Era normal, nu? să aduc în discuție și acest film.
Oare de ce o mai exista genul „film istoric”? Fără să aducem in discuție propaganda, că e altceva.
Esența întelegerii mele asupra filmului ăsta e următoarea: realitatea istorică este extremă, ca dramă, opoziția oamenilor reali a fost maniheista până la caricatură. Găsesc un mare merit artistic acestui film, tocmai pentru că a putut spune această poveste fără să derapeze ideologic, viața grea, iarna în bordei e la fel de grea, cu convingeri politice sau nu. Popescu a ales un tipic minimalist de a spune această poveste, iar actorii au jucat minimalist la rândul lor. (La cât se spune că a fost bugetul, adică cca 1 milion USD, ar fi putut ușor să contracteze o muzică folk drept fundal sonor – dar nu a fost cazul). Ori minimalism nu echivaleaza cu documentarul.
Din punctul meu de vedere e povestea unei vânători de oameni.
Au trăit 7-8 ani în munți, hăituiți și flămânzi, dar cu o imensă demnitate.
Au plecat cu arma în munți ca să nu fie re-educați și exterminați la Pitești (cel
mai probabil).
Am găsit și citit numeroase cronici si părerile sunt foarte împărțite, totuși, doar în 2 categorii: cei care ar fi vrut ca ficțiunea să fie mai … viguroasă, și cei care au perceput filmul ca pe o recuperare.
Dar sa luăm pe rând ce nu a plăcut criticilor:
1. Maniheismul personajelor – de ce ar fi trebuit să fie altfel, deși în realitate a fost chiar mai accentuat?
2. Lipsa individualităților – la ce ar fi folosit? Nu vom ști niciodată care dintre ei a fost mai potrivit pentru rolul de erou, pentru că numai unul a supraviețuit, nu știm dacă a fost cel mai bun sau cel mai rău și oricum, nu contează.
3. Tenta „hippie” – poate tocmai asta ar fi trebuit să placă. În fond erau niște oameni tineri, și din fotografiile care s-au păstrat toți erau (inevitabil?) niște băieți frumoși, sunt ceva mai „aduși la zi” estetic. Dacă arătau ca niște maimuțe murdare, probabil că iluzia de documentar era și mai puternică.
Cât despre contra-argumentele așa zis estetice, ce pot sa spun, e mai bun un film ca „Oglinda” al lui Sergiu Nicolaescu? Sper, din tot sufletul, că nu.
Popescu a dat și niște interviuri în care a argumentat clar la criticile majore. De ex. tușa groasă în care sunt prezentați securiștii – chiar așa erau, sunt texte luate din documente autentice – iar eu pot sa confirm, din experiența proprie, că în armata română de la sfârșitul anilor ’80 limbajul ofițerilor, cam așa era, nu și violența fizică, dar e ușor de imaginat cum se puteau comporta niște securiști supuși și ei la presiuni ierarhice.
Mai mult, tonul ușor exagerat (dar de înțeles) pe tema patriotică al supraviețuitorilor, inclusiv al lui Ogoranu, e adus în limitele omenești în film, mi se par mult mai livrești comentariile bătrânului luptător. Sigur că retorica patriotică, creștină, umanistă, dacă vreți, a existat, poate tocmai ca acei oameni să poată trece mai ușor peste realitatea extrem de dură, a unei vieți a cărei legatură cu umanitatea se cam rupsese. Până la urmă, reducând totul la absurdul esenței, nici o autoritate, fie ea și democratică, nu tolerează niște oameni inarmați umblând aiurea prin pădure, fără să plătească măcar niște impozite (aoleo! am atins culmea meschinului!).
Am mai văzut apoi încă o dată filmul și la a doua vizionare mi-a plăcut și mai mult. Cred că, pur și simplu, tema si drama sunt mult prea puternice în viață și istorie ca s-o mai poți amplifica și în film. Chiar că „viata bate filmu’!”
Nu cred că se poate opera dihotomia artă versus istorie pe un asemenea subiect, deși unele episoade (capturarea luptătorilor), nu reproduc 100% realitatea istorica.
P.S. Nu căutați în zadar vreun link de download. Nu am pus, e un film care merită cumpărat.
Și de unde îl cumpărăm? =))))))))