Demnitatea lui Vasile Motrescu a constat în a decide la fel, de trei ori la rând, în condiții similare, în fața aceleiași dileme, fiind unul dintre personajele cele mai extraordinare din România de după război.
A fost un țăran sărac, nevoit să muncească de mic, cu ambiția de a-și face un rost pe pământ.
Foto 1 – Vasile Motrescu, țăran (1940)
La 22 de ani, în 1942, pleacă pe frontul de est recrutat și face 2 ani de război, urmați de 10 ani de haiducie, și este omorât în 1958, la numai 38 de ani.
În 1944, în condițiile în care trupele sovietice ocupaseră Bucovina de Nord, face parte din una dintre unitățile de gherilă conduse de Constantin Cenușă și Vladimir Macoveiciuc.
Nu se știe exact ce a făcut în această perioadă, dar e posibil să fi participat la evacuarea locuitorilor din calea războiului și, împreună cu grupul lui Cenușă, la o ciocnire cu sovieticii care au fost împiedicați vreme de 3 zile să ajungă la Putna, ceea ce a permis armatelor germane și române să se retragă.
După război a avut 3 ani de liniște, s-a însurat, a făcut doi copii și a încercat să-și găsească norocul, inclusiv, dintr-un oportunism naiv, înscriindu-se în Frontul Plugarilor (unde n-a fost bine primit). Nici el, ca și mulți alți haiduci, n-a fost legionar și nici simpatizant.
În 1948 află că urmează să fie arestat (Cenușă fusese deja, dar a reușit să evadeze după ce i-a dat doi pumni în gură jandarmului care-l păzea) și pleacă în munți, unde este asociat grupului „Cenușă/Pătrăuceanu”, fiind urmărit și ducând o viață de haiduc foarte aspră. Nu mai suportă greutățile acestui trai și se predă în 1951 după negocieri cu autoritățile, cerând să fie lăsat liber. În urma lui se predau și Cenușă și Pătrăuceanu. Ultimii doi vor fi condamnați la muncă silnică pe viață, iar Motrescu este racolat de Securitate.
Misiunea lui va fi să anihileze grupul lui Ion Gavrilă zis „Moșu” din Munții Făgăraș. Este trimis în Munții Făgăraș în 1951, alături de încă 3 colaboratori care aveau experiență în misiuni sub acoperire. Cei 3 mai infiltraseră și reușiseră să anihileze mai multe organizații anticomuniste, cel mai mare succes al lor fiind împotriva grupului „Fraților Paragină” din Vrancea. În timpul întâlnirii cu Ion Gavrilă și cu haiducii acestuia, își denunță tovarășii undercover, aceștia fiind împușcați în timp ce încercau să fugă. Motrescu își construiește un alibi și se predă din nou autorităților.
A doua misiune a fost de a fi „informator de celulă” pentru Silvestru Macoveiciuc, fiul lui Vladimir. Îl previne pe acesta asupra activității sale și „ratează” din nou misiunea.
Urmează a treia misiune, aceea de a se infiltra și de a distruge grupul lui Vatamaniuc, de această dată singur, în plus fiind și deconspirat față de localnici ca trădător, într-un scenariu alternativ în care Securitatea miza să fie executat de haiduci. Îi lasă baltă din nou pe securiști și se asociază cu Gavril Vatamaniuc. În 1955, după o ciocnire cu trupele de securitate, scapă împușcând doi soldați și de atunci nu se va mai revedea niciodată cu Gavril. Este condamnat la moarte în contumacie.
Am găsit două fotografii de la reconstituirea din timpul anchetei, în 1958.
Foto 2 – Vasile Motrescu, haiduc (1958)
Foto 3 – Vasile Motrescu, haiduc (1958)
E legat la o mână cu o frânghie, iar în a doua fotografie este în bordeiul în care a iernat în 1952 și unde a fost găsit jurnalul, păstrat ca și corp delict.
Se refugiază în casa unor prieteni și se retrage din viața de haiduc-vânător, fiind capturat în 1958 și executat.
Foto 4 – Vasile Motrescu, arestat (1958)
E greu de înțeles de ce acești oameni nu par speriați în situația lor. Alt om din fier.
De la el se păstrează mai multe documente foarte interesante: un jurnal de o tristețe nemărginită, câteva poezii scrise în pădure – de o artă naivă, dar de o sensibilitate izbitoare dacă mai afli și că era un om cu (doar) 7 clase – și 6 scrisori adresate autorităților.
Aceste scrisori mi se par cele mai importante prin faptul că Vasile Motrescu își asumă public poziția de răzvrătit în fața unui stat cu a cărui politică nu era de acord, într-o vreme în care, pentru exprimarea publică a unei asemenea opoziții față de regim, se putea primi pedeapsa cu moartea.
Toate aceste documente s-au salvat involuntar și miraculos pentru că au făcut parte din dosarul său, fiind „corpuri delicte”. Relația comunismului cu poezia pare foarte complexă: de la instrument de propagandă la corp delict, iar Mao Ze Dong e considerat un poet de calitate…
Copiii lui Vasile Motrescu, George și Sofia, nu au avut voie să studieze mai mult de 4 clase primare, mama i-a fost condamnată la 20 de ani închisoare, fratele său Gheorghe s-a întors paralizat de picioare din pușcărie, lanțul suferințelor abătute asupra acestei familii a fost fără de sfârșit.
Constantin Cenușă a fost eliberat în 1964 ca să fie găsit spânzurat câteva zile mai târziu în propria casă.
Cozma Pătrăuceanu a supraviețuit până în 1992 și a apucat să și scrie câte ceva despre viața lui.
Și încă un amănunt: Elisabeta Rizea, de care mai toată lumea a auzit, nu a fost un caz singular. Multe femei din România au împărtășit o soartă similară cu a ei și sunt pe nedrept uitate. O existență similară a avut și Marioara, soția lui Constantin Cenușă, care și-a scris memoriile acelor vremuri tragice.
Toate aceste scrieri le găsiți aici:
1. Vasile Motrescu – Jurnalul unui partizan
3. Maria Cenusa – Inceputu amarului
4. Cozma Patrauceanu – Amintiri
Bibliografie:
Jurnalul lui Vasile Motrescu, împreună cu poezile și scrisorile lui au apărut în două cărți: „Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și rezistența armată din Bucovina” de Adrian Brișcă, apărută în 2005 tot la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, nu cred să se mai găsească, și „Jurnale din rezistența anticomunistă – Vasile Motrescu, Mircea Dobre” la editura Nemira, în 2006 și se mai poate cumpăra de pe net (costă doar 10 lei, la promoție).
De asemenea, informații istorice se găsesc și în cartea amintită la pagina despre Gavril Vatamaniuc, anume “Rezistența armată din Bucovina, vol. III (1952-1958)” de Adrian Brișcă și Gabriel Ciuceanu, scoasă la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
În ceea ce-i privește pe Constantin Cenușă și Cozma Pătrăuceanu, cele două texte, alături de alte mărturii, le-am găsit într-o carte apărută în 2005 la Editura Vremea, coordonată de Mihai Rădulescu, și care se numește: „La capătul iadului. Mărturii și documente„
Documentele penale ale celor doi se regăsesc în lucrarea amintită, “Rezistența armată din Bucovina, vol. III (1952-1958)”, și în “Rezistența armată din Bucovina, vol. II (1950-1952)”.
CAPITOLUL URMĂTOR: Jurnal
ÎNAPOI LA Cuprins
Despre demnitate 
alt om de fier care merita tot respecut nostru dar mare pacat este ca sunt uitati cu desavarsire de poporul roman.
Poate totuși nu vor fi uitați. Blogul acesta e o încercare de a-i readuce în actualitate. Demnitatea nu depinde de o epoca, așa că are corespondență și în actualitate.
Citiţi-i jurnalul! A fost editat la Nemira
E scris la Bibliografie
eu am plans citindu-i jurnalul
E greu să nu plângi. Nu-mi ies din minte visele lui, cu Sofioara și George, copiii lui… E într-adevăr copleșitor.
Adevarata istorie a Romaniei…
…si daca era legionar ar fi fost o problema?
Nu. Dar n-a fost.
Multumesc pentru articol si pentru cartile de la bibliografie. Spre rusinea mea, nu stiam despre Vasile Motrescu inainte sa vizionez primele doua episoade din „Memorialul durerii – O istorie care nu se invata la scoala”. E trist ca lumea nu stie despre ei. Generatia tanara (si eu fac parte din ea) stie mai multe despre Che Guevarra decat despre rezistenta de la noi. Asemenea eroi, romani adevarati, ar merita cinstiti, ar merita o zi a lor, statui si strazi ce le poarta numele. Probabil e mai greu sa faci asta, avand in vedere ca securistii inca mai trag sforile.
Mulțumesc și eu pentru comentariu. Citindu-l mi-am dat seama că mi-am atins obiectivul, acela de a aduce în atenție oameni prea puțin cunoscuți din istoria recentă, oameni care merită notorietatea. Pe de altă parte, să nu vă învinovățiți prea tare, informațiile despre aceste personaje nu sunt chiar așa de ușor de găsit. S-a scris enorm (aproape totul) dar obscur în ceea ce privește difuzarea (edituri obscure, marketing – zero, distribuție anemică și chiar scrieri fără valoare, neatractive)
Vasile Motrescu a fost fratele bunicului din partea mamei, George Motrescu, cel care a organizat Batalionul fix Bucovina
buna, eu sant nepotul lui Vasile Motrescu fiul Sofiei
Pentru Dan Sgârcitu. Sunt fratele mamei tale şi mă cheamă Mihai Motrescu. Tatăl meu şi bunicul tău era de profesie inginer silvic pe domeniile Bucovinei care se întindeau de la obcinele bucovinene unde au fost organizate batalioanele fixe comandate de căpitanul Geoge Motrescu – tatăl meu şi bunicul tău. Batalioanele fixe au fost organizate de Antonescu după semnarea tratatului Molotov-Ribentropp şi aveau misiunea de a oprin înaintarea trupelor sovietice după spargerea frontului II ucrainean. Trupele sovietice urmau să înnainteze prin defileul drumului împărătesc construit de Maria Teresa şi care unea Viena de Cernăuţi. Prin vitejia trupelor de rezervişti (ţărani, învăţători, alte categorii de militanţi conduşi de tatăl meu-bunicul tău, au oprit înaintarea ruşilor prin defileu pentru scurt timp deoarece acestea s-au reorganizat şi au intrat în România pe la Iaşi. Armistiţiul a făcut ca pământul Bucovinei apărate de batalioanele fixe să rămână definitiv al României. Acest lucru la costat pe tatăl meu 25 ani de condamnare la muncă silnică, 15 ani de condamnare de interdicţie civică adică 40 ani de detenţie. Acestea sunt doar câteva aspecte relatate de Dr.Mihai Motrescu fiul lui George Motrescu – bunicul tău.
Un anume domn (sau „domn”) pe nume Ion Popescu (ca să fie cât mai anonim posibil) face câteva comentarii pe care le-am cenzurat. În esență acest individ reia tezele Securității care încearcă să minimalizeze întreaga rezistență anticomunistă. Acestea sunt:
– luptătorii anticomuniști nu erau decât niște fasciști.
– luptătorii anticomuniști nu erau decât niște infractori de drept comun
– luptătorii anticomuniști nu erau decât niște fugari
– luptătorii anticomuniști nu erau deloc eroi.
Desigur, autorul acestui blog precum și cei care comentează aici nu sunt altceva decât niște mitomani.
Concret, acestui „domn” îi cășunează pe Cozma Pătrăuceanu care a fost condamnat pentru omor, în timpul războiului. Cozma a fost condamnat și a fost trimis pe front. Dar setea de dreptate a pretisului domn Ion Popescu merge mult mai departe, nici o pedeapsă nu e suficientă pentru Pătrăuceanu, Cenușă, Motrescu sau Vatamaniuc.
Ca să fie clar: cei care s-au refugiat în munții Bucovinei în perioada imediat următoare războiului erau urmăriți pentru că fuseseră partizani în spatele liniilor sovietice atunci când România era aliata Germaniei și se afla în retragere, în fața unei capitulări.
Domnul Popescu poate să scrie cât vrea și ce vrea, atâta vreme cât tonul său este plin de invective și revendicativ, fără posibilitatea unui dialog, comantariile domniei sale vor rămâne cenzurate.
Comunismul a satanizat multi romani.Dar au fost unii ,precum VASILE MOTRESCU,care au legitimat in vesnicie neamul acesta obidit.Sfinte Vasile,roaga-te pentru noi ,acolo,langa Hristos, roga-te pentru noi ,pacatosii si nevrednicii tai urmasi…epigoni amnezici la cele esntiale…
niste derbedei inadaptati
Derberdei???Imi dau seama ce om slab esti.
Oamenii astia au luptat pentru tara asta cu speranta ca i vor indeparta pe sovietici, nu au fost genul care au ,,bagat capul la cutie”. Sant eroi, indiscutabil. Tare as fi vrut ca dumitale sa fi trait in vremea aceea, sa ti pierzi pamantul si sa lucrezi pentru
.Sclavii rusilor am fost, tezaurul, graul tot ce produceam, la rusi se ducea.
Am citit o parte din jurnal si mi-a fost de ajuns.. foarte trist 😦
Am mai spus-o,Vasile Motrescu este parte a elitei morale a neamului nostru,cea pe care nenorocitii de comunisti au zdrobit-o.Din aceasta elita fac parte Codreanu si toti ca el,legionarii codrenisti,aristocratii ADN -ului romanesc
acum am vazut si eu site-ul acesta . Am ajuns la el dupa ce un prieten mi-a trimis filmul ,,Portretul luptatorului tanar,, ..si am inceput sa ma interesez de numele eroilor pe net. Stiam cate ceva vag despre Rezistenta in fata bolsevismului si a comunismului , dar acum am ,,luat foc,, desi nu sunt deloc pe la 25 de ani.
Multumesc mai intai realizatorului care si-a pus pe suflet aceasta tinta nobila de a retrai printre noi vietile acestor oameni. Apoi dragoste multa si pretuire rudelor celor care au indurat singuratatea si jertfa la capatul acestei lumi ..Ar trebui sa ne intalnim si sa tacem unii inaintea altora in fata acestor vieti traite candva printre noi .
Sunt foarte emotionat si ,,promit,, ca nu ma voi opri aici ..