Copacul uitării


Unde-am ajuns? Ce se va întâmpla? N-am ajuns nicăieri anume, nu se va întâmpla nimic special. Ar fi o minune să nu uităm.

Un prieten foarte bun, Theodor Orășianu, pomenit deja în aceste pagini, a revenit în România după 19 ani de exil. Ce s-a schimbat? Mai nimic, dar aproape totul s-a uitat… În loc de încheiere, o să transcriu gândurile lui:

Primele impresii pe care le-am avut revenind pentru prima oară în țară, după aproape 19 ani,  au fost devastatoare.  Am venit cu mașina, așa încât am putut vedea mai îndeaproape și altceva decât Bucureștiul. Ce m-a impresionat cel mai mult era tristețea de pe fețele mereu gri ale oamenilor și pufoaicele. Faptul că toți, dar absolut toți aveau o plasă sau o pungă de plastic în mână. Păreau că se deplasau haotic în vederea unei ipotetice aprovizionări cu alimente sau cu orice s-ar fi  putut «să se dea »  la cele câteva magazine prăfuite și delabrate. 

M-au impresionat vitrinele murdare, geamurile vehiculelor de transport în comun stropite cu noroi, casele în paragină, cu jgheaburile de scurgere smulse, lăsând apa să contribuie violent la distrugerea zidurilor, m-a izbit o lipsă totală de estetică în tot peisajul urban, așa cum acum mă revolt și continuă să ma impresioneze, din păcate,  mașinile parcate oricum și oriunde, atelierele mecanice improvizate în plină stradă, fațadele jegoase și tencuiala căzută ca pielea unui lepros, gropile imense din stradă, lipsa capacelor de canalizare nesemnalizate și, în fine, peste toate acestea, tronând copacul abandonului, copacul nesimțirii crase – oțetarul! 

Pagubele aduse de această buruiană-copac valorilor imobiliare din România cred că se ridică la multe miliarde. Crește peste tot în fisurile zidurilor, pe orice mic maidan, chiar de curând abandonat, crește în burlane, în crăpăturile noilor borduri abia montate și « așa de scump »  plătite de comunitate, crește cu sălbăticie pe parbrizul mașinilor abandonate în chiar centrul capitalei, despică și dărâmă ziduri aparent solide, înalță caldarâmul și asfaltul trotuarelor și crește, continuă să crească până într-o zi când va crește și în sufletul oamenilor. 

Nu vreau ca țara mea să devină țara oțetarului! Culmea, nimeni nu-l smulge, nimeni nu-l stârpește ca pe o buruiană ordinară ce este, iar el continuă să crească peste tot, să se înmulțească și să-și întindă crengile și frunzele rău mirositoare peste tot…

(Fragment din interviul apărut în revista „Căminul Românesc”, Nr.2/2011, Geneva.)

CAPITOLUL URMĂTOR: Antemiorița – O scrisoare deschisă

ÎNAPOI LA Cuprins

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în demnitate, despre demnitate, dignity, history, Misc, Nou si interesant și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Copacul uitării

  1. liliana gabroveanu spune:

    Este cel mai frumos si impresionant articol…copacul blazarii i-as zice eu…blazarea din suflet,sentimentul urat al inutilitatii oricarei actiuni de a face ceva util si valoros….ca se va gasi cineva sa te stopeze pentru indrazneala de a iesi din marea masa ….

    ________________________________

  2. ioan ioja spune:

    Cu exceptia catorva cladiri cu aspect occidental, arhitctura tiganeasca a atrnuletelor indiene nu a adus nimic brambureala sociala de dupa 89.
    Nimeni nu te intreaba de plan urbanistic, de regimul juridic legat de inaltime, grad de seismicitate, natura materialelorde constructie s.s.m.d.

  3. Pingback: Copacul uitării « rudiana'hermeczy

  4. Nica Leon spune:

    Cum adică „Unde-am ajuns”? Aţi ajuns exact acolo unde aţi dorit, tocmai în situaţia în care eu vă prevesteam, în direct la TVRL, la data de 03 03 1990, că veţi ajunge dacă nu mă veţi asculta!
    Ce se va întâmpla? – numai ceea ce v-am spus deja eu că se va întîmpla, acum cca. 23 de ani, dovada fiind încă în Monitorul Oficial – Partea Dezbateri Parlamentare.
    Se pare că nu este nevoie de vreo minune pentru a uita, deoarece, autorul a uitat deja că vina o au tocmai cei ce au votat, cu îndîrjire, în ultimii 23 de ani, numai cu criminalii-comunişti, meritîndu-şi pe deplin soarta!
    Păcat numai de ţară şi de copiii săi, care nu au nici o vină că au părinţi atît de proşti şi de fuduli!

    • Olimpia Iancu spune:

      Asta da surpriza!Ce mai faceti,pe unde mai sunteti?Stateam pana dimineata cu ochii lipiti de televizor si tot ce-mi mai amintesc e ca erati „sarea si piperul” CPUN-ului!Iliescu si-a lasat urmasi,iar Basescu a crescut tot la pieptul lui….si DA,suntem un popor de oameni lasi si batuti in cap,sau „ca la noi la nimenea”!Macar Nastase a ajuns cu nasul taiat,dar de astalalt cine ne scapa?Vad ca iese in fiecare seara si tot ameninta.Abia astept ziua de luni!Multa sanatate dl.Nica Leon !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s