Am primit chiar acum o poveste. Aceea a unui mare luptător. Gheorghe Pașca, trăitor în în Munții Țibleșului, mort în luptă cu trupele de securitate, în 1956. Mormântul său a fost descoperit recent, iar biografia acestui erou mi-a fost înmânată spre publicare pe acest blog de către preotul Vasile Rus, despre care ați mai putut citi aici, în articolul: Condamnarea comunismului, studiu de caz: România
Gheorghe Paşca,simbol al rezistenţei anticomuniste
Puţină lume mai cunoaşte faptul că în Cimitirul Central din Năsăud odihnesc rămăşiţele pământeşti ale vestitului luptător anticomunist Gheorghe Paşca. Iată pe scurt istoria luptei sale împotriva regimului comunist.
Gheorghe Paşca era originar din comuna maramureşeană Săliştea de Sus, provenind dintr-o familie numeroasă şi săracă. Erau foarte pricepuţi dogari şi vânători, buni cunoscători ai pădurilor şi munţilor din zona lor, aşa încât au ajuns să şi prospere material. Treptat, Gheorghe a devenit o legendă vie în Maramureş, la aceasta contribuind hotărâtor calităţile sale de vânător. Potrivit unor mărturii, deşi era membru al Frontului Plugarilor, Gheorghe Paşca ar fi intrat în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, în vara anului 1946, aşa cum erau dispoziţiile. Căutat de Siguranţa Statului, a plecat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi ura pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Tot în 1946, după alegerile parlamentare din noiembrie, Gheorghe Paşca a tras clopotele din sat strigând că îi îngroapă comunişti; a fost nevoit să plece în munţi. Gheorghe Paşca era un singuratic, preferând să reziste izolat, acceptând să furnizeze arme şi muniţii grupului din Dragomireşti, din care făcea parte şi fratele său Dumitru. S-a integrat şi el o scurtă perioadă acestui grup. Uciderea fratelui său, în decembrie 1949, de către securişti deghizaţi în ţărani, l-a determinat să aleagă iarăşi solitudinea. A devenit suspicios, verificând în pădure toate persoanele suspecte, ameninţându-i, bătându-i şi obligându-i pe informatorii Securităţii să-şi înghită carnetele de partid.
Gheorghe Pașca
Un căpitan de Securitate i-a făcut, în 1950, propunerea de a se preda, promiţându-i că nu i se va întâmpla nimic. Era o cacialma pe care însă Gheorghe Paşca a dejucat-o. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi, nu fără ameninţări, pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe partizan şi a comunica locul în care se afla. Paşca nu a mai lăsat-o să coboare în sat, cei doi trăind împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se un copil şi aşteptându-l pe un al doilea. Trăiau într-un buncăr din Măgura Telciului. Un localnic, Ion a Hatcului, a descoperit întâmplător buncărul unde se acundea familia de partizani şi a dezvăluit totul Securităţii. Deşi au plecat din buncăr în pădurea Bitigilor, cei doi au revenit la vechiul adăpost. Călăuzite de doi locuitori din satul Sălişte, trupele de Securitate i-au înconjurat pe fugari în iunie 1953. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii, apoi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare.
Securitatea l-a considerat pe Gheorghe Paşca unul dintre fugarii importanţi din zonă. Drept urmare, dând curs unui ordin expres al Bucureştiului, Securitatea Baia Mare l-a încadrat în vara anului 1952 cu câte doi-trei informatori, strecuraţi în rândul familiei şi cunoştinţelor sale.
Gheorghe Paşca a fost încercuit la un moment dat, la 4 iunie 1953, în apropierea oraşului Vişeul de Sus, de importante forţe guvernamentale. În lupta care a avut loc au fost împuşcaţi mortal mai mulţi ofiţeri ai Securităţii.
Gheorghe Paşca a activat în 1955, îndeosebi pe raza raionului Năsăud, regiunea Cluj, şi mai puţin în raionul Vişeu, regiunea Baia Mare. Potrivit Securităţii, activitatea grupului consta în lichidarea unor securişti şi în atacarea proprietăţilor statului comunist.
În anii 1955-1956, Gheorghe Paşca s-a stabilit în zona comunei Bichigiu împreună cu un dezertor din armată, fiul morarului din localitate, acesta aprovizionându-i cu alimente. În legătură cu fiul morarului, martorii susţin două variante. Potrivit primeia dintre ele, acesta ar fi devenit în urma unei înţelegeri agent al Securităţii, care a plănuit întreaga acţiune pentru a-l prinde pe Paşca. Conform celei de-a doua variante, respectivul chiar ar fi fost dezertor din cauza persecuţiilor la care era supus ca urmare a originii sale sociale “nesănătoase”, însă tatăl său a dezvăluit la un moment dat, involuntar, existenţa partizanilor. Securitatea a aflat şi l-a torturat – i-au smuls unghiile şi i-au pus palmele pe plita încinsă –, determinându-l să colaboreze. Din arhiva Securităţii ştim că aceasta a organizat o amplă acţiune pentru lichidarea fugarilor în regiunea Dealul Ţiglei-Bichigiu. La 4 februarie 1956, forţe de tăria a două batalioane de securitate au fost deplasate pentru blocarea şi cercetarea regiunii. Acţiunea s-a desfăşurat în viteză, partizanii fiind luaţi prin surprindere şi în imposibilitate de a se retrage.
Din mărturii reiese că Gheorghe Paşca s-a sinucis pentru a nu cădea viu în mâinile Securităţii, nu înainte de a-l ucide pe fiul morarului, pe care îl bănuia de trădare. Cadavrul lui Paşca a fost legat de o sanie şi târât prin sate, pentru a intimida populaţia, până la Năsăud. Acolo a fost depus în curtea primăriei, cu lozinca: “Cine face ca el, ca el păţeşte!”. Ulterior a fost aruncat într-o groapă şi acoperit cu pământ. Acţiunile lui Gheorghe Paşca au creat o adevărată legendă în jurul său. Rudele şi susţinătorii lui Paşca au fost arestate de Securitate şi aruncate în închisori.
In cercetarea pe care am făcut-o în Cimitirul Central din Năsăud am reuşit să găsesc mormântul lui Gheorghe Paşca. Este aşezat intr-o margine de cimitir, arată părăsit, cu o cruce de tablă ruginită care de abia mai dă mărturie că acolo odihneşte vestitul luptător anticomunist. Omul de serviciu care se ocupă cu întreţinerea cimitirului, care m-a ajutat pentru a afla locaţia exactă a mormântului lui Gheorghe Paşca, mi-a arătat apoi mormântul unui vestit ofiţer de Securitate, al cărui nume nu vreau să îl amintesc, care a terorizat locuitorii ţării Năsăudului în anii regimului comunist. Mormântul lui este unul impunător, din marmură, fiind aşezat în poziţie centrală.
Domnul Gheorghe Petrov, angajat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, mi-a mărturisit că în viitorul apropiat Institutul intenţionează deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale vestitului luptător anticomunist şi reînhumarea lor cu ritual religios, Gheorghe Paşca fiind înmormântat de către Securitate în anul 1956 fără a avea dreptul la un preot şi o slujbă a înmormântării, după tradiţia creştină.
În convorbirea pe care am avut-o cu domnul primar al oraşului Năsăud, Mircea Romocea, acesta mi-a mărturisit că va susţine iniţiativa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.
Preot Rus Vasile
Despre demnitate 
mi se pare ceva subnormal si lipsit de respect si suflet ar trebui sa se faca ceva sa aiba o inmormantare cum se cuvine una noua cu preot slijba si un mormat mai calumea
Multumesc.
sau mercii, bre. sigur ca imi place ce scrii, ma recunosc… 🙂
________________________________
În vara anului 1955, student fiind la silvicultură, am făcut practică prin pădurile Năsăudului. Cred că eram pe la Romuli , şi-mi amintesc că pădurarul cu care eram îmi povestea. de lupta dusă de unul singur , de Gheorghe Paşca, prin aceste locuri,şi păduri. Eram şi eu singur cu pădurarul, şi aveam emoţii,că ne-am putea întâlni cu el.Nu ne-am întâlnit, dar amintirea iată că mi-a rămas.
Fie-i ţărâna uşoară,vajnicului luptător !
De unde a avut Pasca arma cu luneta?Poate de la o vanatoare.Cautati pentru a va documenta pana la capat.
Salut domnule Giurgean ! Ma numesc Pasca Gica si sunt stranepotul lui Gheorghe Pasca. Din informatiile pe care le detin arma cu luneta despre care se vorbeste si care a fost de fapt si motivul acestei tragedii ,a fost primita cadou.Deoarece cunostea foarte bine zona acompania frecvent vinatori veniti din .Un vinator a fost foarte multumit si impresionat de indeminarea unchiasului Gheorghe ca a vrut intr-un fel sa ii lase ca amintire aceasta arma .Intradevar era o arma performanta pentru acea vreme si se spune ca la postul de jandarmi era un superior ce si-ar fi dorit aceasta arma si de aici sar fi declansat toata tragedia.Nu impuscindul pe bunicul meu Dumitru Pasca dar au scos si pe tata din cadrul fortelor armate care era plutonier adjutant si i-au interzis sa se mai apropie de locurile natale.
As fi foarte recunoscator daca cineva ma poate ajuta sa dau de urma fiului sau nepotului lui Pasca.Am o gramada de informatii noi adunate de la marorii din satul Bichigiu,locul unde se sustine in dosar ca a fost impuscat,ceea ce nu este adevarat..O parte din ce se scrie in doasarul lui sunt minciuni.Am stiut asta si am comunicat cu ceva timp in urma unui urmas al lui Gh Pasca, dar martorul de la care auzisem acele lucruri era mort.Acuma am marturii inregistrate de la oameni batrini din Bichigiu ,care traesc si azi si care au fost martori la evenimentul incercari de capturare a haiducului.A murit ca un adevarat barbat,nu impuscat de ei cum se scrie.
Va rog sa ma contactatati ca sa va pot ajuta sa limpeziti niste lucruri pe care le sustin mai multi oameni batrini din Bichigiu.
Intr-un studiu a lui Radu Hriniuc, publicat in Anuarul Institutului de Istorie Orala din 1999, se povesteste ca, despre calitatile de vanator a lui Pasca ar fi aflat si un nobil ungur, care i-ar fi daruit o arma speciala, ce a infierbantat multa vreme mintile satenilor.
„Am auzit din sat ca arma primita de Pasca era dotata cu o luneta, avea doua tevi, una pentru gloante si una pentru alice, iar patul armei era incrustat cu argint, reprezentand scene de vanatoare. In aceasta scena era prezent un cerb avand ochi de rubin, pe care daca apasai, se deschidea in patul pustii un locas cu cinci gloante de argint”, marturisea Lupu Grad in studiul lui Hriniuc.
Tot din marturiile localnicilor din zona, pusca ar fi fost primita cadou de la print ca semn de multumire pentru ca Pasca i-a salvat viata. Legendele spun ca, intr-una din vanatori, ursul ranit, era gata sa cada peste print, dar Pasca, desi aflat la distanta, reuseste sa-l impuste in cap si sa-l doboare. Vasile Ofrim, membru in Grupul de Rezistenta din Dragomiresti descrie cu lux de amanunte in studiul lui Hriniuc legatura lui Pasca cu printul.:
„Contractul cu printul prevedea plata pentru serviciul depus 1000 de pengo/luna, 100 kg de faina si 50 de kg de zahar si atributiile lui Pasca in campania de vanatoarea (n-avea voie sa impuste ci doar sa-l apere pe print)”.
Acestia s-au plimbat prin toata Europa in cautarea unui vanat mai bun, iar scena cu ursul ar fi avut loc in Germania. Motivul care l-a determinat pe Pasca sa ia calea pribegiei are legatura tot cu vanatoarea. Cand comunistii au incercat sa dezarmeze populatia, Pasca n-a vrut sa renunte nici in ruptul capului la „bijuteria” lui. Cu pusca isi castiga mancarea, iar vanatoarea era pasiunea lui. Pasca a predat toate armele pe care le avea acasa, mai putin pusca cu luneta.
Dureros este faptul ca maramuresenii nu incep un demers istoric de a repatria ramasitele marelui luptator in localitatea sa natala,Salistea de Sus.De 20 de ani eroul Maramuresului, Gheorghe Pasca, moare in uitare………
As fi foarte recunoscator Parinte daca ma poati ajuta sa dau de urma fiului sau nepotului lui Pasca.Am o gramada de informatii noi adunate de la marorii din satul Bichigiu,locul unde se sustine in dosar ca a fost impuscat,ceea ce nu este adevarat..O parte din ce se scrie in doasarul lui sunt minciuni.Am stiut asta si am comunicat cu ceva timp in urma unui urmas al lui Gh Pasca, dar martorul de la care auzisem acele lucruri era mort.Acuma am marturii inregistrate de la oameni batrini din Bichigiu ,care traesc si azi si care au fost martori la evenimentul incercari de capturare a haiducului.A murit ca un adevarat barbat,nu impuscat de ei cum se scrie.
Pingback: Gheorghe Paşca, simbol al rezistenţei anticomuniste. Citeste povestea cutremuratoare a morosanului din Salistea de Sus - www.actualmm.ro | www.actualmm.ro
Domnule Rus, Va multumesc pentru articol. Nu inteleg de ce ati decis sa nu dati numele aceslui „vestit ofiţer de Securitate …care a terorizat locuitorii ţării Năsăudului în anii regimului comunist.” Cred ca e important ca numele ticalosilor (chiar daca au murit) sa fie cunoscute.
Eu vă mulțumesc… sărut mâna… Eu am urmărit prin acest articol să fac cunoscută lumii lupta acestui neînfricat luptător anticomunist și sa încep un demers istoric de a repatria rămășițele marelui luptător în localitatea sa natală, Saliștea de Sus. Din păcate, de 20 de ani eroul Maramureșului, Gheorghe Pașca, moare în uitare. Cât despre numele securistului, îl cunoaște tot orașul Năsăud, pentru mine nu merită să-i pomenesc numele, la fel ca acela al securistului care l-a ucis pe bunicul meu fără o judecată dreaptă, lăsând în urmă o văduvă și trei copii orfani…
Felicitari D-le Vasile Rus,eu sunt nascut in Tarlisua si inca din copilarie am auzit povesti despre Pascu si altii (ex Bosota ) care au fugit in munti din cauza comunistilor,,dar nu am stiut atitea amanunte !
In spiritul dreptatii trebuiesc desconspirate si numele celor care i-au urmarit ,arestat ,ucis pe cei pe care astazi pe drept cuvint putem sa-i numim martirii neamului. Pai atunci pe tortioanarii acestor eroi cum putem sa-i lasam asa ,sa zburde?Fara ca macar sa raspunda pentru faptele lor.Din acest punct de vedere ,statul nostru este unul duplicitar ,fara recunostinta pentru cei care prin faptele lor au incercat si sa-u opus unui sistem care a adus un mare prejudiciu moral,spiritual natiei dar si material .Probabil statul a considerat ca acesti tortionari sa fie lasati in pace pina la capatul vietii si chiar sa fie platiti cu pensii bune ,sa nu duca lipsa celor necesare unei vieti linistite,far griji.Acest mod de tratarea tortionarilor nu face cinste tarii.Oare cite astfel de crime in urma carora au disparut oameni nevinovati,oameni cu educatie ,oameni cu scoli,au fost exterminati si nimeni nu poate sa-si mai amintesac de ei.Apreciez institutia care se ocupa sa scoata la lumina faptelet ia aflam faptele tortionarilor ,a criminalilor care au fost tinuti ascuns si continua sa traiasca si sa sfideze lumea?
Il apreciez in mod deosebit pe domnul profesor Mircea RUSNAC care scoate la lumina faptele foarte grave ,de condamnat,impotriva umanitatii.
În iarna anului 1956-4 februarie-pe un ger de crăpau pietrele-s-a lansat comunicarea din partea conducerii Liceului George Coșbuc ,unde eram elev ,că George Pașca și cu un apropiat de-al său au fost prinși și aduși morți , cu mașina securității , la sediul Securității Raionului Năsăud și că se permite elevilor ca în mod organizat, pe clase, să meargă și să-i vadă pe ce-i doi . Am mers și noi cu , clasa noastră și i-am văzut pe cei doi care zăceau jos într-o încăpere neprietenoasă , îmbrăcați în haine țărănești de iarnă mânjite de sânge ..Pe fața lui Pașca nu se cunoșteau urme de gloanțe în schimb pe fața camaradului său se vedea urma unui glonte chiar în frunte. Mi i-am închipuit niște oameni cu un fizic deosebit în schimb ei erau niște oameni obișnuiți care au ales calea răzvrătirii fără aș da seama că prin aceasta își complică din ce în ce viața. Pe fețele securiștilor se putea citi ușor ”bucuria ” că au mai scăpat încă de doi oponenți viguroși și de temut al
regimului comunist , pe care îi aveau în urmărire.
Copil fiind, în jurul anului 1970, am poposit o dată (singura) cu tatăl meu la o fântână, „Pe izvor”, la Suplai, numită de săteni „Fântâna lui Paşca”. Acolo, un om mai în vârstă, din sat, care ne-a vândut lemne de foc, probabil mai mult pentru mine, ne-a spus povestea lui Paşca, asemănătoare ce cea relatată aici. Ce a rămas întipărit în mintea mea de copil, era firea puţin prietenoasă a lui Paşca cu oamenii locului (cică, o dată, ca să-i sperie doar, a tras după nişte copii care erau cu vacile prin zonă).
Povestitorul a adus în discuţie şi o scurtă asociere a lui Paşca cu Grigore Boşotă, din Runcu-Salvei, care n-ar fi rezistat, ajungându-se chiar la rivalitate („împărţindu-şi munţii” – teritoriile de vietuire), datorită diferenţei de firi dintre cei doi. „Se ştia” că cel de-al doilea, care are o frumoasă poveste asemănătoare (auzită de mine, stând prin preajma tatălui meu cu diferite ocazii – întâlniri cu prietenii), a desfăşurat multe acţiuni de ajutorare a săracilor (lua mâncare şi haine de la bogaţi – notari etc. şi o împărţea la copii prin sate). Ar fi frumos ca cineva, care este pasionat de astfel de poveşti de viată, poate chiar din domeniu, să scrie o pagină de istorie adevărată şi despre Boşotă (sau poate o fi scrisă dar nu a ieşit încă în public ca aceasta a lui Paşca – o aştept cu interes).
Datorăm respect unor astfel de personaje nu doar pentru că s-au împotrivit (cu preţul compromiterii vieţii personale definitiv, conştient), ci şi pentru că, oameni simplii, au intuit probabil ceea ce urma să fie partea rea a comunismului.
Respectul meu pentru interesul D-voastră, domnule preot.
Ioan.
Tatal meu po vesteste ca l-a cunoscut pe Gheorghe Pasca -copil fiind isi aduce aminte ca acesta venea dupa mancare la casa lor din Fantaneaua (Salistea de Sus).Are cateva istorioare interesante despre acele vremuri si acele fapte pe care le povesteste si in prezent nepotilor.
Cred că e momentul cel mai bun să le împărtășiți, acele istorioare
Maria- eram copila aveam 10 Ani si stateam cu bunica vara ” la deal- in valea runcului” … In fiecare seara imi povestea cate o ” patanie” de-a lui Pasca…imi spunea unde statea el in buncar in ‘magura telciului cu sotia lui sau mai bine zis concubina… Si copilul lui.. A fost casatorit legal cu o alta femeie dar care din pacate nu ar fi putut avea copii si fiind plecat in muntii a renuntat la ea iar pe mama copiilor lui a intalnito pe dealurii fiind copila tanara ‘ ioana porumboaie’ s-a indragostit de el si la urmat.. In momentul in care a fost prinsa urma sa aduca p lume cel de-al 2 copil o Fata.. Ioana p care a nascuto in puscarie….- cei doi copii Gheorghe so ioana traiesc si azi in locul natal al tatalui lor… Ceea Ce nu sunt sigura dak mama lor inca traieste.. Acum cativa Ani inca era in viata… Cat despre mormantul lui Pasca copii lui nu au stiu niciodata unde Se afla.. Din povestile p care le stiu de la bunica mea… A fost un erou!!!d-zeu sa-l odihneasca in pace!!!
doamna esti prost informata ,informatile care le ai sunt total gresite…………..de de comentati cea ce nu stiti………..
Sunt salistean si sunt mandru de asta! 🙂
nu stiam ca stra unchiul mea a ajuns in istorie
Şi uite-aşa mai află omul de strămoșii şi rubedeniile lui… Poate oi ajunge într-o zi prin Bistriţa… Cred că ar trebui.
Ma numesc Pasca Gica si sunt stranepotul lui Gheorghe Pasca.Dupa ce a fost impuscat bunicul meu Dumitru Pasca care era frate cu unchiasul Ghorghe tragedia nu s-a oprit aici.Imediat si tatal meu Dumitru Pasca a fost scos din armata si i s-a interzis sa se mai apropie de Maramures pe timp nelimitat.Tata s-a stabilit pe baragan in raionul Fetesti.Foarte tirziu prin 1960-1970 nu imi aduc bine aminte i s-a permis totusi sa se intoarca doar in vizita deci nu sa se stabileasca acolo.
Bravo acelor luptatori din munti.Pacat ca au fost putini si nu au putut cu adevarat sa opuna rezistenta sistemului bolsevic si a unor tradatori de tara si neam.Sa le fie tarana usoara.
Adevarati luptatori impotriva bolsevicilor si a unor romani tradatori de tara si neam.Sa le fie tarana usoara.
Majoritatea inscrisuriilor de aici sunt adevarate. Le-am auzit si de la parinti. Ma imi adic aminte ca imi zicea Ca intr-un deal ; Gruiu Ursului linga M-tii Tiblesului (tineu acolo iarna animale nu mai aduceau finul in sat) chiar daca nu erau in casa venea Pasca lua lapte si le lasa carne de vinat. Mai zicea va avea opini cu doua virfuri sa nu se stie in ce directie a mers pe zapada. O data a impuscat o cioara ce statea pe o oaie.
O nație mai spurcată ca a noastră nu o fost si nu va mai fi nicăieri in lume , trădători, hoți,si curve ….