Nicolae Pop


O istorie izbitor de asemănătoare cu cea a familiei Șușman din Răchițele a fost și cea a pădurarului Nicolae Pop din Lăpușu Românesc, Maramureș, Munții Țibleșului. Și Pop și Șușman erau născuți cam în aceeași perioadă (1898, respectiv 1894), având cam aceeași vârstă când au decis să aleagă munții în locul închisorii, erau oameni așezați, cu mulți copii (câte 5 fiecare), făceau parte din elita locală de tip rural, cu averi comparabile (19 ha de pământ avea Pop, aproape 8 ha, plus două gatere și un magazin – Șușman) și împărtășind aceeași pasiune pentru vânătoare.

Dacă Teodor Șușman și-a ajutat consătenii în vremuri de foamete cheltuindu-și banii personali pentru a le procura cereale, Nicolae Pop a înțeles sensul noțiunii de umanitate ajutând, în 1944, două familii de evrei să scape de urmărirea autorităților rasiste. În momentul în care fugarii au fost descoperiți, Nicolae a ales să plece în pădure alături de ei. Hanna Marmor, una dintre persoanele salvate de Pop, avea să spună mai târziu despre acest gest: „Ei au făcut pentru noi totul din toată inima, fără socoteli, cu dragoste și căldură, din prietenie adevărată și sinceră, dând dovadă de o omenie profundă ca și cum viața lor proprie și a familiei lor nu era în pericol de moarte în orice moment”. Va fi prețuit alături de Oskar Schindler, ca să cităm cel mai cunoscut exemplu, în lista de la Yad Vashem, a celor „Drepți Între Popoare”. Într-o epocă în care antisemitismul era la modă, aș spune că e un fapt extraordinar și suficient pentru a contrazice generalizările stupide gen „toți partizanii au fost legionari”. Nici Șușman, nici Pop, și nici mulți alții n-au fost.

Un lucru de neînțeles, pentru mine cel puțin, este acela că acest om nu este un personaj de notorietate.

Nicolae Pop

Același gest de umanitate este repetat de Nicolae Pop și după război, când, în 1948, adăpostește 3 studenți urmăriți de Securitate pentru activitatea lor politică. Astfel, în 1949, Nicolae Pop alege demnitatea în locul neantizării și, urmărit de Securitate, pleacă în munți alături de doi dintre copiii săi, Aristina și Achim. În timp i se vor mai alătura încă 14 oameni, urmăriți fără încetare de autorități, ciocnindu-se cu soldații aparatului represiv, în timp ce familiile rămase acasă au fost chinuite și deportate în Bărăgan.

Nu a putut fi prins. S-a predat în 1953 pentru că paralizase parțial. A fost omorât de Securitate înainte de a rămâne de la el măcar un proces verbal de interogatoriu.

Fata lui, Aristina, a fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică. A supraviețuit pentru a-și publica memoriile-interviu într-un volum.

Bibliografie:

Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii!” Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate. Interviu de Liana Petrescu. Postdocumentare, aparat critic Virginia Ion. Editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2008. Un fragment din această carte este reprodus aici: Să trăiască partizanii, până vin americanii!.

De asemenea, pe net se găsește și acest articol, excelent, al lui Dorin Dobrincu: Nicolae Pop si evreii.

Adăugați și volumul lui Ștefan Bellu, „Pădurea răzvrătită„, editura Galaxia Gutenberg, 2009, care conține întreaga poveste a lui Nicolae Pop și a prietenilor lui.

Toate aceste cărți nu se mai găsesc în librării, așa că…

CAPITOLUL URMĂTOR: Aristina

ÎNAPOI LA Cuprins

7 răspunsuri la Nicolae Pop

  1. radu spune:

    Daca nu va supar, cateva indreptari:
    Nicolae Pop a adapostit un profesor si activist PNT Vasile Dunca, apoi l-a indreptat spre rudele sale din Maramures; caderea gruparilor Popsa si Zubascu si rascoalele greco-catolice de pe valea Izaei il vor aduce pe Dunca si cativa tineri taranisti la el acasa, unde sunt surprinsi de Securitate. Hartuit de Securitate, Nicolae Pop fuge in munti si este urmat la scurt timp de copii sai. Se alatura lui cei proveniti din Maramures si preotii greco-catolici Chindris si Atanasie Oniga, de aici denumirea banda Pop-Oniga; se vor alatura si cativa tarani din comunele din jurul Lapusului si studentul clujean Mircea Dobre.
    Grupul si-a procurat armament si va exista din mai 1948 pana in aprilie 1953( avand putine ciocniri la activ) cand copii lui Pop sunt prinsi si cade in lupta cu trupele de Securitate studentul Vasile Hotea, discipol al lui Ilie Lazar.
    Anterior au cazut in lupte Ioan Chindris in 1949 si Atanasie Oniga in ianuarie 1953; raniti si capturati Ioan Mat si Mircea Dobre, tot in 1953; toti ceilalti membri sunt prinsi in decembrie 1952, folosindu-se numeroase echipe de Militie si Securitate, sprijinite inclusiv cu avioane. Nicolae Pop ,grav bolnav, datorita supararii provocate de deportarea familiei sale si a familiilor partizanilor si a sprijinitorilor sai, si datorita distrugerii sistematice a proprietatilor sale, se preda Securitatii si este executat sumar la Targu Lapus, trupul sau fiind azi de negasit.
    Ca si in cazurile Susman si Arnautoiu, averea familiei este distrusa sistematic, familia deportata, iar casa sa din sat este folosita pentru anchetarea taranilor din Lapus.
    Cei capturati vor fi condamnati la pedepse grele cu temnita grea.

  2. radu spune:

    Cand am timp ma uit si va trimit mai in detaliu.
    Ps Povestea lui Pop nu este unica; mai sunt si alti haiduci anticomunisti, mai duri ca el: Nicolae Dabija, fratii Macavei, Comandorul Diamandi, fratii Susman (altii decat cei din Rachitele) in Apuseni, Vasile Blidaru(o si inca cum!) in Codru, Gheorghe Pasca in Maramures, Alexa Bel in Tara Lapusului,Dumitru Isfanut zis Sfarloaga in Banat, capitanul Constantin Brancusi in Gorj(nepotul lui Brancusi), Colonelul Arsenescu in Muscel, fratii Fudulea si Gogu Puiu in Dobrogea.

  3. ing.Duda gavril spune:

    Preotul greco-catolic ONIGA ATANASE,ce pastorea Parohia Greco-Catolica din Lapusul Romanesc, a refuzat trecerea la ortodoxia bolsevizata ,cu riscul libertatii sale, la sfarsitul lunii octombrie 1948,a venit in sat o grupa de activisti comunisti, la- cautat pe preot,iau cerut semnarea unui act pt trecerea la ortodoxie.Preotul a refuzat,avand de partea sa intreaga populatie a satului.Deoarece preotul Atanase Oniga a fost jignit public de catre grupul de activisti,unul din acestia fiind tigan lingurar din satul Razoare – dar promovat la partid , tinerii din satl au gasit de cuviinta sa pedepseasca grupul politic comunist ce venise in sat pentru ortodoxie,astfel ca acestia au obligat acest grup – sa intre in raul satului,si sa zica Tatal Nostru, pentru a fi iertati de pacatele facute fata de jignirea preotului Oniga.In noaptea ce a urmat evenimentului – satul a fost ocupat de trupe de militie si securitate,arestand sute de crestini greco-catolici ce refuzase intrarea la ortodoxia aservita regimului comunist.Preotul Atanase Oniga si preuteasa, au reusit sa fuga, sa iasa din incercuirea trupelor de militie si securitate.Fiul preotului, PUIU ONIGA, ce se afla la scoala miniera din Baia Mare, a cunoscut toate opresiunile si persecutiile draconice – in numele parintilor sai, pentru refuzul de a nu-si trada religia Greco-Catolica ce ne lega de lumea civilizata a lumii catolice si pentru refuzul de a intra in religia ortodoxa bolsevizata,condusa de Moskova odata cu caderea Bizantului,respectiv inceputul secolului 16.Dupa Revolutia din decembrie 1989, PUIU ONIGA a facut o declaratie completa, asupra tragediei parintilor sai din octombrie 1948, si ceeace a urmat in satul Lapusul Romanesc,si in toata Transilvania ,legata de acel eveniment criminal.Detaliile acestei declaratie s-a inregistrat pe banda magnetica, si din continutul acesteia s-au predat D-lui Stefan Bellu segmente ce au fost publicate in presa locala si ulterior acelas domn Stefan Bellu a inserat acesteaq in cartea sa : PADUREA RAZVRATITA. Dar in aceasta carte nu au fost incluse toate evenimentele, pasage ce se refereau la portretizarea unor persoane cu raspundere din anul 1948 si ce a urmat pana in 1989 – pe linia persecutiei BISERICII ROMANE UNITE cu Roma au fost ocultate.Pentru istorici ,pot pune la dispozitie vocea fiului preotului greco-catolic Atanase Oniga, PUIU oniga ce se afla pe banda magnetica. Preotul Atanase Oniga, a fost tradat de un padurar din satul Rohia, si impuscat in satul Valea Hranei in februarie 1953.

  4. Ivan spune:

    Va multumesc din suflet pentru cuvintele scrise despre astfel de oameni,care altfel nu s-ar stii nimic,niciodata!
    Desi povestile lor,merita,fara doar-si-poate o ecranizare,sper doar ca acesti oameni sa fie prezenti MACAR,in cartiile de istorie!
    Sunt multe nespuse,insa si mai multe nescrise despre oamenii adevarati ai acestei tari,care au impartit tot ce au avut si si-au iubit aproapele mai mult decat oricare crestin ce se bate cu pumni in piept ca ar face totul pentru semenu’ si tara sa!
    Va multumesc inca o data ca scrieti despre astfel de oameni!

  5. Pingback: Que penses-tu être capable de faire dans une situation limite? | Sur la dignité

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s