Gavril Vatamaniuc (1924 – 2012)


Gavril Vatamaniuc (1924 - 2012)

Gavril Vatamaniuc (1924 – 2012)

Azi, 1 martie 2012, ne-a părăsit Gavril Vatamaniuc. Dumnezeu să-l odihnească!

Gavril Vatamaniuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai rezistenței armate anticomuniste. Prea mulți dintre cei care au ales o altă cale în fața comunizării au devenit eroi prin moarte.

A fost jandarm și, după ce luptase un an pe frontul de vest, a fost concediat pentru că se contrazicea cu șeful politic în ședințele de spălare pe creier. N-a fost legionar și nici simpatizant al vreunui partid politic sau al vreunei mișcări.

Gavril Vatamaniuc, jandarm (1947)

Foto 1 – Gavril Vatamaniuc, jandarm (1947)

S-a ascuns vreun an, muncind pe diverse șantiere din țară, până când a fost încolțit gata să fie arestat de poliția politică. În munți, a făcut parte din două grupuri de partizani („Săvuleț/Ghivnici”

 și „Vatamaniuc/Motrescu”), ducând o viață pe care mai toți în ziua de astăzi o ignorăm, nefiind conștienți de dificultățile ei. El spune că nici în ziua de astăzi nu ar putea decide unde a fost mai dificil de trăit: în pădure sau în închisoare, cu diferența că în pădure îi rămânea demnitatea de a fi liber.

A fost urmărit de un întreg batalion de trupe de securitate (actualii jandarmi, iar pentru cei care nu știu, un batalion cuprinde între 150 și 250 de soldați) timp de 6 ani. În tot acest timp a sperat într-o intervenție americană care să salveze România de la destinul ei. Împreună cu Vasile Motrescu, frații Ion și Gheorghe Chiraș și Vasile Marciuc, a făcut opoziție regimului adresând numeroase discursuri, scrisori și manifeste anticomuniste oamenilor din zona Suceviței. În acele vremuri, un asemnea gest putea atrage chiar condamnarea la moarte (cum a fost cazul grupului „Capotă-Dejeu” ai cărui membri nu au tras nici un foc de armă, doar au tipărit manifeste anticomuniste).

Au fost surprinși în trei rânduri de trupele de securitate, fiind nevoiți să se apere cu arma. Trei soldați și un câine lup de urmărire au murit în urma acestor ciocniri. A treia oară a fost capturat și condamnat la muncă silnică pe viață după o anchetă extrem de dură.

Iată câteva fotografii de la reconstituirea din timpul anchetei.

Gavril Vatamaniuc, haiduc (1955)

Foto 2 – Gavril Vatamaniuc, haiduc (1955)

Gavril Vatamaniuc, haiduc (1955)

Foto 3 – Gavril Vatamaniuc, haiduc (1955)

Așa este, în prima fotografie nu are o umbră sub ochiul stâng, ci o vânătaie. Cu toate astea, nu pare terorizat de ce i se întâmplă. Un om din fier.

Gavril Vatamaniuc și Vasile Marciuc (1955)

Gavril Vatamaniuc și Vasile Marciuc (1955)

A supraviețuit închisorii, fiind eliberat în 1964, după 9 ani, pentru a-și continua viața într-o țară care transformase în realitate atmosfera din 1984 a lui George Orwell. TOȚI ceilalți prieteni de pe munte au murit, în luptă (frații Chiraș, Săvuleț), executați (Motrescu), sau în condiții suspecte, după eliberare (Cenușă, Marciuc).

Cartea propusă, Muntele mărturisitor, răspunde la multe întrebări privind viața în pădure, în condiții cel puțin dramatice. E mai captivantă decât un roman polițist sau de aventuri (atenție, Robinson Crusoe sau Coliba unchiului Tom sunt niște basme naive pe lângă ce veți găsi în aceste pagini).

După 1989, mărturisirile lui au fost inepuizabile în a explica viața celor plecați în munți, Gavril Vatamaniuc fiind un consultant important pentru multe dintre lucrările care acopereau fenomenul rezistenței anticomuniste. Un bucovinean cu un talent imens în a povesti, amintind deseori de Ion Creangă, a acordat oricâte interviuri i s-au cerut și a vorbit, cum numai el știa s-o facă, la oricâte conferințe a fost invitat. Dar mai ales, a arătat tuturor celor care au vrut să-l cunoască o personalitate care aparține unei lumi pe care astăzi n-o mai regăsim, după atâta comunism care ne-a modificat prea mult principiile de viață.

Oamenii extraordinari nu sunt diferiți de noi, cei obișnuiți. Și ei au îndoielile, temerile și spaimele lor identice cu ale noastre. Dar ei iau decizia justă, cu demnitate, atunci când sunt puși în fața unei situații limită sau a unui compromis. Și chiar dacă decizia aceasta îi costă foarte mult, cum ar fi libertatea, data următoare, într-un mod extraordinar, aleg la fel, pe când oamenii obișnuiți n-o fac. De aceea Gavril Vatamaniuc a fost un om extraordinar: pentru că, așa cum obișnuia să spună, „a scris o bucățică de istorie”.

A dispărut dintre noi așa cum e mai frumos pentru un erou, discret, în prima zi de primăvară a anului 2012, după o viață pe care n-a contenit s-o povestească oricui ar fi vrut s-o asculte.

 Și două fotografii din 2011 din Săptămâna Luminată:

CAPITOLUL URMĂTOR: O povestire de Paște

ÎNAPOI LA  Cuprins

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Anunt, demnitate, despre demnitate și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Gavril Vatamaniuc (1924 – 2012)

  1. Dumnezeu sa-l primeasca in Imparatia Sa!

  2. Dumnezeu să-l odihnească şi să lumineze mintea celor care ar putea să-l ia ca exemplu.

  3. Petrisor Cana zice:

    Probabil ca o sa recapatam, ca natie, demnitatea acestui om dupa ce vom trece prin aceeasi perioada de reconstructie morala cat a durat stapanirea comunista. Dumnezeu sa il ierte!

  4. Dragos PETRESCU zice:

    Desigur, a fost primit cu bratele deschise caci a inteles inca din timpul vietii semnificatia bratelor tintuite pe cruce ale Mantuitorului.
    Un ultim omagiu din partea noastra pentru vremurile in care traim!
    De am continua lupta impotriva minciunii si a superficialitatii atat de caracteristice noua romanilor…

  5. eugen zice:

    Dumnezeu sa le scrie numele in cartia VIETI?
    TOT DEA UNA A FOST IN ROMNIA
    EROI SI MARTIRI

  6. fedor638 zice:

    Fedor638 Trist este ca in lupta a curmat vieti nevinovate .,ma refer la soldati care au fost obligati sa satisfaca stagiul militar in multe case sa pogorat Durerea ,,,,si multe mame si-au plans feciorii care au fost adusi morti acasa datorita asa zisului erou Vatamaniuc,,.Sa nu uitam ce a zis ISUS daca iti cere cineva haina dai si camasa iar daca propovaduim pe ISUS si credem in EL sa-i urmam exemplul vieti personale,

    • Este un punct de vedere simplist.
      În primul rând trebuie să considerăm un sistem care a împins foarte multă lume în situații limită, unii oameni ajungând să plece în munți pentru a evita exterminarea în pușcăriile comuniste care aveau un regim comparabil cu cel al lagărelor de concentrare naziste.
      Apoi, să nu ignorăm faptul că trupele de securitate nu somau pe nimeni când scotoceau pădurile. Nu numai Gavril Vatamaniuc precizează acest lucru, dar chiar declarațiile de la proces, sau rapoartele ofițerilor comandanți de plutoane indică foarte clar că în cazul descoperirii unui adăpost al luptătorilor se deschidea focul fără nici un avertisment. Într-adevăr, este oribil că tineri recruți, nevinovați, erau trimiși în astfel de misiuni, dar de vină este regimul comunist care a provocat aceste situații îngrozitoare.

  7. fedor638 zice:

    Fedor638 Da un punct de vedere simplist dar realist ,iar realitatea de multe ori e dureroasa,,,….si de multe ori cautam cate o scuza pt. una sa-u alta si in final vine sfarsitul vieti si ce-ai adunat ce-ai strans se vede si cateodata esti cuprins de regrete pt. ce-ai facut si ti da-i seama ca toate erau in planul lui D-zeu si erau ingaduite de D-ZEU si ai incercat sa mergi contra Voii SALE.

    • Dacă tot ați adus în discuție argumentul teologic, să vă mai spun că Gavril Vatamaniuc nu își făcea un titlu de glorie că a împușcat un militar în termen. Ba dimpotrivă, se pare că în ultimii ani ai vieții, s-a convertit la un cult creștin evanghelic. Nu trebuie exagerat în să nici în partea cealaltă, nu a fost un criminal. Situația a fost una limită, de viață și de moarte.

  8. fedor638 zice:

    fedor 638 Pararea mea e ca curmat viata multora cu voia lui ve-i zice ca-si scape viata corect ,dar pana la urma a fost prins condamnat si gratiat iar constinta ia ramas patata ca a curmat viata multor nevinovati si ptr. mine ramane un ucigas…

    • Judecată post factum. Încercați să vă puneți în locul lui, cu sinceritate. În fond, dacă tot aduceți morala creștină în discuție, cine suntem noi să judecăm? Eu unul mă rețin de la a da verdicte.

  9. un prieten zice:

    nu stiti unde as putea viziona inmormantare.multumesc anticipat.

  10. Pingback: Les signes – Un conte de pâques | Sur la dignité

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s