Cum a ciuruit istoria comisarul Moldovan (I)


Partea întâi: Un fleac.

Probabil cel mai celebru personaj din filmele lui Sergiu Nicolaescu și jucat chiar de acesta este comisarul Miclovan/Moldovan, despre care se spunea că este inspirat din biografiile reale ale unor polițiști interbelici, Eugen Alimănescu și Gheorghe Cambrea. De altfel, lui Miclovan/Moldovan trebuie să i-l alăturăm și pe partenerul său, comisarul Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu.

Povestea duioasă a comisarului Miclovan/Moldovan este de-a dreptul frumoasă la prima vedere. Se zice că regizorul Sergiu Nicolaescu voia să facă filme de „box-office” pentru publicul românesc îndobitocit de ideologie, după rețetele vestice, ale filmelor noir americane cu Humphrey Bogart sau franțuzești cu Alain Delon. Concesiile ideologice erau inevitabile și după 1989 toată lumea, în frunte cu celebrul regizor român, s-au străduit să le minimizeze. Celălalt „justițiar”, comisarul Roman, este un comunist ilegalist „Cu mâinile curate” (1972), care ajunge să lucreze în Miliție în primii ani de democrație populară (concret, 1945), dar nefiind experimentat, ajunge să „învețe meserie” de la un polițist neortodox, care prefera să împuște gangsterii în loc să-i aresteze, acesta fiind comisarul Miclovan. Dacă Roman este un tip mai degrabă necizelat dar mustind de justiție comunistă, Miclovan e un rafinat cinic fără viziuni politice despre dreptatea socială, un „lup singuratic” în luptă nemiloasă cu lombrozienii ajunși în anii ’40 (în filmele următoare mai ales) în mișcarea legionară. Se zice că modelele reale ar fi fost comisarul-șef Eugen Alimănescu, cel care în perioada imediat următoare războiului (de prin 1946 încolo) împușca mortal gangsterii bucureșteni, pe bandă rulantă, economisind timpul și banii Justiției, precum și comisarul Gheorghe Cambrea, unchi al regizorului, care se remarca în mod special prin pedanterie (costume, mașină Buick și restul recuzitei de mare „domn” în slujba binelui).

La finalul primului film, Miclovan este ucis de mafioți. „Ultimul cartuș” (1973) din pistolul acestuia este preluat de comisarul Roman odată cu jurământul răzbunării, care se va rezolva totuși repede în cel de-al doilea film din serie, lăsând locul în mai mult de jumătate din timpul rămas luptei pentru patrie dintre Miliția cu instincte idealizate de securitate și odioșii trădători de neam și țară în slujba puterilor străine. Suntem în anii 1945-1946. Securitatea pune mâna pe serialul „Comisarul”.

Se mai zice apoi că Sergiu Nicolaescu, constatând succesul enorm de public al personajului său, încearcă să-l convingă pe scenaristul Titus Popovici să-l reînvie pe Miclovan, dar fără succes. Va fi rândul lui Vintilă Corbul să scrie scenariile următoarelor trei filme, în care „Un comisar acuză” direct legionarii tenebroși în haine negre din piele. Acțiunea este regresată undeva în 1940, astfel încât confuzia să fie suficient de mare, oricum necesară pentru a-l aduce sub lumina proiectorului din sala de cinema de provincie pe noul comisar Moldovan. Acesta își ia „Revanșa” (1978) în fața legionarilor chiar în 1941 și în „Duelul” (1981) care urmează, evident îi zdrobește pe fasciștii care puneau la cale distrugerea României încă din 1939. Astfel, Moldovan îi răzbună și pe Nicolae Iorga și pe Virgil Madgearu, precum și pe comuniștii uciși de legionari în masacrul de la Jilava. Ce contează că, în realitate, în acel masacru au dispărut 64 de membri importanți ai clasei politice românești interbelice și nici un comunist (sau dacă o fi fost vreunul, e pur accidental)! Extremele se atrăgeau, cum ar fi arătat România cu Gheorghe Gheorghiu Dej asasinat în locul Gheorghe Argeșanu sau Victor Iamandi nu vom ști niciodată. În imaginația scenariștilor din spatele „Comisarului”, acestea erau doar niște detalii lipsite de importanță.

Miclovan

De partea cealaltă, drumul comisarului Roman se desparte cinematografic de cel al lui Moldovan și este luat în custodia lui Manole Marcus și dus „Departe de Tipperary” (1973), ca să îl aresteze pe „trădătorul” Iuliu Maniu ce încerca mișelește să trădeze patria la Tămădău, în 1947. Odată rezolvată marea trădare națională, luminosul comisar comunist pregătește cu minuțiozitate „Capcana” (1974) în care vor cădea odioșii bandiți legionari din munții Apuseni, ce violau sătencele cununate de primarii comuniști, pe care-i ucideau apoi în fața sătenilor, pentru a le submina astfel încrederea în reușita noii lumi care tocmai se năștea. Să notăm amănuntul interesant că în filmul Departe de Tipperary, Ernest Maftei joacă rolul secundar al lui Alexandru Nicolski.

E suficientă doar această extrem de rapidă trecere în revistă a scenariilor acestei serii de filme ca să devină evident tributul imens adus ideologiei și moralei comuniste. Lumea venită la cinematograful insalubru de la periferia unui orășel de provincie, ca să vadă replica autohtonă a unui Dirty Harry/Clint Eastwood, pleca acasă cu creierul îndesat de propaganda luptei dintre comuniștii ilegaliști și bandele sălbatice de legionari și maniști care ne-ar fi terminat cu totul țara dacă nu erau bravii noștri milițieni și securiști. În subtext se strecura și ideea că, astfel, rufele au fost spălate în familie, dacă nu ar fi fost acești eroi, curățenia pe care ar fi făcut-o rușii în locul nostru ne-ar fi fost fatală. Noroc cu Sergiu Nicolaescu, că se mai puteau spune și lucruri nespuse…

De unde a venit nevoia de justificare a Securității și a Partidului Comunist care a provocat apariția a tot felul de scenarii de film sau literatură semi ficțională ce descriau luptele cu „bandiții” din munți nu cred că vom descoperi prea curând. Fenomenul este aproape singular în Europa de Est comunistă, mai singular decât rezistența anticomunistă. Dacă filme precum „Acțiunea Autobuzul” (1978) sau „Capcana” (1974) erau niște mistificări grosolane ale adevărului, e foarte clar că scenariile acestor filme, pe lângă aprobarea dată de cenzură, erau cu siguranță inspirate din dosarele Securității.

Cazul cel mai notoriu este cel al lui Silviu Crăciunaș, a cărui poveste adevărată o spune cel mai bine Marius Oprea. Cunoscut în diaspora pentru aproape 50 de ani drept o figură simbol a rezistenței anticomuniste, s-a demonstrat după 1989 nu numai că a fost un agent al Securității, dar până și celebra lui carte, poate unul dintre cele mai mari best-seller-uri din literatura exilului, The Lost Footsteps, era scrisă după dictarea ofițerilor securiști din România lui Dej. A fost una dintre cele mai triste demascări, figura admirată a omului care evadase în mai multe rânduri din lagărul numit România, ajutând și pe alții să evadeze către Occident, s-a dovedit a fi de fapt cea a unui spion comunist.

În țară, în 1973, Ion Ochinciuc publica romanul „Nopțile colonelului Bârsan„, care conținea pe pagina de gardă o dedicație pentru un ofițer de securitate, al cărui nume rămânea doar la nivelul unor inițiale (colonelul E.F.). Romanul descrie, cu detalii de o exactitudine imposibil de obținut prin documentarea clasică, povestea grupului Arnăuțoiu din Munții Făgăraș. Planurile de măsuri imaginate în mare secret, o bună parte dintre acestea eșuând, apar descrise în roman, deși nici un locuitor din zona Nucșoara nu avea cunoștință de ele, nu au apărut nici la proces, nici vorbă să fi fost menționate în presa vremii. Este limpede că sursa acestor informații nu putea fi decât dosarul de la Securitate la care scriitorul avea acces, cel mai probabil doar parțial.

După revoluția din 1989, serialul a cunoscut o a doua premieră, de data aceasta pe DVD. Nostalgia spectatorilor după „aventurile” lui Moldovan, Miclovan și Roman a fost exploatată bine. Din păcate, fără nota explicativă absolut necesară despre compromis, intenții și entertainment. Dimpotrivă, cu justificarea prin legende voit aproximative despre polițiști justițiari, legende care chipurile ar prevala în fața spălării pe creier prin propagandă cinematografică, dar în fapt, continuând-o.

Justice League

Așa se face că, în 2003, scriitorul Traian Tandin, fost lucrător în miliția judiciară, îl pune pe tapet pe Eugen Alimănescu drept un fel de Eliott Ness al României. O privire mai atentă asupra scriitorului amintit ne dezvăluie în fața ochilor un adevărat grafoman, autor a nu mai puțin de 37 de volume dedicate exclusiv criminalisticii din România. Interesant este că debutul său se face în 1978, cu titlul Enigmele comisarului Roman. Presa este intoxicată cu povestea romantică a lui Alimănescu cel incoruptibil și justițiar, pe care o preia fără rezerve, fără întrebări, fără nici o urmă de discernământ, de prin 2006 încoace. Într-un fel era și normal, era o epocă în care discursul politic se axa pe „lupta cu corupția”, iar tripletele de moguli demonizați făceau capul de afiș al circului electoral. Un asemenea personaj părea să redea românilor demnitatea că n-am fost întotdeauna un popor de hoți și că nu Vlad Țepeș ar fi fost ultimul care ar fi aplicat legea talionului pe malul Dâmboviței. Dar autorul nu uită să strecoare în textul care a fost preluat până la sațietate de către presa românească faptul că „Despre viaţa comisarului Alimănescu cu greu se poate afla ceva în zilele noastre. Dosarul de cadre nu mai există, iar în arhivele cu ziarele vremii mai sunt doar câteva articole care au scăpat de foarfecele celor de la Securitate.” Foarte convenabil pentru un autor care se laudă că ar fi entuziasmat cu scrisul lui pe sinistrul general Nuță, care ar fi vrut să i se substituie pe coperta unei cărți. Pentru un scriitor la revista „Pentru Patrie” acesta este, într-adevăr, un motiv nu numai de mândrie dar și justificarea anticomunismului. Căci, refuzând pactul cu Nuță, Tandin ar fi fost eliminat din munca de criminalist și trecut la birou, unde singura consolare i-a rămas scrisul. Și totuși, ce căuta un milițian în preajma generalilor de securitate?

Poveștile spuse de artiști sunt întotdeauna frumoase. Chiar și dacă sunt înflorite pe ici pe colo, până la urmă, seducția este meseria actorului. Iar lumea a vrut să creadă povestea. Asocierea lui Alimănescu cu Serviciul „Bande” al lui Aranici este uneori menționată, dar nimeni, nici măcar Stelian Tănase, nu ridică măcar o sprânceană, fascinația e mult prea mare, represiunea pare a fi mai degrabă un act administrativ, inofensiv. Cabotinismul nostalgiei pentru lumea de ieri poate stârni zâmbete, ironii, mai rar se întâmplă să te cutremure de groază. Pentru că, în realitate, în cazul comisarului Alimănescu este vorba despre un personaj horror, mult mai apropiat de patologia criminalilor din The Godfather decât de romantismul lui Alain Delon din Borsalino.

Și totuși, cine a fost comisarul Alimănescu?

Aflați cine a fost în realitate comisarul și apoi maiorul Eugen Alimănescu în partea a doua a acestui articol: „Nu știam că doare așa”

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în demnitate, despre demnitate, history, Nou si interesant și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cum a ciuruit istoria comisarul Moldovan (I)

  1. Donkeypapuas zice:

    Numai că faceţi o confuzie. Răposatul Sergiu Nicolaescu a lămurit lucrurile de mult. Modelul său i-a fost propriul său unchi, comisarul Cambrea. http://jurnalul.ro/cultura/film/modelul-comisarului-este-unchiul-lui-nicolaescu-632812.html
    În acelaşi timp, alt unchi venea cu tancurile sovietice. http://www.napocanews.ro/2013/01/cine-a-fost-unchiul-cremat-al-lui-sergiu-nicolaescu-oferit-drept-exemplu.html
    Prin urmare, unu unchi la canal, altul alături de „sultan”. Ciudăţenile istoriei.

  2. Nu fac nici o confuzie. Miclovan l-a avut model pe Alimănescul legendat de Securitate. Moldovan l-a avut model mai mult pe Cambrea. Problema lui Sergiu este că după 1989 nu a explicat sincer despre ce e vorba.

  3. Merita totusi remarcat, zic eu, ca daca Ultimul Cartus mai are ceva trecere in zilele noastre, celelalte „aventuri” ale comisarului Roman au disparut complet din perceptia publica… Iar originile lor politice nu-i pot fi imputate lui Sergiu Nicolaescu.

    • De remarcat, merită remarcat eșecul în fața publicului a peliculelor ideologizate din comunism. Dar asta e singura idee asupra căreia sunt de acord cu dvs.
      Personajul, însoțit de o biografie fabricată i-a fost cu siguranță servit lui Sergiu Nicolaescu de către consultanți din MAI. Regizorul a adus modificări în timp, trensformându-l într-un soi de Clint Eastwood/Ditry Harry în versiune românească, dar păstrând totuși o parte din schița sugerată de sistem (duritatea, mediul interlop cu care era foarte familiar, relațiile bune cu PCR etc.).
      Problema lui Sergiu Nicolaescu este că nu s-a delimitat public niciodată de schița comunistă a lui Miclovan, ci mai degrabă a încercat să devieze atenția spre alte detalii (unchiul său, comisarul Cambrea). Nu l-ar fi incriminat cu mai nimic o declarație sinceră și onestă asupra originilor personajului, ba dimpotrivă, cred că i-ar fi făcut bine propriei sale imagini.
      Există însă, chiar și în filmul de aventuri ai epocii comuniste o doză consistentă de manipulare ideologică, mai mult sau mai puțin subtilă, chiar și în această serie de filme. Reluarea peliculelor despre comisarii Miclovan/Moldovan și Roman la diverse posturi TV, fără nici o notă explicativă asupra contextului, a epocii în care s-a turnat filmul dar și a epocii în care se derulează acțiunea este întristătoare. Într-un asemnea film (e adevărat, nu unul semnat de Sergiu Nicolaescu) apare chiar Alexandru Nicolski interpretat de Ernest Maftei. Desigur, în chip de șef de Securitate, înțelept, versat, impecabil.
      Mă mir în continuare și de actorii care interpretau aceste roluri de ce nu povestesc despre asta. Mi se pare o tăcere vinovată, pentru că am impresia că își doreau atât de mult să joace într-un film, încât nu conta ce minciună gogonată ar fi urmat să propage.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s