Gavril Vatamaniuc

Gavril Vatamaniuc a răspuns acestei întrebări fugind înarmat în pădurile care acoperă obcinile Bucovinei

Gavril Vatamaniuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai rezistenței armate anticomuniste. Prea mulți dintre cei care au ales o altă cale în fața comunizării au devenit eroi prin moarte.

A fost jandarm și, după ce luptase un an pe frontul de vest, a fost concediat pentru că se contrazicea cu șeful politic în ședințele de spălare pe creier. N-a fost legionar și nici simpatizant al vreunui partid politic sau al vreunei mișcări.

S-a ascuns vreun an, muncind pe diverse șantiere din țară, până când a fost încolțit gata să fie arestat de poliția politică. În munți, a făcut parte din două grupuri de partizani („Săvuleț/Ghivnici” și „Vatamaniuc/Motrescu”), ducând o viață pe care mai toți în ziua de astăzi o ignorăm, nefiind conștienți de dificultățile ei. El spune că nici în ziua de astăzi nu ar putea decide unde a fost mai dificil de trăit: în pădure sau în închisoare, cu diferența că în pădure îi rămânea demnitatea de a fi liber.

Foto 1 – Gavril Vatamaniuc, jandarm (1947)

A fost urmărit de un întreg batalion de trupe de securitate (actualii jandarmi, iar pentru cei care nu știu, un batalion cuprinde între 150 și 250 de soldați) timp de 6 ani. În tot acest timp a sperat într-o intervenție americană care să salveze România de la destinul ei. Împreună cu Vasile Motrescu, frații Ion și Gheorghe Chiraș și Vasile Marciuc, a făcut opoziție regimului adresând numeroase discursuri, scrisori și manifeste anticomuniste oamenilor din zona Suceviței. În acele vremuri, un asemnea gest putea atrage chiar condamnarea la moarte (cum a fost cazul grupului „Capotă-Dejeu” ai cărui membri nu au tras nici un foc de armă, doar au tipărit manifeste anticomuniste).

Au fost surprinși în trei rânduri de trupele de securitate, fiind nevoiți să se apere cu arma. Trei soldați și un câine lup de urmărire au murit în urma acestor ciocniri. A treia oară a fost capturat și condamnat la muncă silnică pe viață după o anchetă extrem de dură.

Iată câteva fotografii de la reconstituirea din timpul anchetei.

Foto 2 – Gavril Vatamaniuc, haiduc (1955)

Foto 3 – Gavril Vatamaniuc, haiduc (1955)

Așa este, în prima fotografie nu are o umbră sub ochiul stâng, ci o vânătaie. Cu toate astea, nu pare terorizat de ce i se întâmplă. Un om din fier.

A supraviețuit închisorii, fiind eliberat în 1964, după 9 ani, pentru a-și continua viața într-o țară care transformase în realitate atmosfera din 1984 a lui George Orwell. TOȚI ceilalți prieteni de pe munte au murit, în luptă (frații Chiraș, Săvuleț), executați (Motrescu), sau în condiții suspecte, după eliberare (Cenușă, Marciuc).

Cartea propusă, Muntele mărturisitor, răspunde la multe întrebări privind viața în pădure, în condiții cel puțin dramatice. E mai captivantă decât un roman polițist sau de aventuri (atenție, Robinson Crusoe sau Coliba unchiului Tom sunt niște basme naive pe lângă ce veți găsi în aceste pagini).

După 1989, mărturisirile lui au fost inepuizabile în a explica viața celor plecați în munți, Gavril Vatamaniuc fiind un consultant important pentru multe dintre lucrările care acopereau fenomenul rezistenței anticomuniste. Un bucovinean cu un talent imens în a povesti, amintind deseori de Ion Creangă, a acordat oricâte interviuri i s-au cerut și a vorbit, cum numai el știa s-o facă, la oricâte conferințe a fost invitat. Dar mai ales, a arătat tuturor celor care au vrut să-l cunoască o personalitate care aparține unei lumi pe care astăzi n-o mai regăsim, după atâta comunism care ne-a modificat prea mult principiile de viață.

Oamenii extraordinari nu sunt diferiți de noi, cei obișnuiți. Și ei au îndoielile, temerile și spaimele lor identice cu ale noastre. Dar ei iau decizia justă, cu demnitate, atunci când sunt puși în fața unei situații limită sau a unui compromis. Și chiar dacă decizia aceasta îi costă foarte mult, cum ar fi libertatea, data următoare, într-un mod extraordinar, aleg la fel, pe când oamenii obișnuiți n-o fac. De aceea Gavril Vatamaniuc a fost un om extraordinar: pentru că, așa cum obișnuia să spună, „a scris o bucățică de istorie”.

A dispărut dintre noi așa cum e mai frumos pentru un erou, discret, în prima zi de primăvară a anului 2012, după o viață pe care n-a contenit s-o povestească oricui ar fi vrut s-o asculte.

 Mai am o fotografie, pe care cu siguranță, de-a lungul lecturii veți fi dorit morțiș s-o vedeți, e cea a Nataliței Sireteanu, nu vă spun nimic mai mult. Cartea se găsește aici: Muntele mărturisitor 

Foto 4 – Natalița Sireteanu

Bibliografie:

Cartea „Muntele mărturisitor” a lui Constantin Hrehor în dialog cu Gavril Vatamaniuc, la editura Apologeticum, în 2004 nu se mai găsește în librării demult. Dar o puteți descărca de pe net, din multe locuri, inclusiv de pe acest blog.

Mai există o carte, „Ultimul Haiduc„, de Emil Ianuș și Ion Prelipcean, la fel, în dialog cu Gavril, nu știu editura, posibil să fie scoasă cu ajutorul unui ziar (Monitorul de Suceava). N-o găsiți nicăieri, decât dacă îi contactați pe autori. (aveam un număr de mobil al unuia dintre ei, pe undeva)

În zona strict istorică, am dat de o carte care conține dosarul „Bandei Motrescu/Vatamaniuc”, se numește „Rezistența armată din Bucovina, vol. III (1952-1958)” de Adrian Brișcă și Gabriel Ciuceanu scoasă la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Se mai găsește și volumul II, focusat pe Constantin Cenușă. Volumul I nu se mai găsește nici în formă tipărită și nici electronică. În afară de biblioteci și anticariate aceasta e o carte moartă și îngropată. (de altfel asta e și unul din motivele pentru care există acest blog)

Despre grupul Săvuleț/Ghivnici, amintit în memoriile lui Gavril Vatamaniuc, un excelent articol scris de Dan Dobrincu: Grupuri minore in rezistenta din Bucovina