Tudor Vladimirescu


Ion Gavrilă are un ultim capitol al biografiei rămas neclarificat. E vorba de perioada de șase luni din 1976 când a fost capturat. Nu există decât un raport al arestării lui și amintirile bătrânului haiduc. În rest, nici un document nu a fost dat publicității. Astfel încât amintirile lui Ion Gavrilă despre acest episod, spectaculoase în felul lor, amintind mai degrabă de un film cu James Bond decât de povestea clasică a bătăii crunte, replicile scurte și lemnoase de tip „Spune, mă!” ar putea părea completate de imaginație. Mai ales că un fost securist ca Pleșiță insinuează că fostul luptător ar fi devenit colaborator, poate că asta te duce cu gândul că Ion Gavrilă n-ar spune adevărul.

Ion Gavrilă – fotografie de filaj, cca. 1976

Unul dintre anchetatorii lui Ogoranu din 1976 se numea nici mai mult, nici mai puțin decât Tudor Vladimirescu. Citez dintr-un articol din 2005 apărut pe hotnews.ro:

„Alți trei securiști – cadre active declarate – făceau cu schimbul pe lângă el, 24 de ore din 24. Își motivau… psihologic misiunea: să studieze «știintific» un individ ce-a dat atâta de furcă Securității. Se numeau Ghergheli Francisc, Nagy Tiberiu și… Tudor Vladimirescu. Unul se dădea specialist în sociologie, altul în literatură, cel de-al treilea în istorie (cel cu istoria fiind evident, Tudor Vladimirescu!). În asemenea scopuri i s-au cerut multe declarații din care nu găsește în volumele primite vreo urmă. În realitate, toți «specialiștii» echipei aveau o singură misiune: să afle cum a ajuns numele lui Ion Gavrilă pe lista pe care Nixon i-a prezentat-o, la venirea în Romania, lui Ceaușescu? Cum s-a făcut că a intervenit în favoarea lui și Kissinger?”

Pare atât de caraghios încât mi-am amintit că, inițial, în cartea sa, Brazii se frâng… Ion Gavrilă s-a sfiit să-i spună numele întreg acelui tip, numindu-l doar „colonelul Tudor”. Citez din vol II, p. 222:

„Al doilea ca importanță era colonelul Tudor: gras, cu ochii mici, răutăcioși, cu fața un trapez având baza în fălci, lipicios în vorbă, plin de sine și diabolic în întorsături neprevăzute de judecată. Susținea că e din Bîrlad și, după batjocurile ce le rostea la adresa evreilor, putea fi chiar evreu. […] Susținea că el îi anchetase pe camarazii mei în 1956 și se exprima și acum cu dușmănie față de ei. Îi citeam și acum ura în ochii înfundați în grăsime. Cu el discutam de toate. Cunoștea teologie multă, ortodoxism, cunoștea istorie bisericească, cânta popește, știind tipicul pe de rost […]

Cunoștea bine istoria României (bineînțeles, după varianta Roller). Aveam multe discuții contradictorii cu el; plecând, se interesa din alte cărți asupra subiectului discutat. Cunoștea istoria partidelor politice, cântece legionare. Odată s-a apucat cu glas tare să le cânte, ca să-mi demonstreze că le știe […]

Nu ascundea că el a condus operațiuni în munții Făgărașului împotriva noastră, între care cea de la distrugerea grupului Arnăuțoiu; cu acea ocazie a capturat o fetiță. Susținea cu mândrie că, în acea luptă, a fost rănit. […] Din unele amănunte pe care mi le amintea, reieșea că spunea adevărul.

Contrar celorlalți ofițeri, nu-mi îngăduia și nu-și îngăduia vreo observație critică la adresa Uniunii Sovietice.”

Halucinant, nu?

Într-o zi, navigam pe site-ul CNSAS, unde e scanată o colecție de reviste pentru uzul intern al Securității, periodicul Securitatea. Pentru cei care mai au amintiri de dinainte de 1989, această publicație era una gen Pentru Patrie dar destinată spălării pe creier chiar a securiștilor. În paginile ei, semnează articole tip „somnifer” de plicticoase ce sunt nume sonore ale Securității, supraviețuitori ai sistemului și după 1989, unii dintre ei făcând figură de „minți luminate”, parte a „securității bune”, adevărații „patrioți” ai regimului. E vorba de Pleșiță, Neagu Cosma, și alții, dar mitomanii aștia doi îmi sunt cei mai „dragi”.

Ei bine, în numărul 1/1970, la pagina 94 un articol foarte frumos: „În efectuarea avertizărilor, deplina conspirativitate a rețelei” semnat Locotenent-colonel T. Vladimirescu. Într-o limbă de lemn de esență pură, că doar reprezenta zona „practică” a ideologiei și propagandei comuniste, articolul este unul tehnic despre cum trebuie să lucreze securistul cu turnătorul astfel încât să nu-l dea de gol la cei turnați. Inutil (?) să amintesc faptul că și în 1970, după Vladimirescu, problema cea mai importantă era tot filarea foștilor legionari și a preoților. Bani de la buget aruncați pe fereastră, s-ar spune, foarte corect, în ziua de azi.

Important este însă că avem o dovadă în plus că Ion Gavrilă nu fabula.

Tragi-comicul număr, poate fi consultat aici unde vedeți pagina 96 din fișier (94 din revistă, fișierul conține și coperta, de aici vine diferența). Prin cuprins mai găsiți și alți „profesioniști”.

CAPITOLUL URMĂTOR: Lăsați-mă să gândesc în locul vostru!

ÎNAPOI LA Cuprins

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în demnitate, despre demnitate, Nou si interesant și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Tudor Vladimirescu

  1. Vreau să-l citesc odihnită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s