Copacul suferinței

Fragment din Constantin Hrehor: Muntele Mărturisitor, Anii rezistenței/Anii suferinței – Editura Timpul, Iași, 2002, disponibilă online aici: Muntele marturisitor. 

Gavril Vatamaniuc: […] Pe pârâul Neagului, care e la mică distanță, la cabane, era pază. Am trecut pârâul și am urcat într-un anumit loc al Dealului Neagu, unde sunt niște pietre uriașe. Numai din vale era intrare spre acea „cetate” și era un loc excepțional pentru supraveghere, în vale aveam pârâul, sursa de apă și o pantă abruptă, strategică, în stânga erau lucrări silvice, de la deal nu putea veni nimeni, căci erau pereții de stâncă. Mașinile hăitașilor veneau pe pâraie până când nu mai puteau urca; de acolo, activitatea era preluată de poteră.

Eram într-un loc foarte bun, chiar și dacă ne-ar fi descoperit urmăritorii, noi aveam loc de tragere, iar ei nu aveau cum să se retragă. Asta urmăream: să nu mai fim de găsit la locul de unde au primit foc. […]

Am stat acolo o lună de zile, sub un brad. O lună de zile de adevărat calvar, într-un ger cumplit. Toată luna lui februarie și câteva zile din martie. Am crezut că murim… Și vă spun ceva ce trebuie ținut minte, luna aceea a fost mai grea decât toate închisorile la un loc.

Constantin Hrehor: Uluitor! (Interlocutorul meu plânge mocnit…)

Gv.V.: Așteptam disperați să treacă prin zonă muncitorii, să ne dea ceva de mâncare. Gerul ne storcea și ultimele puteri. Mâncam câte o fărâmă de pâine și o bucățică de slănină și, de multe ori, zăpadă, căci la pârâu nu puteam coborî: pocneau copacii, cădeau din ramuri gaițe înghețate.

Pe înserat s-a pornit o vijelie mare, prăpădul lumii. Stăm sub un copac cu rucsacii pe noi, cu automatul pe braț, pândind în dreapta și-n stânga, în acest coșmar . […]

CAPITOLUL URMĂTOR: Cum mi-am plătit datoria externă

ÎNAPOI LA Cuprins