Clopotul porni să bată din nou, acoperind șuierul gloanțelor, dar rămaseră focul stârnit de țevi și plumbii care umplură aerul. Primul căzu Aurel Dimofte, întâi în genunchi, privindu-și nedumerit palmele lipite de pieptul din care țâșnea sângele și apoi prăvălit, tot cu genunchii îndoiți, pe spate, împins de gloanțele ce continuau să i se îndese în trup. Dana lui Radu fu secerată cu atâta putere, încât țâșni în sus, ca o păpușă de câlți, și rămase câteva clipe în aer, proptită de gloanțe, înainte de a se prăbuși pe capotă, cu brațele desfăcute. Pe Costică Arbănaș, în genunchi, gloanțele îl feriră ca printr-o minune, dar rămase așa, neclintit, cu găvanele golite, într-un plâns pe care nici măcar nu și-l simțea. Nițu Stan se aruncă în țărână și se rostogoli spre margine, dar se întoarse să-l tragă pe Stroie Crăciun, care gemea întruna: „Stane, nu mă lăsa…”, până când sângele îi țâșni pe gură, sufocându-l….
Nicolae Ceaușescu și Emil Bodnăraș
Clopotul continua să bată… Mitralierele răpăiră clopotnița, dar clopotul continua să bată. Tancurile porniră încet, continuând să răpăie și spulberară baricada ca pe un mușuroi, scuturând peste blindajul lor laolaltă scânduri și trupuri. Răniții se târau din calea lor, ca să nu-i strivească șenilele. Mitralierele măturau acum doar clopotnița, se dădea o luptă gigantică între dangătul clopotului și șuierul gloanțelor în care clopotul, chiar dacă turla, cu tencuiala mușcată de gloanțe, sfârtecată și înăbușită în fumul alb al văruielii, rămăsese ca o scurteică zdrențuită, ieșea biruitor. Până când țeava unuia dintre tancuri se ridică încet și slobozi un obuz care ținti chiar în miezul clopotniței. Ionuț Cristea murise cu siguranță mai demult și clopotul luptase singur mai departe. Obuzul ucise și clopotul. Când dangătul tăcu, atunci tăcură și gloanțele. „Nu se mai termina, își aminteau unii, credeam că o să ne omoare pe toți”. „A ținut doar ca la zece minute, spuneau alții, a fost ca o grindină, ca o răpăială de vară.
Despre demnitate 
Nu știu la ce eveniment face referire, cu siguranță nu am învățat despre el la școală, dar descrierea este înfricoșătoare…
Reprimarea revoltei țăranilor din Vadu Roșca, jud. Vrancea, împotriva colectivizării șia politicii agrare a PCR.
Țăranii au alungat activiștii de partid din sat și pregăteau o răscoală mai amplă. Conducătorul represiunii a fost însuși Nicolae Ceaușescu, pe vremea aceea, în 1957, fiind general în Armata RPR pe probleme de ideologie PCR.
Cand te gandesti ca mai sunt dobitoci care il plang pe ceausescu , iti vine sa-i scuipi intre ochi .
Cand te gandesti ca mai sunt „oameni” care nu cunosc istoria adevarata iti vine sa versi, Ceausecu (dracu sa-l ia), la momentul acela era ministru adjunct, cu rang de secretar de stat si un simplu civil, nu avea cum sa fie general al armatei, mai citeste documentele vremii si scuipate singur intre ochii tai care nu cunosc adevarul istoric ci gandesti dupa ce ai citit in presa sau ti-a spus profa de istorie!
Greșiți. Nicolae Ceaușescu a fost general în armată, oricât de incredibil vi se pare. Era politrucul „suprem”. N-ar fi mers la război, decât ca ofițer politic (cum a fost Hrușciov), dar la represiune politică, era fruntaș.
Vă scuz ignoranța, limbajul nu-l scuz. Atenție și cum violați limba română… 🙂
Reblogged this on Dictatura justitiei.
Să-i fie rușine lui Varujan Vosganian ! N-are nici măcar scuza c-ar fi prost.
Nu înțeleg. De ce să-i fie rușine?
Nici nu ai ce sa intelegi. Dictaturajustitiei se remarca prin prostie prin majoritatea comentariilor postate pe bloguri. Nu degeaba e o basista infocata. 😉
???????????????????
AMI amintesc cum sa procedat la colectivizarea din Bucovina com.vicovul de jos jud.Suceava cu arestari ,batai,confiscarile gospodariilor din care sau facut capeurile etc.etc. –si oameni sa nu mai planga pe dej ,si ceausescu ???
Zau , asta e o copie din 1907. daca e putin adever Impuscati sigur erau chiaburi, Progresul societati se face cu sacrificii
E clar că dincolo de manualul de istorie de la școala comunistă nu ați mai citit nimic…
În cursul şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 3 aprilie 1954, Gheorghe Gheorghiu-Dej a propus reorganizarea structurii de conducere de la vârful partidului. Două săptămâni mai târziu, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte pentru „crimă contra păcii” şi „crimă de înaltă trădare” şi a fost executat la Jilava în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954 (ora 03.00).
După ce au scăpat de un contracandidat la funcţia supremă de conducere din partid, asasinându-l, membrii Biroului Politic al CC al PMR s-au întrunit la 19 aprilie 1954 pentru a decide, printre altele, „să se supună spre aprobarea Plenarei C.C. al P.M.R. […] b. Alegerea tov. Gh. Apostol în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R.; alegerea tovarăşilor N. Ceauşescu, M. Dalea şi I. Fazekaş în funcţia de secretari ai C.C. al P.M.R.”. În cursul aceleiaşi zile, la sfârşitul şedinţei plenare a C.C. al P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej a adus la cunoştinţa participanţilor la reuniune actul de condamnare la moarte a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, astfel: „Ridicăm şedinţa. Vă rugăm să mai rămâneţi puţin. Vom da fiecăruia actul de acuzare în procesul care a avut loc de curând, al grupului de spioni şi complotişti în frunte cu Pătrăşcanu”. Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 32/1954, f. 1-6; dosar 37/1954, f. 1-3; dosar 39/1954, f. 32; Lavinia Betea, „Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist”, ediţia a II-a, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 397; 400-404.
În concluzie, începând de la data de 19 aprilie 1954, Nicolae Ceauşescu nu mai era şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei, în locul său fiind numit generalul-maior Corneliu Mănescu.
Ah! Dl. Petre Opriș de la http://www.ceausescu.org, ce onoare!
Biografia oficială, publicată încă din timpul vieții lui Ceaușescu spune așa:
„Chemat in cadrele active ale armatei cu gradul de general-maior (20 mart. 1950) ; sef al Directiei Superioare Politice a Armatei si adjunct al ministrului Fortelor Armate (20 mart. 1950-19 apr. 1954); general-locotenent (6 oct. 1952) ; membru al Prezidiului M.A.N. (2 iun.-4 oct. 1955); […], Directia Superioara Politica a Armatei, Directia Politica a M.A.I., Directia Politica a C.F.R., Crucea Rosie si A.V.S.A.P. (7 oct. 1955-16 ian. 1956); responsabil in cadrul Biroului Politic al C.C. al P.M.R. […] de Directia Superioara Politica a Armatei (din 16 ian. 1956).”
Citiți cu atenție, din 16 ian. 1956 răspundea de politizarea armatei ÎN CALITATE de membru al CC al PMR.
Deci, vă rog, mai ușor cu pianul pe scări.
„La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Nicolae Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea)”.
Aşa aţi început articolul şi sensul cuvintelor în limba română este următorul: Ceauşescu 1957 = şeful DSPA şi adjunct la MFA. Aşa se înţelege din fragmentul respectiv şi eu v-am spus că greşiţi. Mai mult decât atât, în postarea de mai sus confirmaţi afirmaţiile mele.
O seară liniştită vă doresc!
În biografia oficială a lui Nicolae Ceaușescu, redactată în timpul vieții lui scrie clar:
„Responsabil in cadrul Biroului Politic al C.C. al P.M.R. […] de Directia Superioara Politica a Armatei (din 16 ian. 1956)”
DECI?
și ce importanță are așa zisul dvs. exces de precizie?