Recent au decedat doi legionari refugiați din România în anii războiului. Cei doi se numeau Ioan Chirilă și Filon Verca.
Ioan Chirilă a făcut parte din grupul condus de Oliviu Beldeanu care, în zilele de 14-16 februarie 1955, a ocupat legația RPR de la Berna. Scopul acestei acțiuni era acela de a demasca activitatea legației ca fiind una de spionaj și nu diplomatică, așa cum părea la prima vedere, și de a atrage atenția opiniei publice din Occident asupra situației României comunizate, cerând eliberarea unor deținuți politici membri ai elitei intelectuale și politice. Atacul a decurs conform planului, în mare parte, deși șeful legației a reușit să fugă, iar șoferul (în realitate un securist sub acoperire) a fost împușcat mortal de către anticomuniști. Așa cum era și normal, evenimentul a stârnit multă senzație, iar cei 5 tineri, pe numele lor Oliviu Beldeanu, Ioan Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină, s-au predat după ce au primit asigurări că nu vor fi extrădați în România ci vor fi judecați în Elveția. Un amănunt semnificativ: un ziarist român din exil care a luat legătura telefonic cu cei 5, în timpul atacului, și a comunicat lumii cerințele lor a fost nimeni altul decât Ion Rațiu.
de la dreapta: Oliviu Beldeanu, Ioan Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu
Procesul a avut loc la Berna, iar anticomuniștii au fost condamnați la închisoare între 1 an și 4 luni și 4 ani. Așa cum era de așteptat, procesul a fost acoperit de presa vremii în moduri complet opuse în Occident și în România. Ziaristul român care a relatat „cu indignare” de la fața locului despre judecarea grupului Beldeanu era un tânăr de viitor pentru comunismul din România, pe nume Octavian Paler, căruia i se atribuie următorul text publicat în ziarul Scânteia și despre care nu știu să fi fost dezmințit vreodată:
„Oblăduirea de către o serie de guverne din occident a trădătorilor de țară care s-au făcut vinovați de crime împotriva poporului nostru este o expresie a politicii agresive, războinice, duse de cercurile imperialiste. Acești trădători de țară sunt stipendiații faimoaselor fonduri pe care guvernul SUA le pune la dispoziție cu atâta cinism în slujba acțiunilor criminale îndreptate împotriva țărilor democrate. Din rândul lor sunt recrutați spionii și diversioniștii-elevi ai școlilor criminale organizate de serviciile de spionaj ale țărilor imperialiste. Dintre ei sunt selecționați bandiții parașutați pe teritoriul țărilor democrate… Dintre ei au fost aleși și ucigașii care au atacat legația română din Berna”.
La scurtă vreme după eliberare, Oliviu Beldeanu, devenit între timp o țintă a răzbunării Securității, este chemat la Berlin sub legenda că ar putea să se implice într-o nouă acțiune anticomunistă. Nu era deloc așa, cei care-l contactaseră erau niște securiști, care în colaborare cu STASI au înlăturat semnele care delimitau Berlinul de Vest de cel de Est (Zidul nu exista încă) și Beldeanu, atras în zona controlată de sovietici, a fost arestat. Răpitorii nu erau la primul succes de acest gen, cu puțină vreme înainte reușiseră să captureze alți doi anticomuniști, Aurel Decei și Traian Puiu. În 1960 este executat în România, după ce fusese adus din Germania, anchetat și condamnat la moarte după un proces tipic acelor ani.
Ioan Chirilă s-a născut în 1931, într-un sat din județul Vaslui, Crăsnășeni, într-o familie de intelectuali de țară (tatăl era preot, iar mama învățătoare). În 1950 este dat în urmărire pentru activitatea sa anticomunistă dintr-o organizație numită „Cruciada Albă”, de sorginte naționalist legionară. A reușit să scape trecând Dunărea în Iugoslavia. Ajuns la Triest, intră în legătură cu sculptorul Oliviu Beldeanu și apoi cu ceilalți membri ai grupului. După eliberarea din închisoare, s-a stabilit în RFG, unde a devenit un militant anticomunist activ. A decedat la Munchen, pe 21 ianuarie 2012.
Ceilalți membri ai grupului Beldeanu sunt încă în viață.
Filon Verca s-a născut în 1915, într-un sat din județul Caraș-Severin, Petroșnița. A devenit legionar și, în urma rebeliunii legionare din 1941, a ajuns în Germania alături de alți membri din conducerea Gărzii de Fier. În urma arestării mareșalului Antonescu de la 23 August 1944, a fost trimis în România, fiind parașutat în munții Banatului pentru a activa ca guerillă, probabil după modelul Skorzeny (fără a avea pregătirea acestuia și drept urmare nici succesul lui).
A reluat legăturile cu legionarii din zona Domașnea și, după terminarea războiului, a încercat alături de aceștia să organizeze mișcarea de rezistență din zonă. A fost arestat în 1947 și anchetat dur la Timișoara de către notoriul securist Vasile Moiș. În preajma Crăciunului anului 1947 reușește să evadeze și își reia activitatea de luptător anticomunist, alături de Spiru Blănaru. Este arestat din nou în 1948, dar reușește să fugă de sub escortă.
Filon Verca
Va trece granița în Iugoslavia și de acolo spre Occident, unde va scrie numeroase cărți și articole anticomuniste, cea mai cunoscută dintre scrierile sale fiind Parașutați în România vândută. A murit la 20 februarie 2012, în Franța, la Meaux.
În ciuda apartenenței acestor oameni la ideologia rasială a legionarilor, acțiunile lor merită amintite. În anii de după război, au avut loc mai multe acțiuni de parașutare a unor luptători anticomuniști, toate eșuate. Aceste acțiuni erau organizate de Comitetul Român, din care făcea parte și Neagu Djuvara, în colaborare cu serviciile secrete occidentale, aflate la început de Război Rece. Din păcate, sovieticii aveau infiltrat un om în serviciile secrete britanice, Kim Philby, care a anunțat comuniștilor toate aceste parașutări, astfel încât grupurile conduse de Ion Golea (care au reușit să distribuie manifeste anticomuniste în timpul Festivalului Tineretului de la București, în 1953), Ovidu Găină (care intenționa să ia legătura cu rezistența din Bucovina), Constantin Săplăcan sau Sabin Mare (ultimele două grupuri în Munții Făgăraș) au fost rapid capturate, iar parașutiștii executați. Probabil și Gogu Puiu (în Dobrogea) făcea parte din același plan cu parașutiștii, numai că el s-a întors în România cu trenul. Ce a reușit acesta să facă e posibil să fi fost și obiectivul celorlalți: organizarea unei rezistențe anticomuniste active, armate. Evident, aceste operațiuni au fost apoi servite propagandistic drept demascare a dușmanului capitalist.
Operațiuni similare au fost desfășurate și în Ucraina și în Bulgaria. În Bulgaria, în arhivele Ministerului de Interne, se găsesc rapoartele despre distrugerea unui grup de parașutiști în martie 1953, în zona satului Pavel Banya, regiunea Kazlak, a căror aterizare fusese semnalată încă din septembrie 1953. În Albania, parașutări și chiar debarcări au avut loc în toamna lui 1951.
Dosarele de la Securitate ale acestor grupuri au fost secretizate, accesul la ele fiind accidental. Unul dintre aceste dosare care au putut fi consultate este cel al grupului Săplăcan, despre celelalte grupuri nu se cunosc foarte multe amănunte.
CAPITOLUL URMĂTOR: Witold
ÎNAPOI LA Cuprins
Despre demnitate 
Dumnezeu sa ii ierte.Miscarea legionara demonizata de regimul comunist incearca sa revina la activitate.Acest articol o dovedeste.Cinste celor ce au luptat cu arma in mina dar eu consider ca idealurile, la care au aderat la timpul respectiv intelectuali de marca, au fost tradate de asasinatele politice,coruptie,etc ,de Horia Sima si nu in ultima instanta de lipa de notorietate a liderilor si de faptul ca teoria si practica legionara sunt contrazise cu ce au facut in 40 si mai tirziu cind au trecut la comunisti multi dintre ei,lucrind in cadrul securitatii.
Nu am afinități față de mișcarea legionară. Am prezentat niște fapte.
Nu vă contrazic în ceea ce privește activitatea mișcării legionare ca partid politic. Probabil, o țară condusă de Garda de Fier ar fi fost o altă ipostază a totalitarismului.
Consider însă că acesta nu e un motiv pentru care rezistența anticomunistă a unor legionari să fie ignorată.
“De când stau aici în grup cu aceşti oameni, hotărâti să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deşi suntem, ca apartenenţă politică, diferiţi, ne întelegem ca fraţii. Nu facem diferenţa între noi. Aici, după cum ştii, sunt mulţi legionari, tărănişti, liberali şi militari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenenţa politica. Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului. Deşi cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reuşit să realizam, în ciuda păcatului, unitatea între noi.”
Spiru Blănaru
E din cartea lui Berzescu citatul…
Unii legionari s-au implicat in miscarea anticomunista incercand sa se protejeze de represaliile antilegionare ale comunistilor: au fugit in paduri, au colaborat cu oricare alti opozanti… Fireste, ei au statutul de luptatori anticomunisti, dar au fost fortati sa aleaga intre acest statut si acela de victime ale regimului / ca nu s-au putut strecura toti in partidul comunist, iar altii nici nu ar fi acceptat o astfel de pervertire. Sa nu uitam ca mesajul lor era profund antidemocratic, iar cand au fost la guvernare au condus ca atare. Apoi, ei au cautat sa confiste pentru ideologia lor cele mai nobile simtaminte ale poporului roman, existente in spiritualitatea acestuia inca de la formare: patriotismul si ortodoxia; asa au si reusit sa-si formeze atatia adepti (ce cunosteau mai mult sau mai putin latura antidemocratica a ideologiei). Si mai constat ceva: tarile care nu si-au persecutat evreii sunt mai dezvoltate decat Romania, iar cand e vorba de vandut tara, si romanii si-o pot vinde cu deplina seninatate.
Sunt mai multe idei în comentariul dvs. și vă răspund pe rând:
„au fost fortati sa aleaga intre acest statut si acela de victime ale regimului / ca nu s-au putut strecura toti in partidul comunist”
Din câte cunosc, legionarii erau anticomuniști declarați încă de dinainte de război. Acțiunile descrise în acest articol nu sunt deloc forțate de împrejurări, ci voluntare (atacul legației de la Berna, cel puțin). Cei din munți erau de toate culorile politice, nu numai legionari și pe acest blog am încercat să-i evidențiez chiar pe aceștia (Teodor Șușman e un exemplu notoriu).
Și mai cred că în anii ’50 chiar nu se mai punea problema unei confruntări de idei între extrema dreaptă și cea stângă, ci mai degrabă era o luptă între totalitarismul comunist și rezistență, mai aproape de normalitate decât de antisemitism. Asta firește nu scuză ideologia antisemită, nu intenționez să apăr așa ceva.
„tarile care nu si-au persecutat evreii sunt mai dezvoltate decat Romania”
Contraexemplul evident al Germaniei este mai mult decât suficient ca să dovedească falsul legăturii pe care o faceți între antisemitism și dezvoltare economică. Un alt contraexemplu este Bulgaria care NU și-a persecutat evreii și totuși sunt la fel de înapoiați economic precum România care și-a persecutat evreii, chiar și după plecarea legionarilor din guvern.
„cand e vorba de vandut tara, si romanii si-o pot vinde cu deplina seninatate”
În general, tările mai înapoiate economic au avut cozi de topor mai multe. Nu e numai cazul României, dar și a Bulgariei sau al Albaniei. Țările mai dezvoltate economic au avut o stângă mai puternică (din cauza industrializării și, pe cale de consecință, a unui număr de muncitori mai mare, sindicate mai puternice etc.) care a generat comuniști mai inteligenți (cum au fost Imre Nagy în Ungaria sau Alexander Dubcek în Cehoslovacia).
Și în final, vreau să spun că scopul acestui blog nu este acela de a-i apăra pe legionari. Sunt mulți oameni care se ocupă numai de asta. Eu nu mă ocup de asta. Pe de altă parte, nici nu merită ignorate acțiunile anticomuniste ale unor legionari.
Acuzele clasice sunt cele legate de asasinarea lui Nicolae Iorga și a altor membri ai elitei intelectuale și politice de către legionari. Corect. Dar Ion Gavrilă Ogoranu sau Gogu Puiu nu au participat așa ceva. La fel cum asasinarea în masă a mii de români de către comuniști la ordinele unor Alexandru Drăghici nu-i face vinovați pe muncitorii comuniști din rafinăriile din Ploiești. Sau pe toți președinții României post-comuniste, toți fiind foști comuniști, membri de partid.
Mai mult, cei asasinați de legionari, inclusiv Nicolae Iorga pot fi considerați niște candidați ideali pentru Gulagul românesc, pentru că, în ochii PCR ei nu se diferențiau cu nimic de un Iuliu Maniu sau Dinu Brătianu, exterminați la Sighet.
Deci? Discuția este depre anticomunism, iar nu despre rasism. Chiar și presupunând prin absurd că toată rezistența ar fi fost legionară sau legionaroidă, restul ce au făcut? Doar au stat și s-au lăsat spulberați de stalinism? Vă liniștește această perspectivă?
Odata cu ei a disparut si demnitatea romaneasca…. Bine ca martirii neamului, al caror singe varsat de securisti si otrepele comuniste nu a fost inca razbunat, nu mai traiesc sa vada in ce hal a ajuns tara pentru care ei au luptat si si-au dat viata…