Albina


Într-un text publicat în ianuarie 1944 de revista clandestină Les Cahiers de la Libération, Jean Paulhan evocă durerea unei perioade când, în fiecare lună, aflam că a mai murit un prieten. Unul dintre ei fugise în munți – i-au găsit corpul pe câmp, deja umflat. Altul scria manifeste, un al treilea transmitea bilete cu informații: au fost ciuruiți pur și simplu, în timp ce cântau. Alții au suferit, înainte de a muri, torturi care fac să pălească durerile cancerului și ale tetanusului.

Și știu că sunt voci care spun:

„Au murit degeaba. O simplă informație (de multe ori inexactă) nu merita asta, nici un manifest, nici măcar un jurnal clandestin (adeseori prost scris).

Tuturor celor care afirmă asta trebuie să li se răspundă așa:

„Ei erau de partea vieții. Ei iubeau lucruri lipsite de importanță – un cântec, un pocnit din degete, un zâmbet. Poți să strângi în mână o albină până când o omori. Dar albina nu va muri înainte de a te înțepa. O să spui că nu e mare lucru. Da, așa e, nu e mare lucru. Dar dacă albina nu te-ar înțepa, atunci albinele ar fi dispărut de multă vreme.”

Nu există o definiție și o justificare mai modestă și mai extraordinară pentru Rezistență.

Dictionnaire amoureux de la Résistance, Gilles Perrault, Plon, Paris, 2014

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în demnitate, despre demnitate, dignity, history și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s