Când m-am apucat să scriu aceste rânduri, publicate inițial pe Internet, am fost conștient că e posibil ca mesajul transmis să nu fie înțeles corect. Nu sunt idealist. Nu m-am bazat că va face cine știe ce rating, sau că va provoca vreun curent de opinie în spațiul online românesc. Când am mulțumit internauților pentru miile de vizite pe blog sau pentru comentarii nu m-am amăgit că ar fi fost tot atâția vizitatori unici… Au fost o sută, două, o mie? Dar restul web surferilor?
Unii probabil și-au pus problema corectitudinii politice (cam mulți legionari printre haiduci – de exemplu). Și ei trebuie înțeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul lor job sau leisure. Orice pas fac în viață, îl fac numai din evaluarea oportunităților de business sau de carieră. Proiectele și sponsorii acestora se schimbă, corporatiștii rămân. Unii ca noi pleacă, alții, tot ca noi, vin. Ăsta e change management-ul și lipsa de moralitate a capitalismului, banii totuși rămân și sunt acolo. Nu se schimbă mediul economic, corporațiile fuzionate sau achiziționate nu se schimbă pe cât pot corporatiștii să se schimbe de repede. Unii se atașează de companie, de management, devenind una cu corporația și avansează de la obiective de proiect atinse și răsplătite (atât de către beneficiar, prin prime, cât și de către furnizor, prin șpagă) la nivelul următor, cel al managementului sau al funcției în administrația de stat ca persoană publică, nivelul delirului puterii și al trufiei. Încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră.
Rămâne apoi marea masă a colegilor și prietenilor sau a cunoscuților, a căror viață se reduce la muncă și lunch, într-un ciclu etern, și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de payroll-ul primit prin e-mail. Sunt atât de ocupați și re-educați în aplecarea spre tastatura PC-ului ca să dea reply unui e-mail mereu important, că nu pot, nu gândesc și nu vor să privească mai departe. Dioptriile li se adună în fața ochilor ca binoclul lui Perpessicius. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existența lor de clerks.
Cu ei face managementul, dar mai ales politicul, ce vrea. În primul rând, să gândească în locul lor.
Dacă ați ajuns cu lectura până aici, trebuie neapărat să vă spun că textul de mai sus NU îmi aparține. Mai mult, nici nu-mi reprezintă vederile deși sunt de acord cu unele propoziții.
Este doar o traducere și acesta este adevăratul mesaj. Originalul este redat mai jos.
„Când am luat calea munților, știam destule despre partea cea ascunsă a istoriei. Nu ne-am făcut niciodata iluzii. Nu ne-am bazat că ni se vor alătura și că vom fi înțeleși de toată suflarea din Țara Făgărașului. Când am spus că în 1949-1950 s-ar fi ridicat satele de la munte sau că eram primiți și ajutați de oamenii din partea locului, nu m-am referit niciodată la cine știe ce mulțime de oameni… Or fi fost o sută, două, o mie? Dar restul locuitorilor?
Unii n-au venit de frică. Și ei trebuiesc înțeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul lor interes. Orice pas fac în viață, îl fac numai din calcul. Regimurile se schimbă, profitorii rămân. Pleacă ai noștri, vin ai noștri. N-au niciodată principii și mustrări de conștiință. Nu se pot schimba regimurile și ideologiile, pe cat îs în stare ei să se schimbe de repede. Unii se leagă strâns de regim, devenind una cu el și trec de la avere și de la satisfacerea tuturor dorințelor și poftelor la delirul puterii și al trufiei. Încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră.
Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viață se reduce la muncă și hrană, într-un ciclu etern, și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsați și dresați în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc și nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiați ca ai șobolanilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existența lor de sclavi.
Cu ei face orice stăpânire ce vrea. În primul rând, să gândeasca în locul lor.”
( Ion Gavrilă-Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, Vol. II, pag. 102)
Ce am scris mai sus e doar un simplu exercițiu.
La începutul secolului XIX, când Imperiul Otoman slăbise foarte mult, boierii români au profitat de situație și au început să-și trimită copiii la studii în Occident. Acei studenți au intrat în contact cu o mentalitate complet diferită și modernă, venind cu idei nemaiîntâlnite pe la noi (în mare parte masonice): patriotism, națiune, libertate, revoluție etc. Erau îmbrăcați după moda „de la Paris”, renunțaseră la șalvari și narghilea, vorbeau franțuzește (aceea era limba Europei atunci). Lumea îi lua în râs și le spuneau „Bonjuriști”. Caterinca românească exista încă de pe atunci. Acești tineri au pornit Revoluția de la 1848 în Țările Române și apoi au construit România modernă. De aceea, monarhia din România secolului XX le-a recunoscut meritele botezând o sumedenie de străzi și instituții cu numele acestor „Bonjuriști”. Despre unii dintre ei, omul de pe stradă n-ar putea să spună mare lucru, ce au făcut, ce au realizat. Dar, dacă noi astăzi ne considerăm mai apropiați de Occident, deși suntem mai orientali decât am fi dispuși să admitem, asta se datorează acelor oameni.
Azi, categoria de oameni educați, ușor rupți de problemele celor mulți, dar mereu în contact cu o cultură de business, în primul rând, sunt corporatiștii. Ei pot fi, dacă nu sunt deja, noii „bonjuriști”, de data asta amestecând engleza cu limba maternă, spre oroarea naționaliștilor de cafenea. Acești oameni, cu un set de principii uneori inconștient impregnate în mințile lor, au capacitatea de a transforma o părere într-o referință. Lor mă adresez, cu mesajul acesta: „Nu lăsați pe nimeni să gândească în locul vostru!”.
E adevărat, nu mai sunt timpurile când creierele erau spălate cu furtunul propagandei și al ideologiei. În România există o democrație, încă incompletă și încă supusă unor riscuri. Azi se manipulează, nu se impune. Intelectualilor li se sugerează idei de-a gata, ușor de adoptat drept puncte de vedere. Comuniști care condamnă comunismul, hoți care luptă cu corupția, impostori care ne explică ce e mai bine pentru noi, pentru „interesul național”, pentru învățământ, pentru sănătate, sau chiar pentru administrarea mai bună prin regionalizare, toți aceștia strigă: „Lăsați-mă să gândesc în locul vostru!”. Toate acestea sunt niște acte de vandalism asupra bunului nostru simț. Dacă oamenii educați, dacă elitele profesionale și culturale din această țară vor trece cu vederea toate aceste complicități atât de vinovate, atunci vom trăi alături de acești comuniști, hoți sau impostori încă o generație. Dar, dacă „bonjuriștii” nu vor lăsa pe nimeni să gândească în locul lor, atunci poate vom trăi mai bine și mai demni, oleacă mai devreme. Pentru că de la ei poate începe schimbarea. Pentru că de la comunism ni se trag toate.
Update: Și vă mai rog ceva: citiți poezia superbă a lui Marius Ghilezan, „Care rezistență prin cultură?„
CAPITOLUL URMĂTOR: Interviu suprarealist din Iad
ÎNAPOI LA Cuprins
Despre demnitate 
daca ni s-ar trage doar de la comunism … (metehnele sunt mai vechi, din pacate. si comunismul le-a manipulat). altcum, de ce sa avem cap, daca se folosesc altii de el, de noi?
pe de alta parte, o societate se construieste coerent, vital, prin coeziunea sociala, care se dezvolta in timp, avand nevoie de piloni veritabili (educatie, cultura, seriozitatea si buna credinta a tuturor, inclusiv a majoritatii guvernantilor – niciodata, nicaieri nu vor fi toti astfel -, incredere in micul univers social, dar si in societate, in general, capacitatea de concentrare activa pe rezolvarea marilor teme sociale comune, iesirea din individualism, dar fara a intra in … colectiva etc), de ea fiind mai mare nevoie, decat de „revolutii” (am pus intre ghilimele pentru ca eu cred ca ultimele posibile revolutii s-au putut intampla doar pana in sexolul al XIX-lea..).
oricum, e mult de comentat.
Acesta este crezul meu ca profesoara – ca elevii mei de astazi sa poata aduce o schimbare in bine a Romaniei, indiferent in ce mediu se vor afla acesti oameni. Si cred ca asa gandesc atatia si-atatia oameni ai scolii… Desigur, va fi nevoie de cateva generatii, dar sper sa se intample. Insa e nevoie de ceva: de adevar (aci ma refer la adevarul istoric – atat cat e posibil) si, cred, de eroi – sa-i scoatem din anonimat, sa-i cinstim, sa ne putem extrage de la ei seva de cutezanta.
Mie mi-ar place să nu fie nevoie de nici o altă generație. Baciul moldovean avea și o ghioagă la el în inventar.
Salut, bun găsit… 🙂
România arată aşa cum arată şi din cauza faptului că demnitatea devine, tot mai mult, un cuvânt considerat bombastic şi atât. În realitate, demnitatea la români este mai mult declarativă…
Ţi-am importat acest articol pe blogul Românica blues, deorece consider că în ţara asta este mare nevoie de o discuţie despre demnitate.
Am deschis şi o categorie în acest sens. 🙂
Eşti idealistă Livia … uită-te mai atent în jur. Sunt lecţiile despre viaţă pe care le primesc elevii tăi.
Lipsa de demnitate se manifestă de la nivelele cele mai joase ale societăţii prin compromisuri îngrozitoare care ne par normale şi până sus de tot, în sport, în politică, chiar şi în religie.
Vezi doar încârdăşirea numită USL, de dragul puterii liberalii au semnat pactul cu foştii comunişti şi foştii securişti din PSD respectiv PC, la BOR vedem că s-a alesîn funcţia de patriarh un individ despre care se spune că avea grade în Securitate, un altul care a semnat pactul cu diavolul, un mitropolit care a murit de curând şi care nu a ezitat să ceară să fie acoperit în mormânt cu pământ de la o mănăstire furată de la greco-catolici, mănăstire la a cărei neretrocedate respectivul mitropolit Anania a contriuit personal…
Unde e lipsa de demnitate? Ne facem că nu vedem trecutul oamenilor …
Nu, elevii tăi nu au de unde să înveţe, nu au modele …
Bonjuriştii de azi sunt IT – fie programatori, fie hackeri. Să nu le cerem mai mult, că nu-i interesează. Noi, ceilalţi, din ce în ce mai puţini foşti cititori de cărţi, suntem ciudăţenii. Iar bizantinismul majoritar rămâne neştirbit. N-o să fim niciodată nemţi, asta e.. O fi bine, o fi rău? Oricum, nu m-am simţit acasă nici în Danemarca, nici în Germania, nici în Cipru. Poate că mi-ar fi plăcut în State – or asta însemna automat ca am intrat în „melting pot”. Şi sunt prea bătrân pentru aşa iureş. Aş prefera o sălbăticie australiană, tip Robinson Crusoe.
Asta inseamna ca vrei sa te ascunzi de adevar. Bonjuristii de azi sunt mai profunzi decat crezi. Trebuie doar sa ii asculti. Dar sa-i asculti CU ADEVARAT.
Păi dacă-i de-aşa, şi comuniştii ne-au apropiat de Occident.
Una la mână, că Marx a fost occidental şi toată treaba asta cu lupta lor de clasă are sens mai mult la ei decât la noi, deşi de aplicat tot în Est au aplicat-o. (A se vedea un alt caz asemănător cu teoriile ecologiste din zilele noastre, care sunt impuse ţărilor din Africa, cu riscul nedezvoltării acestora, în timp ce în Occident continuă să se ardă petrolul în neştire; experimentele e mai bine să se facă la alţii, nu la ei acasă.)
Doi la mână, că tradiţia şi etica ei au fost distruse, cel puţin la oraş, ceea ce le-a permis românilor după Revoluţie să se identifice uşor cu cultura occidentală , care suferise şi ea un proces de imoralizare, deşi pe alte căi, mai paşnice.
Şi trei la mână, că în înaintarea spre lumea nouă le-am luat-o înainte chiar şi celor din Vest, arzând etapele istorice, vorba lui Cioran. Ei mai au multe Woodstock-uri, revoluţii sexuale şi mai ’68-uri de organizat până să ajungă la nivelul cozilor la carne de la noi.
Nu am prea înțeles ce combați, dar până la a dovedi „vinovăția” Occidentului, să nu uiți că Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu au fost români de-ai noștri (ca brazii, cu…).
Ce-ai bre cu brazii?
Poate ca nişte tufe de căcădar… Căcădar= Măceş…(regionalism) 😀
Voiam să sugerez o expresie: „Ai noștri ca brazii, cu mucii pă piept”. N-am înțeles inițial la ce te refereai, am crezut că la titlul cărții lui Ion Gavrilă și eram ușor contrariat.
Frumoasa floarea de maces. Te rog nu o ponegri cu asemenea comparatii.
Un singur mic comentariu. Intr-un text „Lăsați-mă să gândesc în locul vostru!”, o poza cu Apple, nu e decat o ironie fina. Pentru ca stim bine cu totii cum se cumpara Apple si de ce cumpara aproximativ 99.(9)%. No offence!
Are legătura cu ideea de corporație, pentru că textul este destinat corporatiștilor cu mesajul neaoș „Să faci ce zice popa, nu ce face popa”
A gandi pentru sine readuce in discutie raportul libertate-responsabilitate, cu cat suntem mai liberi cu atat suntem suntem mai responsabili; pentru multi oameni a gandi pentru ei insisi este o libertate pe care nu si-o asuma pentru ca responsabilitatea li se pare prea mare.
Mai toti cei plecati pe alte meleaguri au adus idei de pe unde au fost dar singurele idei care s-au dovedit utile au fost cele care au reusit sa se integreze pozitiv in ansamblul ideilor deja existente.
P.S.
Care este referinta pentru prima parte a postarii?
referinta este acest blog.
Felicitari, din tot sufletul. Unu’ din strada.
Mulțumesc!
Voi cita un proverb DRAGOSTEA TRECE PRIN STOMAC.Pornind de aici constatam ca unei populatii mintita cu televizorul Antena,Realitatea,Dan Diaconescu,TVR,cu venituri de 100-250 eura/luna ,formata din 6 milioane pensionari,1,5 fara slujbe traind din expediente,8 milioane in strainatate slugi,prostituate,diverse servicii refuzate de cei de acolo,1,2 milioane bugetari si in final 3 milioane platitori de impozite si taxe directe E O GLUMA MACABRA SA I SE VORBEASCA DE DEMNITATE.MURITORUL DE FOAME,CEL FARA ADAPOST,CERSETORUL LA PARTID SAU AUTORITATI NU POATE SA AIBA DEMNITATE EL TREBUIE INTII SA SUPRAVETUIASCA. QED
Nu vă contrazic, de aceea articolul este adresat mai degrabă corporatiștilor.
In sfarsit un om care stie realitatea. Romanul nu are timp sa se gandeasca la nemurirea sufletului pentru ca este prea ocupat sa se gandeasca la ce pune pe masa maine, sau si mai grav unde o sa-si culce copii la noapte. Imi pare rau ca toti acesti oameni culti, care au citit atatea carti si au atatea diplome (si traiesc in cercul lor nemuritor si rece, dar atat de stramt incat nu incap si cei care traiesc realitatea de zi cu zi a Romaniei) nu vor fi de acord cu mine. Ii inteleg. Ei pur si simplu sunt rupti de realitate.
„Demnitatea este o gluma macabra pentru muritorul de foame…..”
Supravietuirea prin orice mijloace fara demnitate….este foarte la indemana avand ca modele acele figuri mult mediatizate de MEDIA. Aici e vorba de o mentalitate impamantenita a romanului de a se descurca indiferent de mijloace …
Daca o sa va uitati cu luare aminte la rubrica „locuri de munca” o sa vedeti ca sunt din belsug la categoria fara studii superioare.Joburile insa sunt prost platite pentru munca grea si nimeni nu mai doreste asta daca poate sa se descurce „altfel”.Ca sa nu mai amintesc de agricultura,pamanturi care zac nelucrate…acolo in soare au ramas batranii tarani obisnuiti cu munca la camp pentru produse.In schimb tinerii se duc in conditii precare sa faca agricultura la altii pentru un pic de bani mai multi separandu-si familia… neconstientizand efectele negative de mai tarziu.Se vorbea mai sus de cersetorie???Cersetorii la partide constituie masa de manevra…la indemana!
Cunosc oameni care traiesc la limita subzistentei si care nu se lasa amagiti de gandiri prefabricate si ma refer la mitele electorale si nu numai…pentru ca dupa ce ca nu au nimic tot ce le-a ramas este constiinta, e devarat ca sunt putini aceia…
In schimb marea masa se calca in picioare pentru o punga de orez gratis sau un praznic la nu stiu ce hram…Sunt imagini grotesti prezentate la stiri….batrani care se bat la propriu pentru te miri ce ca apoi sa spuna ca sunt bolnavi si neajutorati,oare disperarea sa le dea o astfel de forta? de a sta ore nenumarate la coada punandu-si viata in pericol?Eu nu as rezista fizic,va rog sa ma credeti!
..de fapt marea masa nu crede in demnitate ,e doar un slogan care da bine….
TOTUL TINE DE CONSTIINTA FIECARUIA!
Da draga mea, te rog sa ma crezi! Foamea ( a ta dar mai ales a copiilor tai) iti da o forta nebanuita si te face sa actionezi asa cum demnitatea unui stomac plin nu te lasa sa o faci. Cat despre acei putini oameni care nu se lasa amagiti de mitele electorale… Crede-ma ca nimeni in Romania nu se lasa amagit de minciunile politicienilor, pur si simplu le este indiferent cine este la guvernare, ii considera pe toti o apa si-un pamant. Asa ca macar sa se aleaga cu o punga de orez.