Numai Securitatea vrea republică


Un articol mai vechi, publicat pe blogul Lilick Auftakt. În mod obișnuit, cei care-și repostează articole mai vechi însoțesc această acțiune cu o notă de tipul: „Ce am spus acum un an e valabil și azi, nu am nimic de schimbat”. Recitind textul mi-am dat seama că nu aș putea spune același lucru azi. La vremea publicării lui, acum un an de zile, textul era străbătut de multe resentimente față de comportamentul președintelui țării. Timpul relativizează însă și ceea ce părea odată important, azi nu e decât un zgomot de fond iritant. Ceea ce rămâne valabil după un an de zile este ideea principală a articolului, aceea că în România nu există nici o tradiție și nici o filosofie republicană, ci o umoare antimonarhică indusă timp de jumătate de secol de comunism. Nu orice republican e securist și nici comunist. Dar propaganda republicană este de sorginte securistă. Această propagandă a avut efect asupra oamenilor, astfel încât, după ce li s-a repetat la infinit „RPR” și „RSR” au ajuns să creadă că nu mai există altceva decât republica. Despre asta este vorba.

Regele Carol I la Castelul Peleș

Regele Carol I la Castelul Peleș

Monarhie vs. Republică este una dintre cele mai false dezbateri din spațiul public din România. Se invocă argumente și de o parte și de alta, argumente emoționale din partea monarhiștilor sau importate din istoria altor țări din partea așa-zișilor republicani. Dacă România a avut multă vreme un model politic în Franța, în ceea ce privește experiența monarhiei nu avem nici o legătura cu această țară. Într-adevăr, ce diferență mai mare s-ar putea vedea decât între instaurarea republicii în Franța față de instaurarea republicii în România?

În 1789, monarhia absolutistă franceză este înlăturată de o revoluție care va influența vreme de sute de ani gândirea politică din întreaga Europă. Practic, în afară de aristocrație, toate categoriile sociale s-au aliat pentru a instaura un regim politic care să trateze cetățenii într-un mod echitabil. Așa cum funcționa monarhia franceză, decuplată de problemele națiunii, incapabilă să se reformeze pentru a-și conduce poporul în secolul XIX care tocmai bătea la ușă, instituția expirase, nu mai avea nici o credibilitate. Astfel, regele Louis XVI este executat, monarhia este eliminată sângeros de către lumea cea nouă a unui radicalism care a făcut posibilă apariția stângii politice.

În 1947, monarhia era înlăturată din România cu forța de către niște teroriști comuniști impuși de URSS. Ce discuție de principii ar putea fi invocată în acest caz? Abuzase monarhia de putere și devenise caducă? Nicidecum. Cauzase monarhia un dezastru economic? Nici vorbă. Dacă populația României s-ar fi răsculat și ar fi demonstrat în piețele tuturor orașelor împotriva monarhiei, așa cum a făcut-o în 1989 împotriva comunismului, atunci da, s-ar fi putut discuta astăzi, la rece, în cel mai rațional mod, despre beneficiile și defectele republicii sau ale monarhiei.

Neseriozitatea discursului republican începe atunci când se aruncă la gunoi principiile și încep reproșurile la adresa Regelui Mihai I. Din păcate, în România, atacul la persoană ține loc, de prea multe ori, argumentelor logice. Fiind vorba de o monarhie constituțională, regele nu poate fi creditat cu reforme economice sau sociale, acestea fiind mai degrabă apanajul guvernului. Există cel puțin două decizii politice extrem de importante luate de regele Mihai I. În primul rând este vorba de înlăturarea de la putere a mareșalului Ion Antonescu într-un context în care menținerea alianței cu Germania lui Hitler garanta României un teatru de război sângeros vreme de luni și luni de zile. Cu Antonescu sau nu, comunismul ar fi fost instaurat de către sovietici exact în aceeași formă. Dar cu Antonescu rezistând de partea lui Hitler, țara noastră ar fi fost o ruină la sfârșitul războiului. Fără mareșal, luptele pe teritoriul românesc au durat mai puțin de două luni. A doua decizie a fost greva regală, atunci când regele nu a vrut să mai semneze nici un act emis de guvernul lui Petru Groza, ca răspuns la abuzurile față de democrație pe care comuniștii le comiteau zi de zi.

Cu toate acestea, reproșul cel mai amar pe care-l fac republicanii regelui Mihai este tocmai abdicarea. Este de neînțeles. Dacă te declari republican, cum ai putea deplânge o abdicare? În fond, abdicarea în favoarea republicii ar trebui să fie o zi pe care republicanii s-o sărbătorească în fiecare an. De ce n-o fac? Doar pentru că în urma zilei de 30 decembrie 1947 s-a instaurat Republica Populară Romînă? Logic ar fi, pentru un republican cu convingeri ferme, să se aplaude gestul abdicării, ca un ultim moment de luciditate, în care regele și-a dat seama că instituția pe care o reprezenta este falimentară. Dar nu, republicanii dâmbovițeni pretind o zi de doliu, de rușine națională. Cum e posibil așa ceva? Prin ce contorsionare a minții se poate obține o asemenea acuză? Răspunsul este unul foarte simplu: în România nu există republicani autentici, ci doar interese politice care propagă mesaje tipic securiste, niște biete sofisme străvezii.

Mai mult, majoritatea celor care denunță monarhia și se pretind republicani se declară a fi oameni cu orientare politică de dreapta. E foarte adevărat și că mulți dintre acești filosofi ai dreptei sunt angajați la stat, atârnând de o leafă bugetară, departe de orice antreprenoriat. În România de dinainte de război, singurii republicani erau comuniștii, social-democrații sau, în urma conflictelor violente cu regele Carol II, au devenit contestatari și legionarii. Cu alte cuvinte, tradiția republicană din țara noastră este ori de stânga, ori extremistă. Nici o legătură cu dreapta. Un motiv în plus să identificăm mentalitățile profund comuniste din gândirea acestor așa ziși oameni de dreapta cu convingeri republicane din România. Un exemplu mai mult decât clar despre receptarea incorectă principiilor politice este identificarea politicilor de austeritate ca măsuri tipice de drepta. Nimic mai fals, ultimul mare susținător al austerității a fost Nicolae Ceaușescu, imposibil de asociat cu dreapta. Apoi, cum să te declari “de dreapta”, în continuare anticomunist (pentru că ai condamnat drept ilegal regimul comunist din România) dar să susții că Republica Populară Romînă ar fi alternativa corectă la monarhie?

Acest grup al oamenilor autoproclamați drept „autentic de dreapta” îl consideră lider natural al lor pe președintele Traian Băsescu. Și el se declară în orice ocazie ca fiind un om „de dreapta”. Dincolo de realizările sau eșecurile sale, un lucru este sigur: abilitatea sa de politician a depășit orice record anterior numai și dacă ne aducem aminte de campaniile electorale câștigate în ciuda prognozelor nefoavorabile sau chiar foarte nefavorabile, sau de evitarea demiterii în urma a două referendum-uri. Această abilitate ieșită din comun a produs și efecte neașteptate. Unul dintre ele este acela că toți românii au înțeles cât de importantă este Constituția și cât de prost a fost întocmită legea fundamentală după 1989. Președintele a interpretat și a forțat limitele Constituției de atât de multe ori încât azi, articolele acesteia par să-și fi pierdut semnificația. E și asta o realizare! Pentru că azi a devenit evident că această Constituție trebuie schimbată cu una nouă, care să nu mai permită atâta flexibilitate. O bună ocazie de a se rediscuta dacă articolul 1, paragraful 2 (Forma de guvernământ a statului român este republica.) mai trebuie menținut sau nu.

Cu alte cuvinte, ce-ar fi mai bine să avem, un rege sau un președinte? Din păcate, istoria ultimilor 8-9 ani ne-a învățat multe lucruri de care nu cred că aveam prea multă nevoie, în ceea ce privește ce ar trebui să facă sau să nu facă cea mai importantă funcție din stat. Privind această perioadă de 8-9 ani, care se va extinde fără probleme la un deceniu, putem afirma cu certitudine că un un rege NU ar face o serie de acțiuni, pe care ultimul președinte al României le-a întreprins cu seninătate.

  1. Este greu de imaginat o întâlnire între regele Mihai I și un patron de club de fotbal la un șpriț într-o cârciumă. Chiar dacă regele este un mare automobilist, nu mi-l pot imagina nici o clipă îndepărtând gărzile de corp și apoi urcându-se băut la volan și întreținându-se amical cu niște băieți din presă. Vă puteți imagina așa ceva? Nu numai regele Mihai, dar orice monarh din Europa? Regele Juan Carlos al Spaniei este amator de fotbal, dar nu-l pot vedea fraternizând într-o bodegă la o tequila cu președintele lui Real Madrid.
  2. Este imposibil, de data asta nu trebuie să facem nici un efort de imaginație, ca regele Mihai să poată vorbi degajat și zâmbitor despre „partidul meu preferat”. Un rege nu provine dintr-un partid, și chiar dacă ar avea vreo simpatie umană față de membrii vreunui partid, nu și-a manifesta această simpatie în plan politic. A spus vreodată regina Angliei că partidul laburist ar fi partidul ei de suflet?
  3. Este imposibil ca regele Mihai să apară la TV cu o jachețică fără mâneci și să se despartă de vreun partid de suflet pentru că nu i-a votat protejata sa la conducerea acelui partid. S-a pomenit undeva în vreo monarhie așa ceva? În Belgia? În Olanda? Oriunde în vreo monarhie din Europa? Nu. Nu s-a întâmplat. Nu se va întâmpla. În România, un președinte poate să facă asta.
  4. Este imposibil ca regele Mihai să anunțe România că își construiește un partid, pornind de la o fundație, de la un ONG cu care peste câteva zile se va întâlni din nou la cârciumă. Nu reiau argumentele de mai sus, e aceeași logică a bunului simț
  5. Este imposibil, în suma celor scrise mai sus, ca un rege să se declare de dreapta sau de stânga, susținând prin asta un partid sau altul. Un rege nu poate fi decât al tuturor. Așa cum, în teorie ar trebui să fie și un președinte, iar în cazul României nici un președinte nu a reușit să se detașeze de partidul din care a provenit, poate cu excepția lui Emil Constantinescu.
  6. Este imposibil să auzi din gura regelui Mihai cuvintele „țigancă împuțită”, sau “măi animalule!” nu numai pentru că el nu s-ar pune într-o situație în care să se simtă agasat de presă după o baie de mulțime într-un supermarket, ci, mai ales, pentru că toți cetățenii României sunt priviți la fel de către monarh, indiferent de etnie. Drept urmare, nici un cetățean nu ar putea fi catalogat cu vreun apelativ care să facă trimitere în mod peiorativ la vreo altă etnie. De aceea familia regală este înscrisă la Yad Vashem, iar politicienii români, nu. Și familia regală britanică este vânată de paparazzi, dar regina Angliei nu va fi niciodată expusă că a smuls vreun telefon mobil din mâna unui ziarist și apoi să fi cochetat cu expresii de tipul „You saw that bitch? Fucking nigger…”. Sau cumva credeți că ar fi posibil să vă distrați atât de tare cu BBC?
  7. Un rege va transmite întotdeauna un mesaj de solidaritate și de empatie către cetățeni. Asta ar trebui să facă și un președinte. Pe cale de consecință, având în vedere că regele nu se ocupă de economie, un anunț de tăieri de salarii și de slujbe îl va face întotdeauna primul ministru într-o monarhie. De aceea a devenit celebră (nu numai) pentru austeritate premierul Margaret Thatcher și nu regina Elisabeth II. Sau vă imaginați cumva că regina ar fi calculat șansele electorale ale conservatorilor și ar fi negociat cu premierul cine să-și asume anunțul politicilor de austeritate?
  8. Regele Mihai, vă asigur, nu va apare niciodată la un talk show, ca să-și dea cu părerea despre un lider al opoziției, chicotind în timp ce îl etichetează drept o „maimuțică (sic!) care face frumos” ca să placă în fața liderilor simbolici ai vreunui partid. Nici nu va eticheta pe vreun ministru de Justiție drept „o catastrofă” doar pentru că nu a acceptat un compromis propus de el. Nu va explica niciodată că nu vorbește cu un politician al cărui nume nu și-l amintește, dar e vorba de “ăla mic, cu capu’ mare”. O fi vreun precedent, să zicem în cazul Suediei? Nu prea cred.
  9. Îmi este imposibil să-mi imaginez chiar și o banală discuție despre cum se bea whisky, cu patru cuburi de gheață, la OTV, în cazul Regelui Mihai.
  10. În fine, cel mai important, un rege, oricare ar fi el, într-o monarhie constituțională, nu are calcule electorale, nu depinde de partide, nu-și calculează mandate, nu are de ce să influențeze viața politică ci doar statul, prin vegherea democrației.
Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în despre demnitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Numai Securitatea vrea republică

  1. Nu obișnuiesc să cenzurez comentariile, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Totuși, când comentariul e doar un pretext pentru a practica isteria (pe modelul: „n-am argumente pentru o dezbatere, hai să-l tăvălesc pe autor”), atunci nu le public. Îl invit pe pe dl. A.R. să-și vadă de treabă pe la dommia sa pe blog, sau, dacă e important să comenteze aici, s-o facă civilizat și argumentat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s